Războiul mocnit al legilor. De câțiva ani, în august, scriu despre modul cum înțeleg oamenii politici, mai cu seamă cei din conducerea de azi a statului, să organizeze sărbătorile naționale care, așa cum a orânduit istoria, s-au întâmplat să fie în august, cam una lângă alta. Scriam și altă dată că faptul de a avea o sărbătoare dedicată limbii naționale nu ne face mai glorioși, ci arată că populația majoritară a Republicii Moldova a fost privată de dreptul primordial de a-și folosi limba în toată plinătatea funcțiilor ei sociale. Sărbătoarea Limba Noastră cea Română (formulă intrată în conștiința identitară a românilor din stânga Prutului) a fost bruiată oarecum chiar de la început, când Sovietul Suprem al R.S.S.M aproba Hotărârea nr. 147 din 23.06.1990 Cu privire la declararea sărbătorii naţionale „Limba noastră”, de o nefericită, iată!, sintagmă de compromis, Limba noastră. Preluată din titlul poeziei lui Alexei Mateevici, care fu nevoit și el, la momentul scrierii poemului, să fie precaut, expresia ajunge să impună politica jumătăților de adevăr în noua formațiune statală ai cărei cetățeni nu-și rostesc numele adevărat al limbii, istoriei, identității lor. S-au înmulțit semnele mancurtizării, comportamentului duplicitar, mentalității și politicii schizoide. Sondajele (mulate pe comenzile plătitorilor) arată constant o schismă întreținută de interese politice-geopolitice. Refrenul de adormit masele, ce pirotesc apatice, sărăcite, lehămetite, „aproape 50%..., puțin peste 50%... optează pentru…”, are miză clară, ca moldovenii din 31 august 1989 să nu se mai poată regăsi în cei din 2019, 2029… Altfel, evaziva denumire a Sărbătorii Naționale din 31 august este însoțită, într-un act tot din 1990 (Hotărârea de Guvern nr. 252 din 08.08.1990 Cu privire la pregătirea şi desfăşurarea sărbătorii naţionale „Limba noastră”), de numele ei deplin, Limba Noastră cea Română – mostre ale adaptabilității continue a basarabenilor. Iată deci că textul legislativ fixa noțiuni politice, iar viața de zi cu zi se desfășura după legile firii și, de la un timp, la 31 august s-a sărbătorit Limba Noastră cea Română, în școală s-a studiat Limba și literatura română, Istoria românilor, s-au eliberat diplome de studii superioare și certificări ale studiilor doctorale la specialitățile Limba și literatura română, Istoria românilor… Lucrurile s-au lămurit mai cu seamă în anul 2013 (5 decembrie) datorită Hotărârii nr. 36 a Curții Constituționale privind interpretarea articolului 13 alin. (1) din Constituţie în corelaţie cu Preambulul Constituţiei şi Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova, în care s-a stipulat că „în cazul existenţei unor divergenţe între textul Declaraţiei de Independenţă şi textul Constituţiei, textul constituţional primar al Declaraţiei de Independenţă prevalează”. Ceea ce urma să se facă, modificarea Art. 13 alin. (1) prin votul Parlamentului, când PDM avea un număr de voturi ca și cum asigurat, nu s-a făcut. Interesul politic a prevalat, iar „compromisul” și jumătățile de măsură au funcționat în buna lor tradiție moldovenească.
 
Contaminări și transfer de imagine. Recunosc că nu am fost încântată de alianța blocului ACUM cu PSRM. Rămân în continuare sceptică, deși îmi dau seama că era una din puținele soluții care au stat la dispoziția politicienilor după alegerile din februarie. Nu poți avea încredere într-un partid conectat la sursele ideologice, valorice și financiare ale Kremlinului. Oricât de generoși ar părea rușii, nu vor acționa decât în interes propriu. Mihai Eminescu scria în articolul Politica Rusiei în secolul al XVIII-lea că rușii „acolo unde văd că vor întâmpina rezistență mare, se opresc și lucrează cu o răbdare seculară spre a se surpa încet, încet temeliile puterilor care li se pun împotrivă. Puterea lor în țările ocupate e blândă, dar plină de dulceața demoralizatoare; și tot astfel, în țările cucerite, la început sunt plini de îngrijire pentru binele cuceriților, încetul cu încetul însă se înăspresc până ajung de cer, nu averea, ci sufletul cuceriților”. Textul de la 1878 al jurnalistului Eminescu vine mănușă realităților de azi ale Basarabiei. Din 1992 încoace n-am reușit să ieșim de sub influența Rusiei, că un nou val al „altruismului”, „blândeții” și „dorinței” ei de a ne „ajuta” a și năvălit. Altfel, PSRM nu și-a ascuns nicicând filiația rusească, iar contaminarea inevitabilă a Blocului ACUM și transferul de imagine psrm-istă vor fi din ce în ce mai evidente și, în consecință, nocive pentru oamenii onești din PAS și PPDA, pentru Republica Moldova în general.
 
La ce etapă suntem? Dincolo de reformele de reajustare a sistemului legislativ, pentru a opera schimbări de proporții, au loc mișcări subtile și aproape neînsemnate în ideea îndepărtării de politicile identitare promovate, târâș-grăpiș, în perioada 2009-2019. S-a revenit pâș-pâș la expresia Sărbătoarea Națională „Limba Noastră” (tipicara corectitudine legislativă!). Intelectualii tac. Tac până și cei care au promovat aprig această sintagmă, fiind apreciați cu înalte distincții. În noua componență a CCM sunt delegate de Parlament (prăbușind un ditamai Concurs Național!) persoane convinse că vorbesc „limba moldovenească, că așa le-au spus mama și tata”, sau dintre cele care nu răspund la întrebarea cu privire la limba vorbită.
Ce urmează? În spiritul analizei eminesciene, ar urma semnarea acordului de intrare pe termen mediu în zona de influență a Rusiei, adică prelungirea alianței ACUM-PSRM pentru perioada de până la viitoarele alegeri, depășirea alegerilor locale (proba de foc a acordului). Urmează dodonizarea în linie dreaptă a puterii: o nouă hotărâre a CCM în privința limbii române, introducerea istoriei Moldovei în curriculumul școlar, soluționarea diferendului transnistrean etc. Semnele sunt clare începând cu panoul Igor Dodon, 28 de ani de independență și 660 de ani de statalitate. Toate sunt aranjate ca un corp de armată (drapele și manuale noi, scriitori și savanți moldoveniști) sub nevinovata batistă de pe țambalul geopoliticii.
 
august 2019