în nopţile de vară cu vînt şi ploi nărăvaşe,
să nu fi vrut şi tot auzeam bufnetele moi
ale fructelor în livadă. aburită de somn,
cu picioarele goale împiedicîndu-se
în poalele cămăşii, mă luam la întrecere
dimineaţa cu frate-meu: care ajunge primul,
care înhaţă primul cele mai babane mere,
cele mai coşcogea pere căzute în iarbă!
 
eram întîmpinaţi şi schimbaţi de fructe: dulci,
ude, zdrobite – praznic pentru bondari şi omizi
(de-aceea colcăiam de limbrici!), ne aşteptau
cu ardoare pe noi, Cristoforii Columbi,
lacomii conchistadori, don Juanii ticăloşiţi
trecînd fără milă şi fără zăbavă de la unul la altul,
abia lăsîndu-ne urmele dinţilor în carnea lor fragedă.
 
şi ce rouă pe frunze, şi ce vibraţie spre răsărit,
şi ce mistică a privirii la soarele nostru prieten...
 
(13 sept. 2015)