La doi ani de la redeschiderea Muzeului Național de Artă al Moldovei (MNAM), am asistat la prima expoziție mare de scenografie și ne bucurăm că aceasta ne-a fost oferită de Fundația Löwendal, cea care are ca scop major promovarea memoriei și artei pictorului George Löwendal (1897-1964).
Expoziția s-a desfășurat în perioada 29.11.2018 - 20.01.2019 în sălile generoase, pline de lumină, ale MNAM, aducând împreună numeroase portrete, peisaje, schițe și eboșe pentru spectacole, desene pregătitoare pentru costume, alăturate spre a împlini un concept curatorial de anvergură: lumea ca teatru. Venind dinspre nordul Imperiului Țarist, unde s-a format ca artist, Löwendal aduce cu sine, aici, în sud, stabilindu-se la periferia Imperiului, gustul pentru un alt fel de decorație, o cromatică inedită și un nou mod de a gândi plastic. Lumea artistică, în care se integrează treptat Löwendal după anul 1917, este esențialmente conser­vatoare, de fapt, se afla la acea vreme într-o fază de gestație, de forma(ta)re... prima școală de Belle-Arte s-a organizat în cam aceeași perioadă. Deloc prezumpțios ar fi să observăm că începutul secolului XX, câteva decenii, a stat sub semnul avangardei. Ar mai fi de spus că unul dintre corifeii acesteia era născut la Tiraspol! Vorbim despre Mihail Larionov (1881-1964), figură emblematică a grupărilor din avangarda istorică timpurie (Valetul de Caro: 1910-1917 și Coada de măgar: 1912-1913), care nu putea să nu influențeze mediul artistic dintre Prut și Nistru, cel puțin până la integrarea acestuia în România Mare.
Este un subiect complet necunoscut, nestudiat, și de aceea ne aflăm pe falezele ipoteticului. Ce vreau să sugerez aici, iar acest gând l-a exprimat pentru prima oară doamna Larisa Turea, este că tânărul Löwendal nu putea să nu știe despre frământările din domeniul plasticii de la Sankt Petersburg și Tiraspol, prin deja amintitul Larionov, și acest lucru l-ar fi determinat să se dedice anume scenografiei – un domeniu care ilustra în chip desăvârșit simbioza artelor: teatru, arhitectură, design, literatură, pictură, caligrafie, ilustrație de afiș etc. Ca diletant cu un mare potențial creator, George Löwendal s-a arătat foarte receptiv la formalismul artei, care pusese stăpânire pe câmpul dominant în epocă, astfel că astăzi istoria artei nu se mai ocupă de realiștii epocii de tranziție (1900-1920), ci preponderent de zbaterile și certurile avangardiștilor și decoratorilor ruși. Tot așa trebuie privită poziționarea și ancorarea lui Löwendal în acest mediu prolix, pe cât de fertil, pe atât de original... Artistul ne dă, printr-o mărturie scrisă, detalii concrete asupra înțelegerii domeniului: „Făceam decoruri gen Sudeikin (Serghei Sudeikin, cunoscut ca Serge Soudeikine) – un om cu un geniu decorativ, căruia îi lipseau multe elemente ca să fie un artist ce putea să intre în istoria artelor, și totuși foarte original și personal. Eu făceam, în felul meu, niște scene care pe rusește poartă numele „lubok”, adică tablouri burlești: niște figurine făcute în culori stridente, totuși armonice eventual, pornind de la arta populară rusească și de la firmele strident colorate și naive din mahalalele Moscovei, reprezentând țărani dansând etc., la care capetele erau decupate și unde actori puternic machiați își scoteau capul și cântau cântece populare rusești. Am întrebuințat fel de fel de trucuri – trăznăile mele – care au avut mare succes la public...”1.
Expoziția, curatoriată de Călin Stegerean, cel care a susținut și un concept arhitectural inedit, și-a dorit să subordoneze întreaga creație a lui George Löwendal acestei longevive „trăznăi”: scenografia și teatrul. Portretele de țărani, zugrăvite după tipaje umane laborios căutate, oameni cu care pictorul a realizat și interviuri verbale – nu erau în viziunea sa decât tot niște actori ancestrali pe scena comună a vieții și creației, imaginației și pitorescului...
Expoziția de la Chișinău a însemnat prima întâlnire de aici cu arta lui George Löwendal, iar interesul publicului a depășit orice așteptări.
 
1 Vezi catalogul În lumea personajelor lui Löwendal, editat de Fundația Löwendal, București, 2017, pag. 52
Sofia Bat