Categorii

Parteneri

Premiile Uniunii Scriitorilor din Moldova pentru anul 2019

Tipăreşte pagina versiune gata de tipărire Recomandă articolul prin: Send to friend

Premiile Uniunii Scriitorilor din Moldova pentru anul 2019

Uniunea Scriitorilor din Moldova, cu sprijinul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova, a acordat Premiile USM pentru cele mai importante cărți ale anului 2019.
Ca în fiecare an, au existat două categorii de premii: premiile Juriului USM și premiile Consiliului USM.
 
I. Premiile acordate de Juriul USM
Juriul, alcătuit din Alexandru Burlacu (președinte), Andrei Țurcanu, Ana Bantoș, Val Butnaru, Călina Trifan și Mihaela Perciun (secretar), a stabilit următoarele premii:
 
Premiul pentru Cartea de Poezie
• Emilian Galaicu-Păun, A(II)Rh+eu/ Poem; Apa.3D/ Poemelnic, Ed. Cartier
 
Premiul pentru Cartea de Proză
Roman
• Moni Stănilă, Brâncuși sau cum a învățat țestoasa să zboare, Ed. Polirom
 
Proză scurtă
• Vitalie Ciobanu, Zilele după Oreste, Ed. Humanitas
 
Premiul pentru Cartea pentru Copii și Tineret
• Titus Știrbu, Născocilă, Roadegumă și feciorul lui Păcală, Ed. Lumina
 
Premiul pentru Cartea de Critică, Eseu și Istorie Literară
• Eugen Lungu, Complexul Orfeu, Ed. ARC
 
Premiul pentru Cartea de Traduceri
• Ivan Pilchin, Там, куда я точно вернусь (15 poeți tineri basarabeni, trad. în limba rusă), ЛитГОСТ
 
Premiul pentru Cartea de Debut
Poezie
• Dan Negară, Triphopuri, Ed. Paralela 45
Proză
• Valentina Șcerbani, Orașul promis, Ed. Tracus Arte
 
II. Premiile acordate de Consiliul Uniunii Scriitorilor
Premiul Opera Omnia - Andrei Țurcanu
Premiul de Excelență - Aurelian Silvestru, Nicolae Popa
Premiul Relații Culturale - Iurie Bojoncă
 
Premii speciale
• Nicolae Leahu, Cronograful de la Bălțiburg, Ed. Junimea
• Leo Butnaru, Excesul de poezie nu dăunează sănătății dumneavoastră, Ed. Charmides
• Ion Anton, Ieșirea din uitare, Ed. Lumina
• Nina Corcinschi, Narațiuni ale erosului, Ed. Cartier
• Anatol Moraru, Scurtmetraj fără final, Combinatul Poligrafic
• Gheorghe Budeanu, Un strigăt pe Nistru, Tipografia Centrală
• Alexandru-Horațiu Frișcu, Slavă cizmelor de chirză, Tipografia Reclama
• Dumitru Pasat, Interferențe filosofice germano-române, Ed. Pontos
 
Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova și al Fondului Literar
• Elena Prus, Nobelul pentru literatură ca patrimoniu geocultural, Ed. Cartea Românească Educațional
 
Notă:
Scriitorii Dumitru Crudu, Olga Căpățână și Lucia Țurcanu și-au retras cărțile din concurs.
Scriitorii Teo Chiriac și Nina Corcinschi și-au retras cărțile din lista nominalizărilor propusă de Juriul USM.
Data desfășurării Galei Premiilor USM pe anul 2019 va fi anunțată ulterior.
 
Chișinău, 2 iulie 2020