Parteneri

Premiile Uniunii Scriitorilor din Moldova pe anul 2015

Tipăreşte pagina versiune gata de tipărire Recomandă articolul prin: Send to friend

Premiile Uniunii Scriitorilor din Moldova pe anul 2015

S-a făcut bilanţul anului literar 2015 şi în Rep. Moldova. Vineri, 24 iunie 2016, au fost înmânate premiile Uniunii Scriitorilor, cele mai prestigioase şi credibile într-un spaţiu în care nu prea există multe distincţii pentru scriitori.
Juriul a avut următoarea componenţă: Ana Bantoş, Alexandru Burlacu, Emilian Galaicu-Păun (preşedinte), Aliona Grati (secretar), Vitalie Ciobanu, Eugen Lungu, Adrian Ciubotaru.
Votul secret, pentru unele genuri literare în mai multe tururi, a desemnat învingătorii.
 
Premiul pentru Poezie – Liliana Armaşu, pentru volumul Mâine va fi altfel, Ed. ARC;
Proză – nu s-a acordat;
Eseu şi Critică literară – Mircea V. Ciobanu, Tratat cu literatură, Ed. Prut;
Cartea pentru copii – Nicolae Popa, Ghiozdanul zburător, Ed. ARC;
Debut – Aura Maru, Du-te free, versuri, Ed. Cartier;
Traduceri – Miroslava Metleaeva, pentru traducerea în rusă a poemului Luceafărul de Mihai Eminescu;
Publicistică – Lidia Codreanca, Lumea Antică, Ed. ARC.
Ca de fiecare dată, Consiliul USM a acordat mai multe premii:
Opera Omnia – Leo Butnaru;
Premiul de excelenţă – Lucia Ţurcanu;
Relaţii culturale – Elena Prus şi Dumitru Apetri;
Diploma de excelenţă – Al. Cistelecan, pentru volumul Zece femei, Ed. Cartier.
Premii speciale: Răzvan Voncu, Rodica Iuncu, Serafim Belicov, Ion Ciocanu, Călina Trifan, Victoria Achimova-Crudu, Nicolae Fabian.
Premiul pentru Debut al Consiliului USM – Ivan Pilchin, pentru volumul bilingv „Lector in libris”.
Beneficiarii burselor de creaţie ale USM pe anii 2016-2017: Ion Anton, Virgil Botnaru, Lidia Codreanca, Ion Diordiev, Galina Furdui, Marcel Gherman.
 
Ceremonia din Sala cu Oglinzi a Uniunii Scriitorilor a avut, ca de fiecare dată în ultimii ani, un acompaniament muzical elegant şi distins, asigurat de un cvartet de coarde.
Sprijinul financiar pentru premii a venit din partea Ministerului Culturii, Partidului Liberal, Ministerului Transporturilor (gestionat de liberali). Opţiunea conducerii USM pentru „liberalii lui Ghimpu” a stârnit ironii şi uneori comentarii supărate. „Chiar nu se poate fără proptele politice?” se întrebau unii. Probabil că nu. În 2016 cei mai „interesaţi de cultură” s-au arătat liberalii, după ce o lungă perioadă de timp USM a colaborat fructuos cu liberal-democratul Vlad Filat (în aceste zile condamnat la ani grei de închisoare)…
Pentru a evita ingerinţa politică, asocierea cu politicieni care mâine s-ar putea să aibă probleme cu justiţia (că probleme de conştiinţă, la felul cum conduc Moldova, nu par să aibă), Premiile USM ar trebui susţinute de un Fond al Culturii Naţionale. Unul care trebuie creat, pentru a nu mai umbla cu cerşitul pe la cei care devalizează Basarabia.
Şi „palmaresul artistic” al Premiilor USM a stârnit comentarii. Juriul n-a premiat nicio carte de proză din cele aflate în competiţie. Marele nedreptăţit pare să fie Nicolae Spătaru, al cărui volum de nuvele, „Îngeraşul purta fustă mini” (Junimea, Iaşi, 2015), a adunat numeroase comentarii pozitive în presa literară din România şi Basarabia. Un alt autor cu mari şanse la premiu în acest an a fost Iulian Ciocan, cu romanul „Iar dimineaţa vor veni ruşii” (Polirom, 2015), poate cel mai bun din tot ce a scris până a acum, doar că prozatorul a refuzat să trimită cartea la concurs. E o opţiune care trebuie respectată, dar şi un indiciu că modul şi criteriile de jurizare stabilite la USM sunt privite cu neîncredere, chiar neglijate cu superioritate.
Ştim că nu există „obiectivitate absolută”, ştim că orice premiu e o sumă de opţiuni conjuncturale, că membrii juriului sunt şi ei oameni cu „simpatii, prietenii, duşmănii” şi cu preferinţe literare uneori cronice/comice. Dar măcar se pot potrivi astfel lucrurile ca din juriu să nu facă parte editori care să premieze cărţile pe care tot ei le-au elaborat şi redactat.
O sugestie a unui observator din afară.
 
Aleutina SARAGIA