Cel mai important poet din literatura germană contemporană, Hans Magnus Enzensberger (născut în 1929, Kaufbeuren, Bavaria), este un creator polivalent – prozator, eseist, dramaturg, autor de cărţi pentru copii, excelent traducător din mai multe limbi, teoretician al literaturii. Eseistica sa scrisă de-a lungul anilor, remarcabilă, a revelat un gânditor politic vizionar, cum puțini există în Europa. Un exemplu: volumul Cei care aduc groaza. Eseu despre perdantul radical, publicat în 2006, o meditație care pune sub reflector cauzele și motivațiile terorismului islamist, este unul de referință pentru cei care vor să înțeleagă conflictul major al vremurilor noastre. 
H. M. Enzensberger este prin excelență un om care se implică, s-a implicat întotdeauna în viața cetății, în proiectul de construcție a Europei, ceea ce i-a adus faima, binemeritată, date fiind opiniile sale neortodoxe, curajoase, de autor critic, uneori chiar rebel. 
Aceeași energie, același angajament este de observat și în poezia sa inteligentă, elaborată, care, în tradiția lui Brecht, n-a abandonat niciodată pledoaria pentru o viață morală, pentru militantismul civic și cel politic.
Poetul Enzensberger s-a impus în peisajul literar german de la debut, în 1957 – volumul de versuri Apărarea lupilor („Verteidigung der Wölfe”) a avut „efectul unui trăsnet”, cum a scris critica literară. La treizeci de ani, Enzensberger a primit Premiul „Georg Büchner”, cel mai important premiu literar în Germania. Au urmat și alte premii – „Heinrich Böll” (1985), „Erich-Maria Remarque” (1993), „Heinrich Heine” (1998), dar și multe distincții pe plan internațional: Premiul Prințului de Asturias (2002), Premiul Griffin și Premiul Sonning (2009).  
Câteva titluri din opera sa poetică: Mausoleum. 37 Balladen aus der Geschichte des Fortschritts (Mausoleu. 37 de balade despre istoria progresului), 1975; Zukunftsmusik (Lucruri dintr-un viitor îndepărtat), 1991; Leichter als Luft: Moralische Gedichte (Mai ușor decât aerul: poeme morale), 1999; Gedichte 1950-2005 (Poeme 1950-2005), 2006. 
În grupajul de versuri pe care îl propunem cititorilor revistei noastre am selectat poeme din diverse cărți ale poetului.
 
Versuri pentru cei care nu citesc poezie
 
Cine strigă de-și rupe gura 
în temnițele ceții? Cine înoată
cu un inel de gumă la gât
prin această băltoacă 
de bere tare și sânge în clocot?
    El e, 
cel pentru care scrisul meu 
e o gesticulație goală
din care nu înțelege nimic.
Cine e îngropat până la gât în gunoaie 
și ziare? Cine are izotopi în urină?
Cine e legat cu saliva lipicioasă 
a consiliilor și corporațiilor?
Cine e îmbibat cu plumb?
Vezi-l, 
e acel cu o antenă la ceafă,
un mâncăcios care nu poate articula, 
cu creierul avariat.
Ale cui sunt aceste ciudate urechi
înfundate cu o groasă glazură de zahăr, 
înfășurate cu buletine de la bursă 
și cu suluri de hârtie din registraturi?
Sunt urechile la pândă, vigilente, 
ale trădătorilor, cei pentru care 
vorbele mele sunt reci și îndărătnice
ca o noapte.
Și al cui e acest urlet 
care-mi bruiază tot timpul vorbele?
Sunt vulturii slugarnici, murdari, 
fonfăind 
pe un cer înmărmurit, care ar trebui să 
ne apere.
Dar ei ne mănâncă ficatul, 
al meu și al tău. 
Și al tău, cititorule necititor.
 
 
În manualul pentru liceu
 
Fiul meu, nu citi ode,
citește mai bine orarele trenurilor,
sunt mai precise, mai adevărate. 
Deschide hărțile mărilor, încă nu e 
târziu. 
Fii atent, nu cânta. Va veni o zi
când din nou vor bate în cuie liste pe 
porți,
iar pe cei care nu vor fi de acord 
îi vor obliga să poarte pe piept etichete.
Învață să fii de nerecunoscut, 
străduiește-te 
mai mult decât am făcut-o eu: 
schimbă locul de trai, pașaportul, 
schimbă-ți înfățișarea. Fii gata pentru
o mică trădare și pentru o zilnică 
salvare murdară, înjositoare. 
Pentru a aprinde un foc sunt bune 
și enciclicele papei, iar manifestele 
sunt numai bune pentru a împacheta
ulei și sare pentru cei neajutorați.
Furia și cumpătarea sunt necesare 
pentru a sufla în plămânii puterii 
praful subțire, mortal, măcinat 
din acei care au învățat mult,
au învățat de la tine
și nu vor greși.
 
 
Omisiuni ireparabile
 
E adevărat, am lipsit fără niciun motiv.
În momentele grele nu m-am repezit, 
lăsând totul, ca să ajut. 
Și câte nopți de dragoste pierdute,
și ce rușinos e să fii eliminat chiar 
                                     în primul meci. 
Așa și n-am învățat să înot cum 
trebuie. 
E adevărat, n-am crezut că e de 
datoria mea
să mă apăr până la ultimul cartuș.
Am ratat ocazia să-l sărut pe frunte, 
frățește,
pe cel fără de casă și nu m-am grăbit, 
îndatoritor, să stropesc florile 
vecinului.
Nu mi-a trecut prin cap să mă 
spovedesc, 
nu mi-au ajuns puteri să schimb 
lumea.
Întotdeauna m-am alăturat 
sau m-am despărțit în momentele 
cele mai nepotrivite
și mereu uitam să beau pastile
de trei ori pe zi.
 
E adevărat, n-am profitat de ocazie 
ca să lichidez omul. 
E adevărat, am refuzat să telefonez.
Și consider că nu e cazul să dispar.
Dacă puteți, iertați-mă.
Iar dacă nu, procedați cum doriți.
 
 
Oaspeți
 
Acei care sosesc întotdeauna prea 
târziu
Acei care renunță să vină în ultimul 
moment
Acei care vin doar pentru puțin timp, 
  cu vederea
Acei pe care i-ați invitat, pentru că și ei 
                     v-au invitat
Acei care se supără dacă 
nu i-ai invitat
Acei pe care nu i-ai invitat, dar ei îți bat la ușă
Acei care vin și afli că 
țin dietă
Acei care vin în ospeție cu flori de cameră, 
cu copii și câini de casă
Acei vecini care nu pot să doarmă din cauza 
muzicii
Acei care spun întot-
deauna bancuri cu evrei
Acei care beau doar apă minerală
Acei care ațipesc chiar la masă
Acei care se fotografiază reciproc
Acei care sunt nevoiți să fumeze la 
balcon
Acei care știu întotdeauna cine și în ce 
relații e cu celălalt
Acei care te asigură că totul 
va rămâne doar între noi
Acei care au băut prea mult whisky 
Acei care au urgent nevoie să ajungă 
și în altă parte
Acei care rămân până vor pleca ceilalți
Acei cărora le spui că ești bucuros 
să-i vezi,
chiar dacă nu i-ai așteptat
Acei care îți lipsesc, 
pentru că zac de-acum sub pământ.
 
 
O discuție morocănoasă
 
Știți ce s-a întâmplat?
     Nu.
Și chiar n-ați auzit nimic?
     Nu.
Și nici n-ați vrea să aflați?
     Nu prea.
Și dacă vă scapă ceva?
     Nu mă deranjează.
Vă preocupă doar confortul 
Dumneavoastră.
    De ce „doar”?
Sunteți arogant?
    Nu.
Morocănos.
    Poate.
De ce?
     Pentru că întotdeauna se întâmplă
                                              câte ceva.
Și de asta trăiți de parcă nimic nu se 
întâmplă.
     Da.
Și totuși ceva s-a întâmplat?
Și ce dacă s-a întâmplat?
Și nu doriți să aflați nimic?
     Nu. 
De ce „nu”?
     Pentru că e prea târziu.
De ce?
     Pentru că ceea ce s-a întâmplat, 
     ca întotdeauna, deja a trecut.
 
 
O foaie curată
 
Ții în mână o foaie albă,
dar nu tocmai albă, pentru că albul pur
nu există;
o foaie densă, netedă și, ca de obicei, 
subțire,
o foaie care se boțește, foșnește, se 
rupe, 
nu are miros…, dar nu va 
rămâne așa,
va fi umplută cu minciuni, 
va îmbiba toate ororile, 
neghiobiile, speranțele, dorințele, fricile, născoci-
rile, lacrimile, pasiunile; 
și așa până se va usca, se 
va îngălbeni,
se va decolora, 
până va nimeri sub 
ploaie,
se va pierde la gunoi, 
se va dezintegra; 
cel mai bun, cel mai 
frumos e ceea ce 
n-a fost scris, 
n-a fost scris și va rămâne 
frumos și bun: 
peștele, butoiul cu sare, 
steaua pe cer,
elefantul, rinocerul sau capul unui 
taur,
scrisorile Sfântului Luca; 
tot ce ți se va arăta dacă vei observa
 lumea, 
va fi atât de concret, palpabil 
și peste o mie de ani
și poate pentru încă o clipă. 
 
Traducere de Vasile GÂRNEȚ și Ana LEONTE STRAUB