Categorii

Parteneri

Poezia 4D (Emilian Galaicu-Păun, A(II)Rh+eu. Poem / Apa. 3D. Poemelnic)

Tipăreşte pagina versiune gata de tipărire Recomandă articolul prin: Send to friend

Poezia 4D (Emilian Galaicu-Păun, A(II)Rh+eu. Poem / Apa. 3D. Poemelnic)

La patru ani de la apariția antologiei Arme grăitoare (ediție ne varietur) și la cinci de la ediția a doua a romanului Țesut viu. 10 x 10 (revăzută și remake-tată), Emilian Galaicu-Păun publică, la începutul verii lui 2019, când tocmai împlinește 55 de ani, o nouă carte de poezie. Când spui carte, nu spui însă aproape nimic despre această recentă scriere a celui care a reușit, prin Abece-Dor (1989), Levitații deasupra hăului (1991), Cel bătut îl duce pe Cel nebătut (1994), Yin Time (1999), să dinamiteze formulele și limbajul poeziei din Basarabia și să impună un stil haute couture, inconfundabil și irepetabil. Mallarméan până în măduva oaselor și, implicit, poeta faber, Emilian Galaicu-Păun își gândește-croiește-construiește-șlefuiește manuscrisul, dându-ne, printr-o singură apariție editorială, o carte+, sau două cărți gemene, care își sunt complementare la fel ca cele două jumătăți de rodie de pe coperte, la fel ca cele două părți ale numelui autorului de pe cotoare-cotor (despărțite pe orizontală, ca printr-o tăietură exactă de lamă – vă amintiți imaginea de pe coperta Arme-lor grăitoare? –, sau, vorba poetului, ca printr-o mișcare necruțătoare a ăleia „cu coasa”, care „înfige la mijlocul versului coasa și zice: «acesta să-ți fie/ orizontul și stilul!»), la fel ca alb-negrul copertelor, culori/non-culori care își dezvăluie întru totul semnificațiile numai dacă se află una în prezența celeilalte, în sfârșit, la fel ca cele două titluri + subtitluri care, citite împreună, construiesc o biografie, marcându-i dimensiunile esențiale – A(II)Rh+eu. Poem – Apa. 3D. Poemelnic. O carte-concept, în care niciun detaliu nu este aleatoriu. Este, se pare, chiar Cartea totală a lui Emilian Galaicu-Păun, pentru că poetul de la Chișinău, asemenea predecesorului său parizian, chibzuiește asupra fiecărui detaliu din operă, de la structura generală până la cel mai (aparent) nesemnificativ blanc. Riguros ca un geometru, el asamblează literele în cuvinte, cuvintele în versuri, versurile în poeme, poemele în carte-cărți, în așa fel încât nimic nu este de prisos. Iar la lectură – „mon semblable, – mon frère!” pare să se insinueze printre rânduri chemarea provocatoare a poetului –, dacă îți scapă un singur element, riști să rămâi… cu coada de șopârlă în mână.
A(II)Rh+eu. Poem (alcătuit din cincizeci de texte, exact vârsta la care moare Paul Celan, unul dintre cei trei mari sinucigași ai Senei – Celan, Voronca, Luca –, evocați în poemul Apa.3D din a doua plachetă) este o structură cvadruplă care funcționează conform principiului înrămărilor multiple. Volumul se deschide și se închide cu câte un poem cu versuri late cât pagina (cum ne-a obișnuit Emilian Galaicu-Păun prin celelalte cărți ale sale): Liebestod (care anunță intrarea într-o carte despre erosthanatos) și Poem (unul dintre cele două turnuri gemene ale cărții+, care plasează întreaga existență a eului sub semnul citit-scrisului, cel de-al doilea fiind Pocitania, din Apa. 3D. Poemelnic). Urmează patru grupaje (corespunzând celor patru grupe sangvine; or, întreaga plachetă stă sub semnul sângelui, ca simbol al Vieții), fiecare precedat de un poem-motto, a câte douăsprezece texte, dintre care primul și ultimul (rama), „poeme lungi & late”, sunt scrise în ritm anapestic, iar cele zece interioare, poeme „în filigran”, sunt alcătuite din câte douăzeci de versuri, uneori acestea formând „de patru ori/ tanka” (Pays/âge avec vue) sau reflectându-se ca în oglindă (Captatio benevolentiae, CaPajură). Mai mult, „rama” celui de-al patrulea grupaj o alcătuiesc două sonete – ′14 și A(II)Rh+. Toate aceste structuri poematice ne vorbesc despre o tăiere în două a poeticii lui Emilian Galaicu-Păun, de la poemele „pe cât de lungi pe atât de late” (Al. Cistelecan), care te poartă prin hățișurile de simboluri, relevându-ți poezia cu lentoul propriu anapestului, se ajunge la poeme-rune-țurțuri-pioleți (sunt câteva dintre determinativele care li s-au atribuit la lansările de carte sau în interviurile cu poetul), care te izbesc în plex pe nepregătite, tăindu-ți respirația. Aceste poeme suple sunt dovada faptului că asistăm la un proces de sublimare, de decantare a poeziei. Este o poezie a esențelor (a esențelor tari, aș zice), compactă și intensă, mai curând incantatorie decât revelatoare. O poezie „mizând nu atât pe scriitură, cât pe fulguranța spasmului (c-o fi al «ultimei suflări», c-o fi al orgasmului, pe care francezii îl numesc la petite mort)”, cum o definește însuși autorul într-un interviu acordat lui Andrei Rotaru pentru DLITE.
Miezul celui de-al doilea volum, Apa. 3D. Poemelnic, îl alcătuiesc poemele-lumânări (suple asemenea icosastihurilor din prima carte) sau poemele-epitafuri (unele au trecut aici din Columbar-ul din finalul romanului Țesut viu. 10 x10) dedicate ființelor dragi (mamă, bunici, scriitori). Sunt texte care, după Mircea V. Ciobanu, alcătuiesc „un Panteon personal al poetului” și pe care le-am putea numi „elegii scrise pe ținterimul satului mondial”. Acestea, la rândul lor, sunt grupate-separate pe două „maluri”: Rive Droite. ad finem – cel al poeților (având drept ramă expresionistul Autoportret cu ochelari de ceai, preluat din Arme grăitoare, și aproape telegraficul Rune, o listă necrologică ce începe cu Poe și sfârșește cu MAMA) – și Rive Gauche. ab origine – cel al bunicilor și al mamei (înrămat de Tânărul. Parca, un elogiu adus lui Eugen Cioclea, și Sonet la fix, conținând întrebarea-poem: „Ce-are-a face sonetul cu moartea, decât că-i la fix?”). Pe mijloc, între cele două maluri, Sena, care „se varsă-n la Manche/ și așa mai departe: Voronca în Sena,/ Celan în Voronca/ și Luca-n Celan/ (cel de-al patrulea, când va să vie-n sfârșit,/ va preface-o-n Iordan, Sena[goga!]”, evocată-n Apa. 3D (poem-fluviu), acesta, la rândul său, precedat și urmat de câte o terțină (Die Paulcelanrose și Trois Grâces). Și ar mai fi mottoul „cu două tăișuri în cazul celor două părți din Apa. 3D”, cum subliniază poetul în interviul citat mai sus: „«A muri prin viața celuilalt, a trăi prin moartea lui» (dat cu aldine, până la virgulă, în Rive Droite. ad finem; apoi dat cu aldine, de la virgulă până la punct, în Rive Gauche. ab origine)”.
De-a dreptul halucinantă e această înrămare multiplă din cele două cărți gemene ale lui Emilian Galaicu-Păun, realizate de mâna, ochiul și mintea unui geometru desăvârșit. Nu este însă un experiment ce presupune doar crearea unui artefact. E mai curând o poezie 4D ce valorifică două teme majore ale literaturii dintotdeauna – dragostea și moartea. Cele două volume gemene funcționează asemenea vaselor comunicante sau ca o bandă a lui Möbius, binomul dragoste-moarte, pe care se construiește cartea, se dovedește a fi, până la urmă, un monom (coincidentia oppositorum! ar exclama filosofii) , pentru că, afirmă pe bună dreptate Al. Cistelecan, „imn și bocet deopotrivă e, așadar, poezia: bocet când imnifică și imn când jelește. E o ecuație oximoronică în care contrariile nu doar se contopesc, dar și trec unul în locul celuilalt”.
Structura binară a cărții+ exprimă nevoia întâlnirii/ păstrării/ recuperării prezenței prin amintire a celuilalt, nevoia refacerii întregului, prin eros sau prin moarte. Poemul ce ține loc de colofon în A(II)Rh+eu sugerează această corelație strânsă dintre eu și celălalt, dar și dintre eros și thanatos: „Tu depeni/ ghemul de/ sânge al/ inimii/ eu/ mă las dus/ de gânduri –/ fiecare/ pornit să-l/ cunoască/ pe Hänsel/ Gretel în/ celălalt –;/ pe urmele/ noastre, la/ întrecere,/ dragostea/ & moartea/ caută cum/ ne-ar ieși/ înainte” (Poveste fără sfârșit). Cel de-al doilea poem-colofon, din Apa. 3D, ludic, intertextualizant și textualist, plasează totul sub acoperirea morții: „Nici măcar/ semnătura/ autograf/ pe-o carte/ de versuri,/ un ultim/ SMS pe/ display-ul/ telefonului/ tău mobil:// „De sus, Dumnezeu/ se orientează în/ nopțile fără/ lună după constela-/ țiile de licurici” –// acesta să-mi/ fie Exegi/ monumentum/ la mâna ta,/ în aria de/ Acoperire”.
Ideea de binaritate, de prezență a celuilalt/ a geamănului ca parte indispensabilă dintr-un întreg, este reluată cu regularitate în poeme, fie că sunt invocate cupluri celebre refăcute prin moarte („Eminescu/ & Veronica/ Paul Celan & Ingeborg –/ [à] la Vie[à/ la mort]na/ amorurile/ izbucnesc/ năprasnic/ și duc fie/ la casa de/ nebuni, fie-/ n mănăstire./ Cine scapă/ să-și lege,/ cravată la/ gât, Sena/ să-și pună,/ cenușă pe/ cap, Roma”, Quartett vienez), fie că sunt amintite relații fraterne anulate de moarte („n-ai un frate emil spânzurat, ca rebreanu, degeaba te-apuci să faci proză. /…/ să nici nu se așeze la masa de scris/ – de disecție, de pomenire, totuna e! – cine nu are un frate emil suicid,/ ca al lui m. ivănescu”, fratele emil). Iar titlurile celor două volume care alcătuiesc cartea+, A(II)rh+eu și Apa. 3D, mai bine zis echivalentele omofone ale acestora, arheu apatrid, dezvăluie substanța acestei poezii – o poezie despre esența ce tinde să umple forma perfectă, despre spiritul ce-și caută întruparea desăvârșită, despre arheul ce așteaptă avatarul ultim.
A(II)Rh+eu. Poem / Apa. 3D. Poemelnic este o carte ce anunță schimbarea în poetica lui Emilian Galaicu-Păun, la nivel de forme, nu neapărat în plan ideatic și imagistic. Supuse unui proces de decantare, de descărnare, poemele suple de aici sunt filigranul poemelor late de până acum, conținând ațele țesutului viu din toate celelalte cărți, doar că subțiate „până la un fir cu greutate”, ar zice poetul. Cu cât mai subțiri, cu atât mai electrizante!
_______
Emilian Galaicu-Păun, A(II)Rh+eu. Poem / Apa. 3D. Poemelnic. Editura Cartier, 2019