Premiul Georg Büchner, cea mai prestigioasă distincție din spațiul literaturii germane, a fost câștigat în acest an de poetul Jan Wagner. Juriul Academiei Germane pentru Limbă și Poezie a remarcat „spiritul ludic și imaginația debordantă” a poetului, dar și faptul că poezia sa ne dezvăluie lumea, „ca și cum am privi-o pentru prima oară”. O altă remarcă din motivația juriului sună astfel: „Aflate într-un permanent dialog cu tradiția lirică, poeziile sale sunt de o actualitate extraordinară”. Valoarea financiară a premiului este și ea destul de generoasă: 50.000 de euro.
Astfel, Jan Wagner se alătură pe o listă prestigioasă de autori care au primit acest premiu de la înființarea sa în 1951: Gottfried Benn, Heinrich Böll, Paul Celan, Hans Magnus Enzensberger,  Günter Grass, Friedrich Dürrenmatt, Martin Walser, Oskar Pastior ș.a. 
Jan Wagner s-a născut în 1971 la Hamburg. A  studiat anglistica la universitățile din Hamburg, Berlin și la Trinity College Dublin, cu o specializare în lirica anglo-irlandeză. A debutat editorial în 2001 cu volumul de versuri intitulat Probebohrung im Himmel (Încercare de a perfora cerul), care a avut o bună receptare critică. După publicarea primei cărți a devenit scriitor profesionist și editor, consacrându-se exclusiv creației poetice, comentariului eseistic și critic (în Frankfurter Rundschau), traducerilor din engleză (poeți englezi și americani). A publicat până acum mai multe volume de versuri și eseu: Guerickes Sperling (2004), Achtzehn Pasteten (2007), Australien (2010), Die Sandale des Propheten, eseu (2011), Die Eulenhasser in den Hallenhäusern. Drei Verborgene (2012), Regentonnenvariationen (2014), Selbstporträt mit Bienenschwarm. Ausgewählte Gedichte 2001–2015 (Autoportret cu roi de albine. Poezii selectate 2001-2015). 
Alte premii importante: Alfred Gruber (2004), Anna Seghers (2005), Ernst
Meister (2005), Wilhelm Lehmann (2009), Friedrich Hölderlin (2009),
Mörike (2015), premiul Târgului German de Carte de la Leipzig (2015) pentru
Regentonnenvariationen – primul volum de versuri distins cu acest prestigios
premiu de la înființarea lui. 
Jan Wagner locuiește la Berlin.
* * *
Hamburg-Berlin
trenul s-a oprit la jumătatea drumului. 
ca și cum 
cineva ar fi încetat să mai răsucească 
manivela: 
peisajul a încremenit ca un tablou înaintea 
celei de-a treia lovituri la o licitație.
 
un sat cu spatele la lume. grupuri de copaci
cu glugi negre pe creștet. dreptunghiurile 
câmpurilor
ca niște cărți de joc pentru un uriaș 
solitaire.
 
în depărtare două mori de vânt
forează în imensitatea cerului:
pare că Dumnezeu și-a oprit respirația.
 
Champignoni
am dat peste ei într-o luncă din pădure:
eram două expediții în amurg care se 
priveau una 
pe cealaltă în tăcere. între noi doar 
zumzetul nervos
al cablurilor de telegraf și al roiurilor 
de țânțari. 
bunica mea era renumită pentru rețeta ei
de champignons farcis. dar a luat-o cu ea 
în mormânt.
obișnuia să spună: în tot ce e bun
trebuie să pui un pic mai mult suflet 
decât ai.
 
mai târziu, în bucătărie, ne-am pus 
ciupercile
lângă urechi și roteam din tulpinile lor –
așteptam un clinchet ușor dinăuntru,
ceva care să ne ajute să găsim combinația 
potrivită. 
 
Pe malul lacului
septembrie. vara se retrage cu demnitate
printre plopi, fluturând steaguri colorate.
 
noi stăm pe pod – de parcă am fi fost 
uitați.
cerul se acoperă cu un covor roșu.
nu departe o rață și-a scufundat capul 
în apă
și șoptește la ureche cuiva pe fundul 
lacului
un secret despre noi.
 
Cafenele în provincie
după tejgheaua barului cum intri pe ușă
vezi o fotografie în ramă a unei echipe 
de fotbal:
eroi zâmbitori care ascund cu dârzenie
sub tricou cuiele ruginite de vreme.
 
Vara lui 99
aerul dens ca marmura de Carrara:
e doar o chestiune de timp până când
asfaltul se va prăbuși sub 
focul necruțător 
al soarelui.
 
în albastrul cerului un avion 
încearcă
să facă o spărtură.
 
în timp ce lumea așteaptă 
mari tragedii,
sub fereastra mea greierii 
țăcănesc
la minusculele lor mașini 
de cusut, 
iar eu caut pe furiș prin 
sertarele 
biroului plin de cuvinte. 
 
în liniștea oficiului poștal
se transmit pe fereastră plicuri albe, reci
ca niște mărturisiri prin peretele 
despărțitor al confesionalului.
 
vor trebui încă scrise adresele pe plicuri.
 
Stejar
îndată după frontiera cu Cehia
zăpada căzuse și mai dens. la intrarea
în sat un semn, slab ca un semnal radio,
stătea înghețat în imensitatea albă.
casă întunecată. în liniștea rece din jurul ei
stătea o pădure care și-a vândut biblioteca.
totuși, pe strada principală vitrinele țipau.
în lumina verde a neoanelor, 
pe linoleumul ca de gheață, au dansat 
fetele, 
scuturându-și sânii pentru noi, 
cei din vest, străinii cu valută sub inimă
și care simțeam, în trecere, că sub
anvelopele mașinii se destramă munții.
 
Pachețelul de ceai
I
înfășurat într-un sac
ca un mic pustnic
într-o peșteră.
 
II
doar un fir subțire
îl leagă cu lumea de sus.
noi îi mai oferim doar cinci minute. 
 
Capricii la Queldlinburg
o ploaie densă și grea. fiecare picătură
aduce cu ea puterea unui întreg secol. 
pe străzile înguste, ciudate este scrisă –
în braille – povestea orașului.
sunetele clopotelor sunt moi, parcă
îmbrăcate în catifea, să nu spargă
cumva porțelanul aerului.
porumbeii s-au aliniat pe prima 
din cupolele catedralei
ca niște nituri ce leagă acoperișul 
cenușiu de ardezie cu cerul. 
 
Jan Wagner despre poezie 
buchrevier.com: Cine sunt azi amatorii de poezie? Se confirmă cumva clișeul că de poezie se interesează câțiva adolescenți dornici să-și confirme proiecțiile romantice, cei eșuați în dragoste și soțiile de doctori trecute de 50 de ani?
 
J. W.: Înainte de toate, aș vrea să cred că și celelalte categorii de oameni, în afara celor pe care i-ați menționat, adică adolescenții cu certitudini, cei fericiți în dragoste și soțiile mai tinere ale medicilor, citesc și ele poezie. Dacă intrați pe Lyriklesungen, veți remarca că publicul de acolo e foarte divers, sunt oameni de toate vârstele și profesiile. E adevărat, există destule prejudecăți despre poezie. Mulți percep poezia doar ca pe un text cu rimă care se cântă pe la nunți și zile de naștere, alții o „consumă” terapeutic ca pe o pastilă, pentru a se elibera din mrejele unei crize, de o stare psihologică apăsătoare. Dar poezia poate să facă mult mai mult.
– Aveți de transmis un mesaj cititorilor prin poezia dvs.?
– Nu. Poemele care transmit mesaje sunt, de obicei, lecturi de o singură folosință, pentru că mesajul a fost înțeles din prima. E mai bine dacă poezia e citită de mai multe ori, fără a fi absorbită/înțeleasă complet ca o ecuație sau o formulă chimică. Cazul fericit e când un cititor are, în timp, o relație specială cu un poem sau cu o carte de versuri, descoperind la fiecare lectură ceva nou…
 – Sunt poeți, ca Lutz Seiler și Marion Poschmann, care au publicat în ultimul timp și cărți de proză cu succes la public. Să ne așteptăm și din partea dvs. la o schimbare de registru?
– Îi admir pe autorii care sunt foarte buni atât în poezie cât și în proză. Dar eu scriu doar poezie și, uneori, eseuri și comentarii despre poezie. Nu am simțit deocamdată nevoia să scriu proză, roman. Cred că genul poetic pe care l-am îmbrățișat se datorează faptului că în anii lecturilor mele timpurii m-a impresionat în mod deosebit poezia. Când am citit Georg Trakl sau Dylan Thomas am fost atât de entuziasmat, de vrăjit de magia combinării cuvintelor, încât mi-am dorit să scriu și eu poezie, mi-am dorit să pot să manipulez cu aceeași iscusință cuvintele în limba mea maternă.
Traducere de Vasile GÂRNEȚ și Ana LEONTE STRAUB