La finele lui 2020, a apărut la Chișinău romanul Colivia, al lui Volodymyr Danylenko, cunoscut scriitor ucrainean: prozator (romancier și nuvelist), dramaturg, poet, eseist și critic literar. Traducerea îi aparține lui Mihai Hafia Traista, care însoțește volumul cu o bogată postfață. Din acest text, se pot afla multe lucruri interesante și utile atât despre romancier, cât și despre literatura ucraineană contemporană. Traducătorul și postfațatorul descrie principalele apariții editoriale ale lui Volodymyr Danylenko, efectuând o scurtă analiză a lor cu o situare în context. Postfața, densă în plan informativ, este capabilă să creeze o imagine a autorului nostru proiectat pe un fundal politic, ideologic și cultural atât de puțin cunoscut la noi, în ciuda vecinătății teritoriale și a trecutului comun.
Volodymyr Danylenko nu este un necunoscut absolut în Republica Moldova. El a participat, în calitate de invitat, la o ediție a Festivalului de poezie „Primăvara Europeană a Poeților”, în cadrul căreia a fost editat un almanah al participanților străini. Am surprins încă atunci în poezia lui propensiunea clară pentru proză și discursul dramatic. Citisem în scurta notă biobibliografică că este dramaturg și prozator, dar despre anvergura sa de prozator am putut să îmi dau seama abia acum la lectura romanului Colivia. 
Analiza traiectului biobibliografic al scriitorului, efectuată de traducător, precum și pagina scriitorului de pe Wikipedia demonstrează că genul său preferat rămâne proza. Volodymyr Danylenko este autorul a 6 romane și a câteva volume de povestiri. Pornind de la cel puțin câțiva factori formali (teritoriul mare, tradiția literară de la Șevcenko, Gogol ș.a.m.d, existența părții de Vest a Ucrainei care a conservat mai bine limba și cultura autohtone, deschiderea din epoca posttotalitară), literatura ucraineană merită a fi cunoscută și valorificată. Mihai Hafia Traista ne atrage atenția, referindu-se probabil doar la zona vestică a țării, că s-au profilat două școli de proză: școala de la Jytomyr și cea de la Ivano-Frankivsk. Între aceste școli, se atestă diferențe de ordin estetic-literar. Postfațatorul afirmă că școala jytomyreană se distinge prin „nativism și contracultură”, iar cealaltă a apelat la „discursul postmodern” (p. 321). Conform postfațatorului, Volodymyr Danylenko aparține de școala de proză de la Jytomyr, care este baștina scriitorului. În tot cazul, se poate afirma cu certitudine că romanul Colivia nu învederează o scriitură postmodernistă, ci una de factură clasică, tradițională, dominantă în literatură.
Dezvoltarea subiectului este rectilinie, cu unele inserturi în istoria personajelor. Aceste fațete „istorice” sunt, de fapt, narațiuni introduse pentru a completa tabloul epic propriu-zis. Bunăoară, pentru a motiva de ce Mykola Homycevskyi, unul din personajele cărții și tot el eminent traducător al operelor homeriene, a dus un mod de viață retras, autorul adaugă pasaje din biografia traducătorului, și anume din perioada de teroare stalinistă a anilor treizeci. Peste acest background, este suprapusă viața actuală modestă, pe care o duce Homycevskyi, când se întâlnește cu elita intelectuală a orașului Jytomyr și chiar cu unii reprezentanți ai disidenței locale.
O altă trăsătură a acestui trend prozastic jytomyrean este localismul, convingerea că locul natal, cu tot provincialismul său, poate deveni univers romanesc. Scriitorul pledează în permanență pentru geografia și personalitățile locale, verificabile documentar. Astfel, topoii principali, în jurul cărora se desfășoară acțiunea romanescă, sunt Turoveț, satul de naștere al lui Volodymyr Danylenko, și Jytomyr, orașul în care a studiat și și-a desfășurat activitatea până a pleca la Kiev. Centrele sus-numite devin un fel de Macondo al romancierului. Anticipând puțin, putem constata că talentul, inteligența și inspirația îl ajută pe prozator să realizeze un roman bun, care poate fi citit, din cauza multiplelor straturi semantice, de un segment foarte larg de cititori.
Criticul literar Nila Zborovska îl consideră pe Volodymyr Danylenko „un scriitor postromantic”. Într-adevăr, cartea de care ne ocupăm se distinge printr-un filon romantic echilibrat, realist, uneori cu nuanțe amar-ironice. Cu alte cuvinte, este vorba despre un romantism bine temperat, lipsit de avânt. Mă gândesc, în primul rând, la relația dintre protagonista romanului Alina Ivaniuk, femeie măritată, și aviatorul rus Maksim Korsakov, celibatar. Relația este îndelung pregătită, pas cu pas, cu mai multe „motivații” și capcane, refulări și defulări, până când are loc între ei partida de sex.
Și alte semne secundare developează preferința autorului pentru modele clasice. Nu este deloc întâmplător că anume un traducător din greaca veche devine cheia de deschidere a romanului, dându-i cursul scontat. Chiar și prima frază a cărții este stilizată în spiritul Iliadei: „Unde ești, tu, zeiță, cu voce dulce, tu, care ai ieșit pe malul de asfalt al orașului est-volânian?” (p. 5)
Subiectul romanului este relativ simplu, ușor de reprodus în datele sale esențiale. Dar, ca în orice roman, el este extrem de complex, iar aglutinările țin atât de trama nemijlocită, de bază, cât mai ales de liniile secundare, menite să ilustreze un tablou cu adevărat grandios, romanesc, în sensul de a epuiza tema, de a o duce până la „ultimele consecințe”.
Romancierul ucrainean și-a propus să înfățișeze o frescă a intelectualității dintr-un an, 1978, un simbol cel mai degrabă al Ucrainei de Vest, reprezentat de regiunea Jytomyrului. Pentru o mai mare credibilitate și apropiere a romanului de opera de tip document, scriitorul apelează la chipuri reale. Narațiunea este efectuată din partea unui adolescent care se numește Vladyk (consonanța numelui cu cel al autorului este evidentă), care, în calitate de martor ocular, narează povestea mamei sale, interpretă cu voce excepțională de operă (celelalte personaje sunt și mai reale, ale căror prototipuri sunt date la notele de subsol). Vicisitudinile biografice și sociale ale vremii nu îi permit acestei femei să își realizeze visul: să cânte pe scena unei mari opere, poate chiar în teatrul vienez, cum a remarcat într-un episod naratorul. Ideea scriitorului este că sub regimul opresiv sovietic și rusesc nicio capacitate fenomenală nu te putea ajuta să ieși din anonimat dacă erai considerat de autorități indezirabil. Este cazul Alinei Ivaniuk, care tocmai a făcut parte din această categorie de oameni „periculoși” și proscriși: o întâmplare din adolescență, care poate fi văzută azi ca inofensivă, i-a barat accesul spre școală, iar apoi legătura cu disidența din Jytomyr a pus capac visului unei cariere artistice, care putea fi una strălucită. Unul din personajele cărții va spune într-un loc că un stat care își anihilează talentele nu are viitor.
Trebuie remarcat că romanul se distinge nu numai prin discuțiile și activitățile îngust intelectuale, pe care le aglutinează. Autorul acordă atenție vieții sovietice din vremea respectivă, inclusiv existenței unor numeroase personaje care nu aparțineau mediului strict intelectual și artistic. Este vorba mai întâi de soțul protagonistei și de Maksim Korsakov, primul – mecanic într-o bază aviatică, celălalt – aviator tot acolo. Trebuie adăugate familiile aviatorilor cu care familia Ivaniuk interacționa în virtutea situației. Această componentă a romanului are o funcție bine determinată. Ca orice operă veritabilă, romanul lui Volodymyr Danylenko este stratiform, iar fiecărui strat îi este distribuit un rol bine calculat. În plus, există o armonie a diverselor părți, care formează în definitiv o partitură socială, intelectuală și politică a epocii.
Romanul conține toate elementele operei clasice: expoziția, intriga cu punctul său culminant și deznodământul.
În roman pot fi identificate câteva puncte culminante, legate de evoluția protagonistei. Momentul câștigării concursului, care îi deschide accesul la școală și, respectiv, obținerea unei diplome, este contrabalansat de răzbunarea dură a concurentei Natalia Zuh. În consecință, Alina nu numai că nu se poate bucura de rezultatul concursului, dar rămâne și fără serviciu. Al doilea moment ține de relațiile interetnice ucraineano-ruse. La început, apartenența etnică a personajelor din unitatea militară nu este accentuată în niciun fel, chiar dacă multe dintre ele discută despre originile lor. Un originar din Rusia spune că nu a mai suportat viața de acolo, a hotărât să plece și a ajuns în Ucraina, unde îi place să locuiască. Aceste mărturisiri făcute în prima parte a romanului încă nu poartă vreo conotație specială. În cea de a doua parte, totul însă izbucnește. Alina, spre surprinderea comesenilor de la o festivitate de familie, glorifică libertatea, pe urmă refuză să ridice paharul după un toast al lui Dunin, care venerează „țara puternică” ce insuflă teamă lumii întregi: „...va dăinui teama de armata noastră, de avioanele și tancurile noastre. Totul va muri, va rămâne doar teama.” (p. 270) Se ajunge inevitabil și la problema spinoasă a etniei și a limbii. Dunin exprimă părerea imperială că toți cei din URSS sunt un popor, iar problema limbilor minoritare nici nu se pune. La final, schimbul de replici dintre Alina și proaspătul sosit Parușev va pune punctul pe i și va crea ruptura: „– Parușev arată atât de respectabil, de parcă dimineață i s-a promis gradul de maior, a spus ea veselă. – Dacă mă voi așeza la aceeași masă cu tine, nu o să pup gradul de maior până la sfârșitul vieții, a răspuns Parușev încruntat.” (p. 271) În deplin acord cu „teoria” balanței și contrabalanței, este zugrăvit Maksim Korsakov, rusul din altă categorie sau excepția care confirmă regula. Din carte, rezultă că rușii sunt inițiatorii dezastrului colectiv din URSS, dar la aprofundarea lui au contribuit exponenții tuturor națiunilor conlocuitoare.
Dincolo de calitățile indiscutabile ale romanului Colivia, noutatea lui constă în faptul că Volodymyr Danylenko aduce în prim-planul narativ tema disidenței (capitolul Telegraf beethovenian ș.a.), temă rămasă în mare parte neacoperită în proza basarabeană. Intruziunea KGB-ului în viața intelectualilor jytomyreni este descrisă cumpătat, natural, fără exces de patos eroic.
Ținând seama de valoarea romanului și de abordarea reușită, pe fondul aproape viran al prozei din Republica Moldova, al temei opoziției intelectuale din epoca totalitară, exprimăm speranța că romanul se va bucura de atenția cuvenită din partea cititorului de acum și de mai târziu.
_______
Volodymyr Danylenko, Colivia. Editura Quadrat, Chișinău, 2020