Categorii

Parteneri

Odă valizei mele

Tipăreşte pagina versiune gata de tipărire Recomandă articolul prin: Send to friend

Odă valizei mele

imaginea utilizatorului Leo Butnaru

Lichidarea
Să lichidăm această capodoperă, care ne-a tot zăpăcit cu valoarea ei presupus colosală și cu lipsa de valoare a ceea ce se tot spune despre ea. Huideo, capodoperă! Să anihilăm sâcâitoarea capodoperă, care nu este în stare să se anihileze ea însăși pe sine. Să tăbărâm în sfârșit cât mai mulți și să zătrim capodopera indiferentă la toate, ce se lăbărțează în importanță transseculară, fără a putea pricepe vreo iotă despre alte capodopere mai puțin capodopere. Că doar n-o să ne uităm noi pre noi – pentru ea anume, cea care nu se poate uita pe sine și este atât de pipernicită – pardon, de minusculă ca volum: Cunoaște-te pe tine însuți – aceasta, se zice, ar fi respectiva capodoperă care, de fapt, nu poate exista...
Chiar așa! să lichidăm această capodoperă din simplul motiv că ea pur și simplu este imposibilă:
Cunoaște-te pe tine însuți – continuu transport extatic de sensuri, poate că fără sens…
 
Aniversarea Izgonirii
E drept – ziua e frumoasă, chiar arătoasă, aș zice, aici, la hotarul dintre primăvară și vară, la vămile dintre Europa de Est și UE.
Frumoasă zi, zic, arătoasă, însă nu și mângâioasă, ci abătută, nu știu cum, încât mai să-ți vină să marchezi trista aniversare a Izgonirii din Rai…
Dar cam a câta aniversare ar fi azi, acum, în 2017 e. n.?...
Aici, bătrâne, e de calculat, nu glumă!
Însă odată ce ziua cade atât de greu la suflet, aniversarea Izgonirii se cere marcată, nu trebuie lăsată baltă, astfel că să luăm primarul abac sau să includem calculatoarele electronice... – și să purcedem la tristul calcul, pornind ab initio – adică de la anul 3 760 î. e. n., când a fost creat Adam, care, după aceea, a viețuit 40 de zile în țara unde fusese adus pe lume, apoi i s-a întâmplat transferul în Rai, unde avea să huzurească împreună cu Eva 7 ani (de acasă, cum ar veni), pentru ca fatalul păcat (sexual, s-ar spune astăzi) să-l săvârșească în a 17-a zi din cea de-a doua lună – după calendarul nostru, în februarie ar veni, iar în Rai e numai și numai primăvară-vară…
Astfel că astăzi ar cădea – vai!... –
cea de-a 5 784-a aniversare a Izgonirii din Rai… Nu știu dacă ar trebui declarată zi internațională acea Zi a Izgonirii din Rai... Poate că zi de odihnă, cum ar veni...
 
Odă valizei mele
Valiză pe rotile, geamantan de un scriitor putere, plus ceva lumină solară, lunară, de stele.
Valiză europeană, zic, pentru că nici nu știu în ce țară ți-ai avea obârșia – Germania, Franța, Polonia, Spania… aha! – model Zepter – deci, curios, dar ești din Serbia, mai bine zis purtând numele sârbului Milan Janković, care, din considerente de soliditate și solidaritate internațional-rentabilă, deveni Philip Zepter.
Valiză legănată de valurile a trei sau patru mări, hurducată pe caldarâmul Istanbulului sau al Atenei, „prăbușită” cu tot cu cala avionului în gropile aeriene siberiene, transportată cu 2 yuani cu ricșa Pekinului, cu 20 de ruble de căruciorul pentru bagaje al aeroportului Domodedovo, în timp ce-ți dădea târcoale, mirosindu-te din mers, prepelicarul căutător de droguri.
Valiză de uzanță internațională, valiză de un scriitor putere și de lumină-mângâiere.
Valiză în mișcare doar în dependență de valabilitatea vizei, dar, uneori, și a brizei la pupă, tu, leagăn, cărucior ce ai purtat prin lume, apoi ai adus acasă poeme, jurnale de călătorie, proze scurte, cosmograme, poze color, cărțile altora și viitoarele cărți ale mele – Gloria! Gloria, valiză de un scriitor putere!
 
Ochii cititorului
Mihai Ursache metaforizase memorabil: „Miezul mai mare decât fructul”.
Un autor slăbuț mai că-l imitase – maică! – , făcând-o pe originalul (credea el, nu însă și noi), când se lamenta că lacrima ar fi mai mare decât ochiul. Eu i-aș fi sugerat să scrie că chiar și unii căpoși se poate întâmpla să aibă creierul mai mare decât capul; un creier ce le dă peste urechi, vălurându-și circumvoluțiunile dincolo de ele – și acesta fiind un mic circ al circumvoluțiunilor spectaculoase.
Apoi, haide-ha, la alții – norul mai mare decât lumea, peștele mai mare decât râul...
După toate astea, dar și după altele și mai și, s-ar fi întâmplat ca nedumerirea, dar mai ales proverbiala frică, să aibă ochi mari, adică ochii cititorului de rând – mai mari decât frica acestuia. O spun din proprie experiență de cititor căruia, într-un fel, sau în altul, mai ales în altul, se întâmplă să-mi fie frică de o exagerată lipsă de frică, de parcă, fără voia mea, la un moment dat, aș putea îndrăzni să contest oarece, despre care nu se știe că ar exista cu adevărat, dar despre care se crede că e sfânt – și basta. Tocmai asta – basta – mă neliniștește ca o amenințare nedorită, ca o grijă, sau poate ca o tragedie în plus, iar dacă e tragedia definitivă – nu e nici în plus, nici în minus, nici în zero, nici în rău, nici în bine, ci totul e dincolo de plus și de minus, și de zero, de rău și de bine, într-un fel sau în altul, dar mai ales în altul. Totul se dovedește a fi dincolo, dincolo, iar tu – uitat aici, unde ar reieși că nu există nimic, nici chiar tu, nici chiar lumea, ci doar – totul nu e decât iluzie și vânătoare de vânt pe care nu are cine să-l vâneze, într-un fel sau în altul, dar mai ales într-un fel.
 
Doar jumătate
Niciodată n-am reușit să duc la bun sfârșit enumerarea celor treizeci și trei de nume ale zăpezii în limba eschimoșilor, pe la o habă de înșiruire a lor adormind oarecum euforic... Și nu din motivul că ar fi multe, ci că sunt prea exotice acele substantive albe și te înclină spre vis, spre poezia acestuia...
Numai că așa ceva nu mi-a fost dat doar într-un singur caz de gen, până la asta mai întâmplându-mi-se povestea (e drept, deja nu nordică, ci din sud) cu cele 1184 de corăbii din Iliada… Însă nici aici nu am fost eu pionierul neamânatei replieri în exotica visului, până la mine Mandelștam spunând că, din lista (zăpezilor) corăbiilor, citise doar jumătate…
E drept, într-o chinuitoare insomnie… Pentru că, în anumite cazuri, Homer nu te dă în vis, ci în abis.