Categorii

Parteneri

O nouă introducere în fenomenologie

Tipăreşte pagina versiune gata de tipărire Recomandă articolul prin: Send to friend

O nouă introducere în fenomenologie

imaginea utilizatorului Alex Cosmescu

O lucrare de introducere într-un domeniu poate fi necesară din mai multe motive. Primul – atunci când domeniul este perceput drept prea complex pentru un începător. Și introducerea înseamnă, atunci, o prezentare diluată a ceea ce fac „practicienii” – în speranța că această formă diluată ar putea să pregătească cititorul pentru „lucrul real” – sau cel puțin să recunoască acest „lucru real” când va avea de a face cu el. Al doilea – atunci când cineva care lucrează de mult într-un domeniu vrea să prezinte o serie de pași simpli care îi pot fi utili începătorului, în chiar forma în care sunt prezentați, pentru a se familiariza „la prima mână” cu ceea ce fac, de fapt, practicienii domeniului respectiv. A treia formă de introducere este cea istorică – atunci când, de-a lungul timpului, s-a scris o cantitate enormă de material consacrat domeniului respectiv, și cineva care a citit cea mai mare parte din acest material, publicat sau inedit, vrea să-i ghideze pe alții spre o viziune mai clară asupra a ceea ce s-a scris deja, pentru a le da posibilitatea să aleagă asupra cărui subdomeniu ar dori mai mult să se concentreze – pentru că și în acest subdomeniu, probabil, s-a publicat mai mult decât ai putea citi într-o viață.
În cazul fenomenologiei, putem întâlni introduceri scrise în toate aceste trei maniere. Mai mult decât atât, găsim introduceri în gândirea fiecăruia dintre filosofii cu rol central în tradiția fenomenologică – introduceri în gândirea lui Husserl, a lui Heidegger, a lui Merleau-Ponty sau a lui Sartre. Situația pare stranie, dat fiind că aproape fiecare lucrare publicată în timpul vieții de Edmund Husserl – fondatorul fenomenologiei, mișcare filosofică ce a început să ia avânt practic din primii ani ai secolului XX – reprezintă, de fapt, o introducere în fenomenologie, o prezentare a programului, a metodei și a rezultatelor pe care le anticipa Husserl pentru cei care ar fi vrut să înceapă să o pună în practică.
Un lucru care poate da de gândit în acest sens este faptul că efectul unei introduceri este cultivarea, în cititorul ei, a unui mod de a vedea. A unei concepții preliminare cu privire la un domeniu anume – care îi trezește un anumit interes –, concepție care îl poate ajuta să remarce într-o anumită lumină ceea ce se face în acel domeniu. Introducerile capătă, astfel, și rolul de manifest – sau de nou program – într-un câmp pe care diferiți autori îl văd din diferite perspective.
Aceasta este cheia în care consider că ar trebui citită recenta introducere în fenomenologie, publicată de Dan Zahavi în 2018 la Editura Routledge, Phenomenology: The Basics (Fenomenologia: aspectele fundamentale). Zahavi este unul dintre autorii cei mai importanți în fenomenologia contemporană, recunoscut atât pentru exegezele sale la textele lui Husserl, cât și pentru cercetări fenomenologice în domeniul structurilor bazale ale subiectivității și ale relației cu alteritatea.
Din această perspectivă, cele trei compartimente ale Phenomenology: The Basics reprezintă, fiecare, o perspectivă asupra a ce se poate face cu fenomenologia – dacă ai ajuns să te interesezi de ea.
Primul compartiment include atât un minim de istorie a fenomenologiei – suficientă pentru a o pune în context pentru cititorul fără background filosofic aprofundat –, cât și o tratare aprofundată a atitudinilor de la care pornește fenomenologul, precum și a principiilor metodologice fundamentale de care se conduce în demersul său. Conceptele centrale ale fenomenologiei sunt expuse de Zahavi cu o claritate rar întâlnită în mediile filosofice. În plus, cu o profundă intuiție exegetică, reușește să degajeze o serie de interpretări eronate sau parțiale ale principiilor fundamentale ale fenomenologiei, răspândite inclusiv în mediul primilor discipoli ai lui Husserl, precum și o serie de tensiuni între diverse atitudini, inerente însuși proiectului fenomenologic. Acest compartiment reușește, în câteva zeci de pagini, să ofere o trecere în revistă a felului în care se lucrează în fenomenologie și a concepțiilor directoare ale acesteia – ale principalelor insighturi de care se ghidează fenomenologii, de la Husserl încoace, atunci când lucrează asupra descrierii structurilor fundamentale ale conștiinței și a felului în care ele fac să ne apară o lume.
Al doilea compartiment oferă o ilustrare a felului în care lucrează un fenomenolog asupra unei teme care îl interesează, printr-o prezentare rezumativă a analizelor unor clasici ai fenomenologiei – Husserl, Heidegger, Sartre, Merleau-Ponty, Schutz –,
dar și a unor autori mai puțin cunoscuți în prezent, precum Gerda Walther, adunate în jurul a două nuclee tematice: corporalitatea / spațialitatea și intersubiectivitatea / comunitatea. Abordarea lui Zahavi, aici, este atipică pentru lucrările de introducere în fenomenologie: în loc să consacre câte un capitol sau paragraf viziunii fiecărui autor, luat în parte, cum se face de obicei, fenomenologul danez ia ca fir director unul dintre modurile de a pune o problemă centrală pentru acest mod de a filosofa și, desfășurând firul respectiv, arată posibile ramificații ale lui – dezacorduri filosofice asupra unei problematici –, demonstrând caracterul deschis al fenomenologiei, posibilitatea oferită fenomenologului de a lucra non-dogmatic, dezvăluind noi și noi aspecte ale fenomenului care îl interesează.
În cel de-al treilea compartiment, Zahavi se oprește asupra felului în care fenomenologia, ieșind din albia propriu-zisă a filosofiei, a influențat o serie de tendințe în sociologie și psihologie, din anii 1930 până în prezent – ceea ce putem numi extensii ale fenomenologiei în alte domenii. Și aici Zahavi diferă de majoritatea introducerilor „clasice” în fenomenologie, care evită să se refere la iradierile fenomenologiei în alte domenii. Ar fi fost interesant, în acest sens, și un compartiment dedicat interfeței dintre fenomenologie și practicile artistice.
Phenomenology: The Basics îi oferă astfel cititorului interesat o imagine lucidă asupra fenomenologiei ca abordare filosofică și un gust al posibilităților pe care le oferă ea, accentuând atât dialogul bazat pe dezacord argumentat dintre practicienii ei, cât și deschiderea spre domenii care, în felul în care sunt ele practicate în mod curent, rămân strict în cadrul empiricului – reușind de minune să împlinească scopul unei introduceri.