De aproape 15 ani, proza lui Arturo Pérez-Reverte a avut parte de numeroase traduceri, grație Editurii Polirom, care i-a dedicat o serie de autor, angajând traducători de spaniolă extrem de rafinați și subtili. Îi pomenesc aici pe Mihai Cantuniari, Tudora Șandru-Mehedinți, Dan Munteanu Colan, Ileana Scipione, Eugenia Alexe Munteanu. Ai spune că este chiar o competiție între cei mai talentați hispaniști contemporani – cine să traducă noile romane ale cunoscutului autor spaniol. Și pe bună dreptate, fiindcă mai mereu proza lui Arturo Pérez-Reverte e o încântare stilistică. Indiferent dacă scrie narațiuni cu iz detectivistic (Tabloul flamand, Clubul Dumas, Maestrul de scrimă, Conspirația din Sevilla), romane istorice (precum cele din seria Alatriste), romane de dragoste (Tangoul vechii gărzi) sau zugrăvește fresce ale unor lumi interlope (Regina Sudului), Pérez-Reverte o face cu har. Puține sunt registrele stilistice pe care să nu le stăpânească impecabil, iar ușurința cu care e-n stare să construiască personaje convingătoare în rame atât de diferite e uluitoare.
La fel stau lucrurile și cu Falcó, cel mai recent tradus roman al său în limba română, apărut la Editura Polirom în 2018 și care inaugurează o nouă serie. De data aceasta Pérez-Reverte se-ndreaptă direct spre ceea ce generic am putea denumi literatură de spionaj. De altfel, după romanul de față au mai urmat încă alte două (Eva și Sabotaj), care probabil că figurează în planurile Editurii Polirom pentru anul viitor.
Nu e prima oară când Pérez-Reverte alege o specie aparent minoră de roman, un gen facil, în care convențiile și așteptările cititorilor sunt limpezi. Însă prin eleganța scriiturii, prin construcția narativă surprinzătoare (punctul culminant al acțiunii, de pildă, e cu mult înainte de finalul cărții și nu îl implică deloc pe protagonist) și prin personajele de neuitat prozatorul spaniol iese cu mult din media literaturii de consum care are-n centru spioni, servicii secrete, urzeli.
Pe fundalul unui incipient Război Civil Spaniol, eroul eponim, angajat într-un serviciu secret fidel lui Franco și condus cu mână forte (și ochi de sticlă, sic!) de cel poreclit Amiralul, primește misiunea de a lua parte la o tentativă de eliberare a lui José Antonio Primo de Rivera. Liderul falangiștilor fusese încarcerat la Alicante de roșii – susținătorii celei de-a doua Republici Spaniole. Ficțiunea pornește de la fapte și personaje reale, și urmărește firul unei operațiuni de salvare abandonate pe parcurs, sortite eșecului. La scară mare, vedem cinismul și calculele politicianiste ale mai-marilor zilei (fie ei spanioli, germani, italieni, socialiști ori conservatori). La scară mică, se profilează un alt soi de cinism – al supraviețuirii, al resemnării, al frondelor înăbușite –, pe care-l ilustrează perfect Falcó, un antierou veritabil, din stirpea lui Rick Blaine (interpretat memorabil de Humphrey Bogart în Casablanca). Carismatic și cu o biografie spectaculoasă (felurite „afaceri” l-au purtat chiar la București și Constanța), Falcó se numără printre personajele cu moralitate ambiguă și conștiință selectivă. Nu ezită să ucidă la comandă, torturează oameni nevinovați, își sacrifică prietenii ori pe cei în fruntea cărora se află și, cu toate acestea, e plăcut de cititor. E genul de canalie care, prin fulgurații de umanitate, creează un nesperat atașament. „Încerca să gândească. Sau să continue s-o facă, căci nu făcuse altceva în timp ce mergea de la hotel la librărie. Să-i privească pe toți trei cu imparțialitatea necesară, ținând seama de ceea ce aflase în ultimele ore. De ordinele primite. Știind că sunt condamnați la moarte. Ei nu erau decât carne de tun, și-a spus. În realitate, nu avea remușcări – nu-i stătea în caracter la vârsta lui –, dar simțea o furie rece și calmă; o ură puternică față de cei de la Salamanca, ce hotărâseră ca lucrurile să se petreacă cum urmau să se petreacă. Față de cei ce îi manipulau pe toți ca pe niște marionete. S-a uitat din nou la Eva, și-a amintit de căldura trupului ei și s-a gândit la două lucruri: că el, Lorenzo Falcó, o să se poarte în următoarele ceasuri ca o lichea autentică – ceea ce nu era o noutate – și că cel puțin va încerca s-o salveze pe ea.” (p. 209)
Al doilea personaj puternic al cărții este Eva Rengel – prezentă și în viitoarele volume ale seriei. O falangistă interiorizată, cu un fizic în care trăsăturile dure și cele atrăgătoare coexistă, Eva oferă numeroase surprize și consimte la o idilă cât se poate de periculoasă în lumea spionilor. Cu o multitudine de biografii care îi conferă acoperirea perfectă, Eva joacă un rol esențial în intrigă – cel al unei veritabile lebede negre, care vine de nicăieri și schimbă cursul istoriei. „O vedea mai frumoasă acum, fără trenci. În timp ce și-l scotea când a intrat în casă, el se uitase la picioarele frumos modelate și la fusta albastră care-i punea în evidență șoldurile late, de femeie viguroasă; la ochii căprui senini, umerii de înotătoare, lobii urechilor fără găuri pentru cercei și gâtul lung, puternic, ce se vedea din bluză până la părul blond foarte scurt. Cu toate acestea, a tras concluzia puțin nedumerit, era ceva ciudat la ea. Poate acele mâini vulgare, cu unghii neîngrijite. Și un anumit exces de duritate de tip fizic, aproape masculin, accentuat de lipsa machiajului.” (p. 129)
Fascinantă la autorul spaniol este minuția de ceasornicar bătrân cu care reconstruiește epoci și revizitează istorii apuse. Mai toate paginile cărții sunt înțesate de amănunte care conferă veridicitate și în spatele cărora se află cu siguranță zeci de ore de cercetări prin arhivele vremii. De la mărci de băuturi spirtoase sau țigări la publicații periodice ale vremii, de la melodii și interprete faimoase în epocă până la referințe cinematografice sau livrești, nimic nu scapă atenției prozatorului spaniol, care adună cu sârguință detalii și apoi le aglutinează în cel mai natural chip cu putință. Senzația acută pe care Falcó o produce este că ai în fața ochilor Spania așa cum era ea, cu patimile, bucuriile, oamenii și angoasele ei, în pragul Războiului Civil.
Falcó nu este cu siguranță nici cel mai reușit, nici cel mai memorabil roman al lui Arturo Pérez-Reverte. Reprezintă însă un mic tur de forță, în care autorul spaniol își arată din plin talentul, imaginația, pasiunea de a reconstitui epoci din trecut. Mai mult, avem de-a face cu un roman în care-și dau întâlnire ecouri din Omul din castelul înalt (al lui Philip K. Dick), Pentru cine bat clopotele, ori romanele lui Boris Akunin. O agreabilă meditație, punctată de note dulci-amărui, asupra istoriilor contrafactuale.
_______
Arturo Pérez-Reverte, Falcó. Editura Polirom, 2018