Categorii

Parteneri

O lume de văzut

Tipăreşte pagina versiune gata de tipărire Recomandă articolul prin: Send to friend

O lume de văzut

Festivalul Internaţional de Film Documentar „Cronograf” este deja un eveniment cunoscut şi aşteptat de public. Importanţa activităţilor pe care le desfăşoară este una semnificativă pentru dezvoltarea cinematografiei naţionale şi pentru dezvoltarea gustului estetic al spectatorilor. Statisticile arată cifre tot mai îngrijorătoare legate de interesul tinerilor faţă de artă şi asta, de cele mai dese ori, se întâmplă din trei motive: lipsa conţinutului cultural relevant pentru adolescenţi, accesul limitat la cultură şi lipsa obiceiului de a consuma cultură.
În timp ce marile ţări europene au implementat deja programe complexe de educaţie prin artă, în Moldova această tendinţă abia se face simţită prin mici proiecte avansate de operatori culturali independenţi. Unul dintre aceste proiecte este cel iniţiat de OWH Studio în parteneriat cu People in need Moldova (Cehia) – „One world in Schools – O lume de văzut”. Timp de doi ani în mai multe şcoli şi licee din Moldova au fost organizate ore opţionale de educaţie prin film, s-au deschis cinecluburi coordonate de elevi, s-au desfăşurat ateliere susţinute de experţi străini, destinate profesionalizării pedagogilor care au manifestat interes faţă de această disciplină nouă.
La „Cronograf – 2016”, pe lângă zecile de proiecţii şi ateliere, s-a organizat şi o masă rotundă de totalizare, dedicată Educaţiei prin film, la care au participat profesorii implicaţi în programul O lume de văzut. Ministerul Educaţiei a aprobat introducerea acestui curs ca oră opţională în curricula şcolară şi se arată deschis pentru a folosi filmul documentar ca material didactic şi la alte discipline, precum istoria, limba română sau geografia. La rândul lor, profesorii susţin că filmul documentar acţionează pozitiv asupra dezvoltării gândirii critice şi spiritului civic la tineri, îi determină pe adolescenţi să-şi pună întrebări, să dezbată şi să analizeze, să-şi formeze propria personalitate. Filmul inspiră noi forme de predare şi comunicare cu elevii, îi ajută pe profesori să fie mai atenţi la problemele tinerilor.
În alte ţări, Educaţia prin film este utilizată pentru incluziunea socială a deţinuţilor minori, orfanilor şi a copiilor din minorităţile etnice. Se pune accent pe accesul liber la cultură a tuturor cetăţenilor şi se dezvoltă varii programe în această direcţie.
Masa rotundă a fost urmată de difuzarea unui documentar asumat de Agenţia pentru dezvoltare comunitară Împreună, din România. Misiunea Agenţiei este orientată spre păstrarea şi afirmarea personalităţii romilor, prin activităţi de cercetare, documentare şi difuzare, elaborare şi implementare a politicilor sociale în folosul romilor. 
***
„Când aveam un an mergeam în picioare. La doi, mâncam pământ. La trei ani, tata era la închisoare. La patru, cerşeam cu sora mea. La şapte ani am ajuns în Franţa. La 8 ani furam casetofoane de la maşini...”
Aşa începe istoria lui Spartacus şi a Cassandrei, doi adolescenţi romi, aflaţi în Franţa de 6 ani, dar care nici măcar nu intenţionează să meargă la şcoală, pentru că e inutil, după ei. 
Ioanis Nuget, regizorul acestei pelicule, a făcut cunoştinţă cu eroii săi la o petrecere care avea loc în cortul unde trăiau aceşti copii. Filmul ne prezintă istoria sfâşietoare a unei familii care este ruptă – de sistem, de destin, de neputinţă. O viaţă în mizerie, tată alcoolic, mamă bolnavă psihic, instabilitate şi frica de-a fi prinşi de autorităţi, cam asta este imaginea realităţii pe care o au aceşti copii impregnată pe retină. Adolescenţii sunt prinşi între două lumi: perspectiva unei vieţi petrecute alături de părinţi în aceleaşi lipsuri ca până acum, sau alegerea unui mod de viaţă normal: şcoală, casă, masă, dar într-o familie adoptivă franceză. De aici începe adevăratul circ pentru Spartacus şi Cassandra. Se ciocnesc de sistemul francez de justiţie juvenilă, sunt constrânşi să-şi abandoneze părinţii pentru a se putea integra în societatea franceză. Vizitele demoralizante la judecător, discriminarea de la şcoală, imaginea părinţilor care stau şi cerşesc pe trotuare, crizele de furie ale Camillei, fata care s-a angajat să le fie tutore, îi fac pe copii să se „îndoiască” de ceea ce vor, şi, în general, să nu mai ştie dacă mai doresc ceva. Ai impresia că prăpastia în care sunt se adânceşte pe zi ce trece... Filmul totuşi reuşeşte să contrabalanseze imaginea demoralizantă a sărăciei şi mizeriei cu licăriri sporadice de speranţă şi bucurie copilărească, sentiment ce le lipseşte acestor copii mai tot timpul...
Acest gen de documentar, care abordează problema drepturilor copiilor romi, are un impact foarte mare nu doar asupra spectatorilor, ci şi asupra autorităţilor franceze, care ar trebui să-şi schimbe metodele de incluziune a minorităţilor etnice, pentru ca acestea să fie mai puţin traumatizante şi să evite, pe cât se poate, destrămarea familiilor. 
 
Să creşti înseamnă totuşi să pierzi ceva
 
O noutate a acestei ediţii a „Cronograf”-ului este secţiunea Cronograf junior: un bloc de filme destinate elevilor claselor primare şi gimnaziale. Astfel organizatorii acestui festival încearcă să-şi crească publicul şi să-i insufle dragostea pentru filmul documentar. 
Trei filme despre şi pentru copii. Copilul cu o gândire matură, care îşi pune problema supravieţuirii, dar care găseşte bucuria vieţii în plăcerea de-a se juca (Butoiul. Regie: Anabel Rodriguez, Venezuela). Copilul care îşi urmează visul cu dăruire şi jertfire şi care ştie că visurile devin realitate dacă totul se face din dragoste şi cu susţinerea celor dragi (Andrew cu tobe şi trompete. Regie: Andre Hormann, SUA). Copilul care apreciază prietenia şi devotamentul, care constată cu regret trecerea timpului şi ireversibilitatea unor momente din copilăria sa (Noi suntem băieţi. Regie: Tomas Kaan, Olanda).
Un like pentru documentar e la a doua ediţie anul acesta şi se bucură de un mai mare succes la adolescenţi. Organizatorii au mărturisit că mulţi tineri care au fost anul trecut la proiecţii în cadrul acestei secţiuni au devenit anul acesta voluntari. Adevărul e că mai avem de muncit până vom reuşi să aducem în număr mare de adolescenţi în sălile de cinema şi să le cultivăm dragostea pentru film documentar, dar e o misiune posibilă şi cu timpul cred că acest gen de activitate va fi la modă. 
Play no matter what este pelicula laureată a acestei secţiuni. Regizorul olandez Kim van Haaster atinge aici mai multe probleme usturătoare: copiii lăsaţi de părinţi, lipsa unor spaţii pentru activităţi extraşcolare, indiferenţa adulților faţă de problemele adolescenţilor etc. Răchitoasa este locul de baştină al Alexandrei şi al lui Noni, doi adolescenţi ai căror părinţi sunt la muncă peste hotare, iar ei au fost lăsaţi în grija bunicilor. Să faci ordine prin gospodărie şi să mergi cu caprele la păscut sunt singurele activităţi cul­tural-educative pe care le poţi face în Răchitoasa. Într-o bună zi în satul lor au venit nişte străini ciudaţi să locuiască o perioadă de timp. Aceştia au transformat şcoala abandonată într-un fantastic loc de joacă. Un loc în care copiii puteau să se întâlnească şi să danseze, să deseneze, să improvizeze scene de teatru, să cânte la instrumente şi să înveţe jonglerii de circ. Acestui proiect îi spun The flying seagull − Pescăruşul zburător. Sunt o echipă de voluntari care călătoresc în toată lumea, aducând cu ei bucuria şi zâmbetul în comunităţile cu copii marginalizaţi şi dezavantajaţi, supuşi unor circumstanţe traumatizante. Vizitează orfelinatele, spitalele, comunităţile rome, şcolile, cluburile de tineri, taberele de refugiaţi, boschetarii şi bătrânii pentru a-i implica în artă: ateliere de meşteşugărie, lecţii de muzică şi dans, show-uri de circ şi clownerie... 
 
***
Prin activităţile destinate tinerilor, organizatorii FIFD „Cronograf” urmăresc atât cultivarea gustului pentru genul de film documentar, cât şi educarea, sensibilizarea tinerei generaţii faţă de ceea ce se întâmplă în jur. Cultura este percepută aşa cum o cultivăm, cum o promovăm. Cu cât produsele culturale – filmul, muzica, dansul, teatrul, literatura – sunt de o calitate mai bună, cu atât cetăţenii acestei ţări vor avea un gust estetic mai elevat, vor deveni consumatori de artă bună, vom avea un popor tolerant, cetăţeni responsabili şi conştiincioşi.
Educația prin film trebuie să se facă nu doar în instituţiile de învăţământ, ci şi în penitenciarele pentru minori, spitale, orfelinate etc. Este o metodă eficientă de incluziune a acestor persoane în societate, de formare a unor oameni liberi şi conştienţi, apţi de a-şi asigura un viitor normal.
Echipa „Cronograf” a reuşit şi în 2016 să producă un eveniment complex şi matur, care îşi va lăsa amprenta pe conştiinţa celor care s-au îndrăgostit de filmul documentar.