Radu Andriescu scria în prefața plachetei sale de anul trecut, Când nu mai e aer, că nu mai publicase de opt ani o carte de poezie. Anul acesta poetul mai publică una, Gerul dintre ei, pentru a compensa din absența sa din câmpul poeziei române. Punând titlurile celor două cărți alături, se constată imediat că în ambele ar fi vorba de o anumită doză de i-respirație și sufocare. Ambele cărți au fost scoase de aceeași Casă de Editură, Max Blecher, într-un format asemănător cu vechea colecție a cărții de poezie de la Cartea Românească. Ambele se deschid cu câteva mottouri. În poezie însă mottoul nu are menirea de a oferi o cheie de descifrare pe care aceasta o reclamă uneori, o pistă de lectură, ci mai curând reprezintă un tipar sau o introducere în tiparul poeziei. De exemplu, unul dintre cele trei mottouri ale volumului din 2017, de care ne vom ocupa, titrează: „Greu de văzut. În permanentă mișcare e viitorul” (Yoda). Acest motto se va intersecta cu cel puțin un poem din carte, ceea ce dovedește că mottoul nu e nici întâmplător, nici uitat: „Nu pricepe trecutul./ Viitorul e complicat” (E complicat).
Lectura poeziei lui Radu Andriescu îți relevă că e compusă din câteva ingrediente preferate, mărcile poeziei sale.
Remarcăm, în primul rând, într-o ordine aleatorie, secvențele de realitate frustă care apar în textele poetice. Spre deosebire de mulți poeți ai momentului, Radu Andriescu nu fetișizează realitatea, nu o transformă într-o magmă definitorie a poeziei sale. Cu alte cuvinte, prozopoemul nu este specialitatea sa. Îl interesează faptul existențial, dar nu urmează întâmplarea în litera ei. 
Apoi, cadrul poeziei autorului ieșean este pe cât de tehnicizat, pe atât de elevat. Poezia driblează printre nume subtile, teorii în vogă, termeni speciali, invenții proprii – toate situate lângă o ambianță obișnuită, domestică sau ambalate într-un limbaj de care uzează literatura tehnico-SF. 
Mai există un procedeu îndrăgit, dar folosit fără ostentație: crearea unor finaluri asemănătoare cu un nou început, fixarea la sfârșit a unui vers ce indică o continuitate nesatisfăcută: „Profa de română din sufletul ei/ cerea concizie și claritate./ Tăcerea din cameră construia/ iluzii optice sau tactile,/ vârtejuri de vorbe tulburi, nemestecate./ Începea să trăiască” (Second Life). Forțând nota, titlul ar putea fi interpretat și drept o prelungire în… altă viață.
Ambele volume trimit la o suită de personaje, în jurul cărora se țese pânza de păianjen. Bogdan Crețu a numit precedenta plachetă „un «roman» domestic” în descendența lui Mircea Ivănescu, Iustin Panța sau Caius Dobrescu. Diferența e că actualul volum este populat doar de domnii Escu și Esca, un fel de mister și missis Smith. În plus, volumul din 2016 dădea impresia de univers extrem de occidentalizat, garnisit cu toate însemnele caracteristice, o plasă americană care coborâse peste geografia locului. Aerul domestic este accentuat aici prin prezența acestui cuplu neordinar. 
Poemele lui Radu Andriescu sunt în fapt niște decupaje dintr-o realitate compozită, care păstrează însă trăsăturile specifice auctoriale. Realitatea lui Esca&Escu este desfășurată aidoma unui covor, iar proiectarea pe un fundal cultural  imprimă poeziei relief și profunzime, încât finalurile deschise sunt astfel justificate în această saga postmodernistă. Ludicul face parte din croiala poemului, fiind redat îndeosebi prin tonalitatea jovială și ritmul dinamic, dar și printr-o schimbare inopinată a planurilor de reprezentare: „Avea nevoie de o tablă neagră/ și cretă de multe culori./ Sau de o tablă albă cu markere colorate./ Mergea și un PowerPoint”. 
Poezia lui Radu Andriescu se înscrie în trendul contemporan prin aceste povești adunate în jurul unor personaje. În poveștile sale primează jocul inventivității, faptul cultural, emanația intelectuală. Uneori, luat de valul intempestiv al imaginației, este dus spre zone ale absurdului. Epicul său jucăuș, împins ușor spre margini ale grotescului, îmi amintește de proza scurtă a lui George Cușnarencu din perioada sa optzecistă. Iată, bunăoară, scena întâlnirii dintre cei doi protagoniști: „Nimeni n-o știa, la Filo./ Era virgină, cultural./ Căuta un loc sub soare./ Avea idei clare, avea ontologie.// Un bărbat potrivit în vorbă și-n fapt/ ar fi corespuns ontologiei de fată deșteaptă./ Escu a intrat în viața ei/ ca o mașină de spălat/ în care pui prea mult detergent.// Toată viața, după facultate,/ a iubit mirosul de balsam al rufelor spălate/ pe creierul lui. A fost și-un divorț,/ o regăsire, lacrămi, firide în suflet./ Au fost de toate” (Viața, all inclusive). Observațiile sau amintirile sale sunt transcrise sub formă de farsă. 
Esca&Escu servesc drept variații literare pentru alte cupluri. De exemplu, perechea Voynich, autoarea cunoscutului roman Tăunul, și anticarul, al cărui nume îl poartă enigmaticul manuscris, cu textul încă nedescifrat și cu desene bizare de plante fără echivalent în lumea reală, reprezintă combustia pentru poemul său Esca rătăcește. Apelul la lepton, bosonul Higgs sau Sheol apropie poezia lui Radu Andriescu de însuși manuscrisul invocat mai sus ca potențial model poetic.
Poemele sunt descriptive, pline de enumerații. Deliciul îl face însă comentariul fin, livresc, doct, intelectualist. Textul său e o construcție cerebrală, bazată pe aglomerare de detalii. Uneori ai impresia că poemul ar fi putut sfârși mai devreme sau după oricare strofă, dar poetul insistă pe un anumit grad de complexitate a textului. Toate poemele au aproximativ aceeași lungime, cu excepțiile de rigoare. 
Poezia lui Radu Andriescu nu este doar intelectual-cerebrală, ci și conceptuală. Dincolo de vertijul teoriilor în care este implicat cuplul, unele concepte separate se transformă în laitmotive poetizate. De pildă, lucrul este detașat și descris ca motiv abstract: „Într-una din dimineți a făcut ordine/ în colțul lor de plajă./ A așezat lucrul mai bine, între ei” (Săgeata); „Ciufilor pare să li se fi stricat ceasul interior./ Lucrul de la mijloc a rămas necitit” (Pisi) ș.a.
Să cităm totuși un poem în întregime pentru a da posibilitate autorului să se expună singur: „Escu încearcă să recupereze persoana întâi./ Ar vrea o concluzie stenică, la volum./ Ar mai vrea să iasă din personaj.// Și-a pus mari speranțe în mini-vacanța/ de ziua națională. S-a întâmplat/ să nimerească la pensiunea unei estoniene/ care levitează seara prin ninsoare,/ între saună și piscina înghețată.// Și-a pierdut nopțile într-un soi de man cave,/ discutând despre managementul prost/ al literaturii. A glumit cu americanul mărunt/ din Spokane,/ student la drumuri și poduri, în Florența,/ care-a luat la pumni un urs, lângă Brașov.// S-a înghesuit cu cea mică în telecabină./ Înfășurat într-un fular negru,/ a contemplat îndelung, pe Tâmpa,/ un militar camuflat” (Tâmpa). Este de față esența poeziei lui Radu Andriescu, chiar dacă lipsesc notele de tratat medieval, prezente în numeroase texte.
Lectura reprezintă una dintre sursele masive de inspirație ale poeziei lui Radu Andriescu, iar excerptările livrești sunt puse la baza materiei poetice. O viziune scientist-alchimică în combinație cu realități de strictă actualitate imprimă nota distinctivă unui discurs poetic dens, coerent și original. 
_______
Radu Andriescu, Când nu mai e aer, Casa de Editură Max Blecher, Bistrița, 2016 
Radu Andriescu, Gerul dintre ei, Casa de Editură Max Blecher, Bistrița, 2017