Parteneri

Muzeul Național de Arte Plastice din Chișinău sau despre miracolul unei restaurări (dialog cu pictorul Tudor Zbârnea, director MNAP)

Tipăreşte pagina versiune gata de tipărire Recomandă articolul prin: Send to friend

Muzeul Național de Arte Plastice din Chișinău sau despre miracolul unei restaurări (dialog cu pictorul Tudor Zbârnea, director MNAP)

Preambul
 
În seara zilei de 4 noiembrie 2016 s-a redeschis la Chișinău sediul central al Muzeului Național de Arte Plastice (MNAP), al cărui director, pictorul Tudor Zbârnea, a făcut oficiile de gazdă și de ghid pentru cei prezenți la ceremonie.
Evenimentul inaugural vine ca o încununare a unui efort îndelungat de restaurare și modernizare a conacului urban, care a găzduit liceul de fete al principesei Dadiani, ridicat în 1901 după planurile arhitectului A. Bernardazzi, iar apoi, în vremea sovietică, a avut mai multe funcționalități, pentru ca, în cele din urmă, după desființarea muzeului partidului comunist, să devină sediul principal al MNAP. 
Acum, când Muzeul Național de Arte Plastice s-a redeschis și se află în centrul atenției mediatice, este potrivit să reamintim că această izbândă nu ar fi fost nicidecum cu putință fără sprijinul financiar al României, mai exact al poporului român, care și-a jertfit bănuțul pentru sistemul cultural din Republica Moldova.
Recunosc că vestea precum că MNAP a primit în dar un milion de euro din partea Guvernului României1 m-a emoţionat profund! Sunt aproape 25 de ani de când m-am despărţit formal de acest muzeu (după ce am fost angajat acolo ca muzeograf în perioada 1989-1990) şi deja la acea dată lucrările de restaurare şi reabilitare a sediului muzeului erau în toi. Este un fel frumos de a afirma „în toi”, pentru că, de fapt, în acel amurg al comunismului, aproape nimeni nu avea habar nici de restaurare, nici de reabilitare, ci eventual de ceva care se putea numi reparaţii capitale. Procesul era greoi, lent, fără tragere de inimă... Se lucra puţin, de mântuială, cu materiale de proastă calitate, specifice vremii. La scurtă vreme a picat URSS, iar Moldovei i-a revenit ca moştenire un puhoi de şantiere neterminate sau chiar abandonate. Şi ceea ce comunismul a ignorat, capitalismul incipient a lăsat să se ducă, cu bună ştiinţă, pe apa sâmbetei. Anii au trecut şi un director – pictor de profesie, domnul Tudor Zbârnea – s-a trezit cu tot acest patrimoniu pe cap, dar şi cu dorinţa de a schimba sus-pomenita stare de lucruri. Muzeul de artă nu avea doar un sediu, ci două, ambele fiind în stare nefuncţională şi nu tocmai atractive. 
Republica Moldova – un stat slab, timorat, depopulat, aflat în coasta unei lumi slave, ostile românismului şi procesului de europenizare – a ajuns în situaţia în care cultura devenise a cincea roată la căruţă. Creatorii de înalt nivel s-au risipit care încotro, intelectualitatea s-a blazat, poeţii au murit (unii dintre ei), iar instituţiile de cultură au devenit o povară, statul mai fiind dispus să le sprijine doar în campaniile electorale. De fapt, să le amâne decesul. În astfel de condiţii a supravieţuit MNAP până în acest moment, când s-au împlinit 25 de ani de la trecerea la grafia latină (un imens act de dreptate care s-a făcut poporului român din RM!) și când Guvernul României a decis să ia soarta Muzeului în mâini. A decis să ajute cea mai importantă instituţie de artă din stânga Prutului, creată în timpul Regatului Român în 1939. De aceea, nu e deloc întâmplător că primul-ministru al României a pronunţat aceste cuvinte, personalizând oarecum acest gest al donaţiei: „E o obligație să sprijinim restaurarea Muzeului Național de Artă de la Chișinău, care trebuia începută încă din 1939, doar că istoria a împiedicat acest lucru. După atâția ani, reușim să o luăm de la capăt și sper să nu ne mai oprească nimeni.”2
Interesant este să urmărim această linie logică, pentru că ctitorirea muzeului de artă de la Chişinău în România Mare nu era un gest electoral, o ţâfnă de moment, ci avea datele care consemnau restabilirea unui adevăr. În ţinutul Basarabiei arta plastică era la mare preţ, aveam o şcoală în branșă dintre cele mai puternice în toată ţara, condusă de personalităţi ale domeniului: Alexandru Plămădeală, August Baillayre, Şneer Kogan. Acești mentori au crescut câteva generaţii de artişti care s-au impus în perioada postbelică în România, devenită şi ea „socialistă”. Mulţi dintre acești pictori însă au ajuns faimoşi în lumea întreagă! 
Prin urmare, apariţia muzeului de artă din Chișinău, în 1939, confirma existenţa unui mediu artistic bogat, palpitant, cu largi deschideri europene. (Vladimir Bulat)
 
- Dragă Tudor Zbârnea, cum ai primit vestea că va veni un astfel de ajutor financiar din partea României? Ți-ai imaginat la acea vreme că se va reuși în doar doi ani să se realizeze reabilitarea Muzeului Național de Arte Plastice – un șantier care zăcuse de atâta vreme, fără șansa de a fi dus la bun sfârșit?
 
- Vladimir, alocările bugetare insuficiente pe parcursul celor unsprezece ani au menținut ritmul lucrărilor de restaurare la un nivel atât de scăzut, încât în ultima vreme obișnuiam să facem haz de necaz pe seama aceasta: fiind întrebat de jurnaliști despre finalizarea lucrărilor, ziceam că acestea vor fi realizate într-un termen de treizeci de ani, la fel cum au fost construite Piramidele din Giza în antichitate. În același timp, nu pot spune că vestea despre sprijinul oferit de Guvernul României a venit pe neașteptate, întrucât pe întreaga durată a lucrărilor de șantier noi nu am încetat să întreprindem demersuri pe toate căile, încercând să sensibilizăm autoritățile noastre, pentru ca acestea să aibă o reacție adecvată față de problemele cu care se confrunta muzeul pe parcursul ultimelor decenii. În această perioadă, atât în fruntea Guvernului, cât și a Ministerului Culturii s-au aflat mai multe persoane, unele timide, altele mai puțin timide, care erau mereu preocupate de alte urgențe, încât n-am reușit să le convingem de gravitatea problemelor legate de sediile Muzeului Național de Artă. 
În afara unor văicăreli și explicații despre cât de greu e de găsit finanțe pentru restaurarea unor monumente nu am putut obține nimic altceva din partea lor. Nu putem însă să nu menționăm atitudinea actualului ministru al Culturii, Monica Babuc. Domnia Sa a înțeles cauzele îndelungatelor șantiere de la muzeu, care în lipsa alocărilor bugetare riscau să nu se termine niciodată. În consecință, în afara insistențelor noastre, i-a solicitat o vizită de lucru prim-ministrului de la acea vreme, Iurie Leancă. În acea perioadă se apropiau de sfârșit cele mai importante lucrări de consolidare, restaurare și reconstrucție pe un sector important al sediului central. Urmau o serie de finisări interioare și dotări tehnice, lucrări care nu puteau fi executate decât într-un termen clar definit și cât mai restrâns. Costurile fiind foarte mari, nu se puteau acoperi din bugetul de stat, astfel încât unica soluție a fost să se apeleze la sprijinul Guvernului României. Datorită bunelor relații dintre cei doi prim-miniștri, în urma unei discuții telefonice, în aceeași zi am fost anunțați despre acordarea grantului de un milion de euro din partea Guvernului României. Operativitatea cu care s-a realizat această înțelegere a fost, desigur, uimitoare.
 
- Restaurarea unui monument de anvergura celui în care se află acum expoziția de bază a muzeului presupunea și anumite elemente de modernizare, existența și montarea unor echipamente specifice. Care au fost acestea?
 
- Din păcate, la momentul acordării grantului nu aveam elaborată documentația integrală de proiect pentru toate sistemele inginerești. Unele compartimente de proiect, elaborate anterior, prevedeau echipamente depășite tehnologic, care nici nu se mai produc la ora actuală. Or, nu putea fi concepută reabilitarea spațiilor muzeale fără dotarea lor cu mijloace tehnice conforme actualelor norme și tehnologii. 
Dorința noastră era să adaptăm un edificiu istoric pentru asigurarea funcționalității unui muzeu, potrivit exigențelor muzeografiei moderne, fără intervenții brutale asupra aspectului arhitectural. Erau necesare discuții și consultări permanente cu specialiști din diverse domenii, atât în procesul elaborării documentației de proiect, cât și pe întreaga durată a executării lucrărilor. 
Aveam nevoie de soluții pentru instalarea unui sistem de securitate antiincendiu și sisteme de stingere pe bază de gaze și pulbere, care ar afecta mai puțin patrimoniul, decât sistemul de hidranți, în caz de incendiu. Am reușit să găsim un sistem special de evacuare a fumului care să poată fi montat la geamurile unei construcții vechi, monument istoric, cum e muzeul. Sistemul de termoficare instalat este, de asemenea, dintre cele mai performante. Acesta asigură în regim automatizat o temperatură constantă, atât pe timp de iarnă, cât și pe timp de vară. Toate spațiile în care se află bunurile culturale sunt dotate cu sisteme performante de supraveghere și antifurt. Sălile de expoziție sunt echipate cu sisteme moderne de prindere a lucrărilor de artă pe simeze, cu podiumuri și vitrine noi pentru obiectele tridimensionale și cu sisteme de iluminat. Lipsa specialiștilor cu experiență în domeniu a cauzat mari întârzieri, astfel încât procesul de elaborare a proiectelor respective a durat aproape paisprezece luni, în timp ce lucrările de finisare și instalare a echipamentelor au fost realizate în doar zece luni. În cele din urmă, în pofida gravelor probleme de șantier cu care ne-am confruntat pe parcursul celor treisprezece ani, în final s-a reușit repunerea în valoare a unui monument istoric, dotat cu cele mai moderne tehnologii de protejare, conservare și etalare a operelor de artă.
 
- Care este situația din acest moment a celorlalte două clădiri aparținând MNAP: Casa Hertza și Casa Kligman?
 
- Întâi de toate, aș vrea să menționez faptul că în una dintre anexele celor două imobile se află câteva spații de depozitare a patrimoniului, unde se păstreză 14 mii de piese, din totalul de peste 39 de mii, aflate în gestiunea muzeului.
Intervențiile de restaurare la cele două sedii amintite de dumneata au fost inițiate încă la sfârșitul anilor optzeci ai secolului trecut, acestea fiind blocate în anul 1993 din cauza sistării finanțării investițiilor capitale. După o întrerupere de treisprezece ani, în 2006 lucrările au fost reluate. Au fost întreprinse, în cazul ambelor imobile, o serie de intervenții importante de consolidare și restabilire a șarpantelor și învelitoarelor din tablă de cupru. Lucrările respective au fost foarte importante pentru oprirea proceselor de degradare a celor două monumente. În special cele legate de acoperiș, consolidare și hidroizolare a zidăriei. Însă din cauza faptului că lucrările de proiectare se executau pe etape, concomitent cu cele de șantier, iar uneori ritmul lucrărilor de șantier depășea ritmul executării documentației de proiect, o parte dintre acestea au fost executate cu unele abateri de la normele de restaurare. În special intervențiile de restaurare a fațadelor la ambele imobile s-au produs cu mari încălcări ale normelor și tehnologiilor de restaurare. Din aceste considerente, în baza unei decizii a instanței de judecată, lucrările respective nu au fost achitate. În 2009, lipsa alocărilor financiare a blocat din nou activitățile de șantier la Casa Hertza și Casa Kligman. La ora actuală sunt prevăzute resurse financiare în proiectul de buget pentru anul 2018, încât avem speranța că aceste lucrări vor fi reluate. Dacă vor fi asigurate cu o finanțare coerentă din bugetul de stat, în mod cert imobilele respective vor putea fi reabilitate într-un termen rezonabil.
 
- Din păcate, restaurarea celor două imobile, oricât de profesionistă, nu va rezolva problema imensului schelet de beton din proximitatea lor. E vorba despre șantierul abandonat al unui hotel, care sluțește ansamblul arhitectural, desfigurează întregul cartier, ba chiar „strivește” cu masivitatea sa Casa Hertza… Să fie o problemă fără rezolvare?
 
- Ai perfectă dreptate. Din considerente urbanistice construcția respectivă este o monstruozitate, care afectează ambientul celor două monumente de arhitectură. La momentul angajării mele în funcție, lucrările de șantier la acel hotel erau în plină desfășurare. Ceea ce am reușit noi a fost doar să insistăm asupra retrocedării curții muzeului, repartizată abuziv de către Primărie firmei Monte Nelly. Altfel, în spatele Casei Hertza urma să fie ridicată încă o anexă a hotelului respectiv, fapt ce ar fi afectat și mai grav zona de protecție a celor două monumente. Din păcate, nu se mai poate schimba nimic, încât această construcție rămâne o mostră a corupției, inconsecvenței și dezordinii urbanistice din perioada anilor '90.
 
- Un muzeu în zilele noastre nu este doar o vitrină pentru conservarea și expunerea artefactelor trecutului, ci și un laborator de interacțiune cu fenomenele recente. Ce programe de interacțiune cu arta contemporană aveți în cadrul MNAP? Când veți ina­ugura și o secție dedicată artiștilor de azi?
 
- Bineînțeles, muzeele la ora actuală nu mai funcționează doar ca instituții păstrătoare ale memoriei culturale, preocupate exclusiv de cercetarea și valorificarea patrimoniului, acestea funcționează și ca centre culturale care organizează mai multe activități și manifestări în contextul interferențelor artelor. Azi muzeele de artă au misiunea de a interacționa cu fenomenele care se produc în artele vizuale și de a prezenta comunității nu doar obiectele istorice, ci și evoluția artei în general. Deși muzeul nostru este orientat către o activitate bazată pe anumite tradiții, nu ezităm să susținem, să promovăm în cadrul programelor noastre expoziționale și o serie de proiecte de artă contemporană. Evident că acțiunea de completare a colecțiilor noastre cu opere noi, acoperind întreaga gamă a domeniilor – pictură, grafică și artă fotografică, sculptură și arte decorative –, rămâne o prioritate. Încercăm să cuprindem o panoramă cât mai amplă a dezvoltării proceselor artistice. Nevoia promovării unor viziuni moderne, novatoare, ne obligă să luăm parte la organizarea diverselor evenimente artistice în care cuvântul de ordine este competitivitatea. În cadrul acestor acțiuni operele premiate, ale celor mai performanți artiști, rămân în colecția muzeului. Ceea ce ne dorim însă este să construim o anexă pe terenul adiacent, recent alocat muzeului de Primăria municipiului Chișinău, în care să avem spații de depozitare a patrimoniului, săli de expoziții, să adăpostim și o secție de artă contemporană.
 
- În ce mod colaborează și se susțin MNAP și Bienala internațională de pictură, care se desfășoară la Chișinău?
 
- Încă în anul 2008, când eram președinte al Secției de pictură la Uniunea Artiștilor Plastici, am propus în cadrul unei ședințe a Consiliului organizarea unei manifestări internaționale care să mai anime contextul expozițional, să catalizeze sincronizarea mediului artistic de la noi cu tendințele estetice internaționale. Din păcate, mai mulți colegi s-au arătat sceptici în ce privește capacitățile noastre de organizare, au preferat starea de confort și pasivitate. Atunci am insistat, de unul singur, asupra realizării acestui proiect, pe care, la prima ediție din 2009, l-am orientat către o serie de artiști consacrați invitați din România (Paul Gherasim, Gheorghe Anghel, Marin Gherasim, Constantin Flondor, Viorel Mărginean, Horia Paștina ș.a.), artiști care au făcut istorie în pictura românească. Alături de aceștia au expus numeroși exponenți ai generației tinere din R. Moldova și România, dar și din străinătate (în total, treisprezece țări participante), expoziția demonstrând că pictura rezistă și se dezvoltă într-un context firesc, că își revendică un loc important în dinamica destul de controversată a artei contemporane. 
MNAP a preluat organizarea Bienalei, care devine tot mai amplă, mai competitivă de la o ediție la alta, oferindu-ne posibilitatea să ne completăm colecțiile cu cele mai reprezentative lucrări. Bienala reunește în cadrul fiecărei ediții artiști din 30-35 de țări, transformând Chișinăul într-un adevărat centru de atracție și de sincronizare a valorilor artistice din arealul nostru cu cele mondiale. Datorită comunicării, datorită relațiilor pe care le stabilesc aici, la noi, zeci de artiști din diverse zone geografice se întrunesc în diverse tabere și simpozioane de artă, organizate în mai multe țări. De aceea suntem încrezători că acest proiect de anvergură – Bienala internațională de pictură –, care aduce și un plus de imagine spațiului nostru cultural, merită continuat.
 
- Cum reușești, Tudor, să-ți menții statutul de artist plastic activ, care călătorește mult și expune în diverse locuri din lume, în condițiile în care postul tău de manager general al MNAP rămâne foarte solicitant, cronofag și cu multiple responsabilități?
 
- Orice activitate în afara muncii de atelier este cronofagă pentru un artist, cu atât mai mult când ești angajat în gestiunea și reorganizarea unui muzeu, care a avut grave probleme administrative. Dar odată ce am acceptat această funcție, a trebuit să mă implic serios, chiar dăcă nu mi-a fost ușor să-mi continui concomitent munca de atelier.
Din păcate, în ultimii ani călătoresc mai puțin, prezențele mele publice peste hotare fiind mai reduse decât altădată. De când activez la muzeu, n-am mai reușit să merg nici în studiourile de la Cité Internationale des Arts la Paris. Având statut de rezident, planificam să merg pentru scurte perioade, două-trei luni, cel puțin o dată la doi ani. Nu mai pot accepta toate ofertele pentru expoziții personale sau tabere de creație, dar încerc să nu ratez participările cu lucrări în cadrul unor importante concursuri și expoziții internaționale, fără de care nu-ti poți sincroniza demersul pictural cu fenomenele artistice din întreaga lume. Aceste participări, într-un fel, sunt necesare deopotrivă ca modalități de verificare publică și ca modalități de evaluare. Doar angajat într-o competiție îți poți da seama dacă reziști ca artist în contextul expozițional internațional. Însă pentru mine, trebuie să recunosc, primordială este starea interioară favorabilă muncii în atelier. Pentru că mai important este să reușesc să lucrez în atelier, atunci când vreau, când simt nevoia. Cineva spunea că poezia nu se face continuu, că doar nu este un fel de a croșeta ciorapi. Cred că și pictura, la fel, nu este un mod de a croșeta... 
Pictura poate fi gândită continuu în afara atelierului,  însă doar în procesul creației propriu-zise o vezi realizată.
 
- Care va fi în continuare statutul MNAP în contextul vieții artistice a Chișinăului, a Moldovei în general? Te întreb pentru că, în lipsa acestui muzeu, organismul artistic basarabean era parcă fără un ax, fără un far care să așeze valorile...
 
- Muzeul de Artă nu a lipsit niciodată din peisajul cultural, atât doar că o perioadă relativ îndelungată a funcționat cu o expoziție permanentă mai restrânsă și, din păcate, în condiții de expunere nu tocmai potrivite. Dar, chiar și în aceste condiții, în afara unor obiective legate de cercetarea și conservarea patrimoniului, pentru a rămâne cât mai vizibili în mediul cultural, ne-am concentrat pe evenimente, organizând anual 26-30 de expoziții tematice temporare. Actualmente suntem unicul muzeu din Moldova care a reușit să creeze o bază de date cu peste 75% din totalul de opere digitizat. După inaugurarea spațiilor expoziționale restaurate, muzeul este implicat și mai intens în viața artistică, derulând inclusiv diverse programe culturale orientate spre interferența artelor, prin care își revendică un loc important în viața culturală. Este important și faptul că am reușit să etalăm într-un spațiu elegant o expoziție permanentă din fondurile muzeului. Deși redusă numeric, aceasta reprezintă într-un mod elocvent colecțiile de artă națională – de la arta medievală, la arta modernă și contemporană – și cuprinde un număr apreciabil de artiști cu lucrări bine cunoscute sau cu altele rareori expuse. În același timp, vom insista în continuare să organizăm expoziții tematice de artă modernă și contemporană, cu opere-reper ale artei autohtone, care să ilustreze pertinent și cuprinzător fenomenul artistic în actualitatea lui și evoluția artelor plastice în spațiul nostru cultural.
Muzeul va susține în continuare manifestările expoziționale naționale și internaționale, în special pe cele organizate pe bază de concurs. Vom promova creația artiștilor de valoare în cadrul unor expoziții cu opere din fondurile muzeului și vom sprijini, de asemenea, demersul unor artiști consacrați. Totodată, nu vom ezita să completăm colecțiile muzeului cu opere reprezentative ale artiștilor locali și ale celor din străinătate.
 
- Ce perspective și planuri de colaborare aveți cu alte instituții muzeale de profil din România și din lume?
 
- Perspectivele de colaborare cu alte muzee din România și străinătate au devenit mult mai reale datorită faptului că acum muzeul dispune de condiții de securitate și conservare adecvate normelor muzeistice internaționale, acestea fiind obligatorii în cadrul unor acorduri de împrumut al operelor de artă din colecțiile altor muzee. În acest sens, suntem în faza semnării unor acorduri de colaborare cu Muzeul Național de Artă al României și cu alte muzee din România cu care vom avea schimburi de expoziții. Deocamdată, nu avem acorduri cu muzee din străinătate, dar la nivel de intenții discutăm cu instituții muzeistice cu care credem că ar fi posibilă șansa unor schimburi de expoziții. Realizarea unor asemenea proiecte, din păcate, este legată nu doar de conformitatea condițiilor de conservare și securitate pe timpul expunerilor, ci și de costurile de asigurare și transportul special al operelor de artă, costuri care se impun în cazul unor împrumuturi de bunuri culturale. Nu mai vorbim de faptul că muzeele din Republica Moldova nu sunt deocamdată scutite de taxele vamale. La acest capitol, Ministerul Culturii a elaborat deja unele modificări ale cadrului legislativ, însă până una-alta avizul Ministerului Finanțelor este negativ. Probabil există anumite rezerve din partea celor de la finanțe, eventual pentru a nu „prejudicia” bugetul de stat prin organizarea unor manifestări culturale. Factorul economic, din păcate, va continua să afecteze mobilitatea culturală a muzeelor. 
 
- Tudor Zbârnea, îți mulțumesc.
 
Interviu realizat de Vladimir BULAT
Februarie 2017
_______
1. http://bit.ly/2nTj2MV (accesat la 31.01.2017)
2. Vezi: http://bit.ly/2lRUyCk (accesat la 31.01.2017).
3. http://www.bipchisinau.com/