Parteneri

Moldova, din nou „pe muchie”

Tipăreşte pagina versiune gata de tipărire Recomandă articolul prin: Send to friend

Moldova, din nou „pe muchie”

imaginea utilizatorului Vitalie Ciobanu

Noaptea de duminică, 30 octombrie, cele câteva ore în care s-au numărat voturile, după închiderea urnelor, a pus la grea încercare nervii alegătorilor din Republica Moldova. Am trăit o situație-limită, care încape în sintagma „de la agonie la extaz și viceversa”. Socialiștii au exultat la cele peste 55% ale lui Dodon, anunțate de CEC după procesarea primelor 30% din voturi. În timp ce susținătorii Maiei Sandu erau copleșiți de tristețe și dezamăgire, întrucât favorita lor acumula doar 30% din sufragii. Încet-încet, dinamica s-a inversat, procentele Maiei Sandu au crescut, iar noaptea târziu, când fuseseră contabilizate peste 90% din voturi, era limpede că alegerea președintelui Republicii Moldova se va decide într-un al doilea tur de scrutin.
Diferența dintre cei doi candidați – sub 10% – nu va fi ușor de surmontat, dar există motive de optimism și, mai ales, există determinare. Avem precedente, chiar în România: la alegerile prezidențiale din noiembrie 2014, Klaus Iohannis pierdea după primul tur 10% în fața lui Victor Ponta, dar a reușit să-l devanseze, în turul doi, tot cu aproape 10%. Repetarea aceluiași scenariu, pe 13 noiembrie, o răsturnare a situației în favoarea candidatului prooccidental, Maia Sandu, va depinde de mobilizarea moldovenilor, de dorința lor de a avea un președinte demn, care să ne redea speranța că niște reforme autentice vor fi în sfârșit demarate, că lupta anticorupție va deveni o realitate, nu simulacru și demagogie cum e acum, că „statul captiv” va putea fi demantelat, bucată cu bucată, odată cu afirmarea unei justiții independente. Rolul noului președinte în instaurarea normalității va fi foarte important.
Pentru a găsi soluții în perspectiva turului doi ar trebui să vedem cum pot fi motivați să iasă la vot absenteiștii. Electoratul proeuropean și unionist a avut de ales pe 30 octombrie între mai mulți candidați. Unii dintre aceștia au reușit să debusoleze alegătorul, i-au risipit energiile în situația în care prorusul Dodon putea să învingă din turul I. Și puțin a lipsit!
Am avut candidați „intransigenți”, care și-au disputat ritmul Unirii, reproșându-i Maiei Sandu că nu-și asumă un program unionist explicit, că nu a împrumutat, eventual, din programele lor mărețe și triumfaliste. Alți candidați, autodeclarați „conservatori, promotori ai valorilor tradiționale”, vorbeau în termeni apocaliptici despre o iminentă distrugere a familiei și a societății moldovenești dacă vor fi votați exponenții „Europei libertine”. Aventura electorală a unioniștilor, cele 2% (1, 80% Mihai Ghimpu și 0,17% Ana Guțu) nu au făcut decât să compromită idealul Unirii, care nu trebuia „târât” într-un buletin de vot, din simplul motiv că mizele acestor alegeri prezidențiale, pornind de la realitățile și stările de spirit din Moldova, sunt cu totul altele!... Nu cele 2% contabilizate în dreptul „unioniștilor” constituie cifra reală a moldovenilor care susțin idealul Unirii. Majoritatea alegătorilor Maiei Sandu sunt cetățeni cu convingeri și cu pașapoarte românești. Dar au preferat să nu-și irosească votul cu politicieni lipsiți de șanse în competiția electorală și, mai ales, cu politicieni lipsiți de credibilitate. Este un semnal și pentru diverși strategi care lansează în Moldova proiecte fără prea mare aderență la realitate. Unirea se plămădește „la firul ierbii”, luptând cu problemele și nevoile oamenilor, nu prin lozinci, marșuri și discursuri înflăcărate, pe care le aplaudă aceiași comilitoni, de mult lămuriți.   
Prezența slabă a electoratului pe 30 octombrie – doar 49,18% – reprezintă, cum s-a observat pe bună dreptate, expresia unui vot de blam acordat clasei politice moldovenești, și în special partidelor care au venit la putere pe valul revoluției tinerilor din aprilie 2009. Moldova este secătuită. În fiecare an o părăsesc mii de oameni din cauza condițiilor mizerabile de trai și a lipsei de speranță, iar cei rămași își trăiesc neputința prin singura formă de protest pe care au găsit-o: boicotul alegerilor și neimplicarea în viața politică. Alarmantă este pasivitatea tinerilor, a celor din categoria de vârstă cuprinsă între 18-25 de ani, care au lipsit de la vot. Dintr-o generație care însumează, conform diferitor statistici, peste 435 de mii de persoane, au votat doar 144 de mii de oameni. Și aceștia au făcut-o în ultimele ore ale scrutinului, când s-a bătut alarma pe rețelele de socializare. 
Avem rezultatele primului tur de scrutin și o posibilă distribuire de forțe în perspectiva turului doi, în care doi concurenți electorali de pe dreapta, Iurie Leancă și Ana Guțu, dar și Dorin Chirtoacă, vicepreședintele PL, și-au anunțat deja adeziunea pentru Maia Sandu, după cum au făcut-o și Uniunile de Creație și alte asociații. Însă aceste cifre sunt rezultatul unei competiții deloc oneste și echitabile. Puterea de la Chișinău, întruchipată de oligarhul Vladimir Plahotniuc, și-a avut propriul candidat în campanie, cu care a cheltuit enorm, și televiziuni cu care a intoxicat populația, pentru ca doar cu trei zile înainte de scrutin să-și scoată favoritul din competiție. Plahotniuc a pretins că decizia de a-l retrage pe Marian Lupu a venit ca urmare a unei analize lucide cu privire la șansele candidatului PD, dar mai ales a ținut cont de interesul național, declarând sprijin candidatului proeuropean mai bine plasat, Maia Sandu. Majoritatea observatorilor însă au intuit cu totul alte motive ale acestei manevre: retrăgându-și candidatul din cursă, Partidul Democrat a evitat o înfrângere umilitoare în scrutin, oferindu-i totodată lui Dodon șansa să mai aspire niște voturi, pentru a câștiga din primul tur, după ce a fost clar că Dumitru Ciubașenco – celălalt candidat al stângii, omul lui Renato Usatîi – rămâne în cursa electorală. Aceste speculații și conjecturi au fost probate, parțial măcar, prin acțiunile liderilor PD din teritoriu, care au făcut campanie, mai pe față sau în surdină, pentru „adversarul” lor, Igor Dodon.
Toate aceste elemente și altele vor servi unei analize temeinice după alegeri. Important acum – revista noastă va apărea între cele două tururi de scrutin – este să se afle soluții pentru a spori șansele de victorie în turul doi pentru candidatul opoziției antioligarhice și proeuropene. Maia Sandu va trebui să se adreseze tuturor alegătorilor, indiferent de opțiunile lor politice și geopolitice și, mai ales, să-i despartă pe simpatizanții diferitor formațiuni de biografiile și relațiile toxice ale liderilor de partid. Maia Sandu a sugerat deja alegătorilor că pe 13 noiembrie ei vor vota, de fapt, pentru viitorul lor, iar dacă vor rămâne acasă, inerți și indiferenți, se vor trezi a doua zi cu țara furată… O miză specială, înaintea turului doi, este mobilizarea și motivarea electoratului tânăr, a celui până în 25 de ani, dar și a grosului populației de până la 50 de ani, care, prin formație și aspirații, constituie electoratul potențial al Maiei Sandu, susținător al ideilor sale reformatoare și democratice. 
Un alt contingent masiv de votanți este diasporă moldoveană, care a demonstrat că poate influența soarta scrutinului. Afluența numeroasă a concetățenilor noștri din Occident, pe 30 octombrie, trebuie să oblige CEC-ul să deschidă mai multe secții de vot în anumite țări – România, Italia, Marea Britanie, Franța, Germania etc. –, pentru a nu-i obliga pe acești moldoveni inimoși să străbată sute sau mii de kilometri până la secția de vot și acolo să mai stea ore în șir la coadă. Și tot basarabenii din diaspora, prin participarea lor activă, pot crește numărul votanților în Moldova, dând telefon acasă, înainte de 13 noiembrie, vorbind cu părinții și bunicii lor pe care îi ajută să supraviețuiască. Așa au făcut și românii din străinătate: dacă n-au putut vota măcar și-au sunat familia și prietenii din țară înaintea turului II al prezidențialelor din noiembrie 2014, când, așa cum spuneam, Klaus Iohannis a recuperat miraculos distanța care îl despărțea de candidatul PSD, după primul tur. De ce n-ar funcționa aceeași schemă și la noi? Aici, în Moldova, Maia Sandu și susținătorii săi vor trebui să pătrundă mai ales în zonele „roșii”, în nord și în sud, acolo unde a „turuit” mai mult mașinăria propagandistică a lui Dodon…
Moldova trăiește din nou „pe muchie”. Fiecare scrutin la noi poate schimba „paradigma”, ne poate arunca în subistorie. Și Igor Dodon, candidatul socialist susținut de Rusia, chiar promite o întoarcere în trecut. Deși, înaintea turului II, o mai dă cotită prin interviuri, după alegeri Moscova îi va pune pe masă nota de plată: denunțarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, federalizarea, eliminarea limbii române și a istoriei românilor din programa școlară, combaterea ideilor unioniste și în final aderarea la uniunea eurasiatică a lui Putin. Declarațiile lui Dodon despre apartenența Crimeii la Rusia au provocat deja un conflict diplomatic cu Ucraina, care promite o blocadă economică a Republicii Moldova în cazul în care socialistul ar ajunge președinte. 
Sunt pericole reale, nu iluzorii, de aceea victoria în alegeri a candidatului antioligarhic și proeuropean este esențială pentru salvarea Republicii Moldova, pentru dreptul nostru de a ne decide soarta în libertate.