Categorii

Parteneri

Miza geopolitică

Tipăreşte pagina versiune gata de tipărire Recomandă articolul prin: Send to friend

Miza geopolitică

imaginea utilizatorului Maria Şleahtiţchi

Scriu aceste rânduri în ultima zi a campaniei electorale, de rezultatele ei mă despart două zile. Eseul va ajunge așadar către cititor post-factum, interogându-mi intuiția și exersându-și modesta funcție de însemnare cronicărească. E mult, e puțin? Dar cine va sta vreodată să citească, să cântărească ce se scria în preajma scrutinelor electorale în epoca Internetului?
 
Primarul general al Chișinăului. Și de această dată, ca în toți acești aproape treizeci de ani de tranziție, alegerile din municipiul Chișinău au miză geopolitică. Oricât de mult și-ar fi dorit actuala guvernare să evite problemele geopolitice în ideea unei „acțiuni concertate de dezoligarhizare”, Republica Moldova nu s-a strămutat nici geografic, nici politic, nici strategic. Alegerile primarului de Chișinău rămân, în esență, alegeri între cei doi vectori de dezvoltare: european sau rus. Întrucât reprezentanții acestor vectori s-au amestecat în virtutea unei guvernări în comun, o anumită bulversare a electoratului pare firească. La aceasta se adaugă neîncrederea în politicieni, o subliniată atitudine circumspectă față de declarațiile din campania electorală și faptele postelectorale, apatia votanților și discreditarea politicului. Astfel, în aceste condiții dificultatea unei demarcații clare între cei doi candidați la funcția de edil al capitalei, Ion Ceban și Andrei Năstase, sporește. Cu toate acestea, privind în urmă, la evenimentele care au avut loc acum un an și ceva, lucrurile se limpezesc întru câtva. Abstrăgându-ne de la motivatele nedumeriri și uimiri provocate de coalizarea cu PSRM, candidatul câștigător al alegerilor din 2018, Andrei Năstase, ar trebui să-și mențină susținătorii și de această dată. Locuitorii municipiului Chișinău au de făcut o singură alegere: dau de facto Chișinăul pe mâna centrului de comandă de la Kremlin sau îi acordă șansa (timidă, este adevărat, dar reală totuși!) relansării proiectului european de dezvoltare. Așadar, chișinăuienilor și locuitorilor suburbiilor le revine o responsabilitate decisivă și ar fi nedrept s-o rateze.
 
Suspansuri și avertizări. Din cealaltă parte a „Acordului”, președintele Republicii Moldova dă semne tot mai nervoase de nemulțumire față de guvern și candidatul Blocului „ACUM” la funcția de primar general al Chișinăului. Instituirea unei linii paralele de „comiții și comitete” ce vizează reformele structurale în domeniul justiției arată nemulțumire și nerăbdare. Avertizările, strunirile cu jumătate de gură, suspansurile de comunicare anunță iminente discuții între protagoniștii „Acordului”, amânate pentru data de 3 noiembrie a.c. Concubinajul forțat dintre două forțe politice atât de diferite pare să fie alimentat de doar câteva interese interne comune și în mare parte de forțele externe care s-au lansat, în Republica Moldova, într-un proiect geopolitic experimental, încropit în condiții de conjunctură. Termenul-limită al acestui experiment nu se cunoaște, dar cert este că poate interveni oricând.
 
Ofensiva Uniunii Eurasiatice. Că Republica Moldova face parte dintr-un proiect geopolitic în care Rusia și-a arogat un rol de lider este indubitabil. Că Republica Moldova este vizată de noua strategie și tactică a politicii externe (actualizată continuu) a acestui actor important pe scena internațională devine din ce în ce mai evident. Evenimentele din ultimele săptămâni ne dovedesc o amplă mișcare a Rusiei, la scenă deschisă și în culise, în zonele de interes ale Uniunii Europene și SUA, mai cu seamă pe flancul sud-estic al Europei și în Balcani. Aderarea Serbiei la Uniunea Eurasiatică, invitația de aderare la „Forumul Economic Eurasiatic” făcută Albaniei și Macedoniei de Nord anunță punerea în aplicare a revanșei Rusiei față de rivalii săi geopolitici. Republica Moldova, dar și alte țări din această zonă, nu au nicio șansă să lipsească din dramaturgia revanșardă. Mai mult decât atât, se creează impresia că social-politic și geopolitic Republica Moldova este de mult angajată în reprezentații de marionete. Lipsa de siguranță, afirmațiile șovăielnice din discursurile unor exponenți ai puterii de la Chișinău pot fi înțelese ca semne de conștientizare a schimbărilor geopolitice radicale care se produc în zona noastră. Când una dintre puterile politice, cu susținere de mai bine de o treime din totalul cetățenilor cu drept de vot din Republica Moldova, prezentă în toate structurile administrației publice, reprezintă interesele geopolitice ale Federației Ruse, trebuie să se înțeleagă că, în douăzeci și opt de ani de independență, statul a reușit performanța de a fi condus de către exponenții și urmașii declarați ai imperiului din care a vrut să se desprindă. Dacă reprezentantul PSRM ajunge edil al Chișinăului, putem considera că Republica Moldova ca proiect politic sucombă. Fără îndoială că ceea ce scriu nu sunt decât percepții proprii, care bine ar fi să țină de ficțiunea literară, dar viața în care trăim o anulează constant, împingând literatura într-o zonă periferică a existenței.
 
P.S. Dacă „tunurile” competiției electorale și războaielor geopolitice „ar fi amuțit”, aș fi scris aici despre una dintre cărțile care m-au impresionat. Aș fi scris cu bucurie despre evoluția lui Oleg Serebrian ca romancier, scriitorul fiind la cel de-al doilea roman al său, Woldemar (Cartier, 2018), despre inovația literară și insolita conexiune a realității, literarității și fantasticului din dicționarele Auafed semnate de Doru Ciocanu (Dicționar Auafed 4, Cartier, 2019), despre noul roman (Lagărul 33, Cartier, 2019) al scriitoarei în două literaturi, română și italiană, Lilia Bicec, despre atâtea alte cărți bune care ne pun pe linia vizibilă (vizibilă bine) a literaturii române și a celei europene. Voi ajunge neapărat și la ele, chiar dacă realitatea politică îmi alungă pixelii de sub ochi și mă aruncă în vârtejurile de sensuri ale jocurilor ei (știu bine!) perfide.
Noiembrie 2019