Categorii

Parteneri

Manii

Tipăreşte pagina versiune gata de tipărire Recomandă articolul prin: Send to friend

Manii

imaginea utilizatorului Maria Şleahtiţchi

Post-referendum. Strategii de pe Bâc au intrat în criză de idei. Referendumul din 19 noiembrie curent, în care li se cerea locuitorilor Chișinăului să răspundă dacă sunt pentru sau contra revocării primarului general, a developat minciuna manipulatoare a diverșilor actori politici. Stânga filorusă, deși deține funcția de președinte al Republicii Moldova, a suferit o înfrângere categorică. De fapt stânga, dar și partidele de pe amestecatul segment de centru al eșichierului politic nu pot obține de mai bine de zece ani controlul politic și administrativ asupra capitalei. Cu toate acestea, se pare că, începând cu anul 2011, votul chișinăuienilor exprimă, mai cu seamă și în măsură crescândă, opțiunea de a fi contra unui eventual primar proeurasiatic și prorus, decât pentru Dorin Chirtoacă. Oricum, primarul liberal a fost ales în această funcție în trei rânduri, ceea ce nu este o realitate de neglijat. Și nevalidarea referendumului de duminică ar putea fi interpretată, adevărat că relativizând și luând în considerare o multitudine de circumstanțe, ca un al patrulea vot pro-Chirtoacă. Cert este că inițiativa socialiștilor nu a fost susținută și imaginea lor forte de acum un an a început să dea fisuri. Pierderea inițiativei PSRM în fața electoratului de la Chișinău nu va putea fi remediată, iar efectele acestei ratări se vor vedea în timp. În acest context, votul de duminică pare a fi un bonus dat proeuropenilor. Să vedem dacă vor fi în stare să beneficieze de situația creată. Liberalii ar avea șanse de relansare, cu o politică reevaluată, vioaie, în ofensivă, pe potriva noilor realități, cu definirea clară, în limbaj modern a priorităților. Ar fi o misiune, nu zic imposibilă, dar cu siguranță extrem de dificilă. 
Trecând la alte reacții post-referendum, am remarcat voci bucuroase și priviri galeșe către alegători din partea unor lideri de partide care au văzut, înainte de toate, că nu atât primarul liberal a contat în scrutinul de duminică, cât îndemnurile lor de a nu ieși la referendum. Ei uită sau se fac a nu ști că, din punct de vedere psihologic, numele pe care indivizii și mulțimile s-au focalizat timp îndelungat se reține, undeva într-un ungher tăinuit al memoriei, de unde poate reapărea neașteptat. De aceea bucuria acestor lideri de partide (unele de la guvernare, altele din opoziție, unele mai mici, altele mai mari) mi s-a părut ipocrită. Este clar că primarul are un viitor incert, că are de parcurs un drum dificil prin instanțele de judecată, dar și instanțele au fost somate indirect de rezultatul referendumului. Duminică seara chișinăuienii au dat un semn că am putea evita o nouă cădere sub ruși și că încet-încet ne-am putea mișca înainte. S-a reaprins timid speranța.
Pre-referendum(uri). Un referendum, deși inutil și cu o cheltuială exorbitantă de bani publici (circa nouă milioane!), a fost acceptat cu greu de populație. Dar iată că lucrurile nu s-au oprit aici. S-a declanșat și mai puternic un fel de dorință înverșunată de revanșă, o adevărată manie a referendumurilor. Socialiștii înaintează cu tupeu, trecând pe versantul republicii prezidențiale și al alegerilor anticipate. Se vede că banii le curg gârlă, de vreme ce au împânzit Basarabia de panouri cu chipul înfipt al președintelui. Degringolada continuă. Socialiștii se află în treabă, adună de zor semnături, frământă mintea basarabenilor, hrănind-o cu iluzii și nostalgii. În contextul unui referendum eșuat și al altuia care vrea să scoată Republica Moldova de pe vectorul vestic, câțiva reprezentanți de seamă ai societății civile, bine intenționați probabil, propun și ei un referendum, prin care se vrea anularea legii cu privire la votul mixt. De înțeles această idee, dar anunțată la două zile după eșecul de duminică, când s-au cheltuit atâtea energii și o groază de bani bugetari, ideea îmi pare cel puțin disonantă. Să fie oare societatea civilă în pană de idei? Populația nu intră în nuanțe, realitatea îi unifică pe toți și amestecă păgubos sectorul asociativ cu stânga agitată de interesele Kremlinului, care joacă și grobian, și subtil (pe gustul oricui) în zona intereselor sale geopolitice. Nu cred însă că ceea ce scriu aici ar fi o noutate. Totul stă la suprafață, fără a mai umbla la subsidiar. Acolo cine știe ce se mai pune la cale...
Dodonomanii. Duminica referendumului socialist a fost sărbătorită cu exuberanță și tipic fast sovietic la reședința de stat a președintelui Republicii Moldova. Cu ceva timp în urmă, stăpânul de la Condrița demonstra unor reporteri tv cât de gospodar este, umplându-și beciul cu provizii pentru iarnă. Cui se adresa acel mesaj? Moldovenilor de la țară, bineînțeles, dar și celor cu pivnițe prin Chișinău sau pe la vilele din preajmă. Ce spunea acel mesaj? Că tânărul cuplu prezidențial reprezintă o tipică familie de moldoveni, că sunt „de-ai noștri”, că sunt „ca noi”. O altă secvență de PR a vieții prezidențiale îl arăta pe președinte la casa părintească zdrobind struguri. Este adevărat că ceva nu se lega în acea secvență, mai cu seamă marca și prețul tricoului pe care-l purta (unul de aproape două mii de lei bucata). Dar acest detaliu, ce deconspira făcătura, nu l-o fi observat cei care își concentrară atenția pe cadă și mustuitor. Punctul culminant al bufonadei prezidențiale l-a constituit petrecerea dată duminică, în toiul referendumului, la reședința de la Condrița. Secvențele video conțin plimbări cu autovehicule montane prin pădurea seculară, șorici jupuiți de pe porcul proaspăt pârlit, despre care povestește molfăind încântat un oarecare deputat al Dumei ruse. Dar culmea culmilor și bomboana de pe colivă a fost imnul Rusiei intonat profesionist pe mai multe voci masculine de un cor monahal, de la Mănăstirea Curchi probabil. Pivniță, imnul Rusiei, monahi cu pahare în mână, porc înjunghiat, șorici, Igor Dodon. Nesimțire și sfidare la nivel înalt. Și ce dacă? Doar este președintele ales de popor.