Între 15 și 18 martie 2018 s-a desfășurat Târgul de Carte de la Leipzig, una dintre cele mai prestigioase și mai importante manifestații de acest fel din lume. Nu e un târg la care se vând cărți, așa cum ne-am obișnuit în România și în Basarabia, e un târg la care se prezintă literaturile unor țări, în special din spațiul central- și est-european, un târg care pune oamenii în legătură – autori, presă, edituri, public –, un târg care impulsionează proiecte de creație. În acest an România a fost invitată de onoare la Leipziger Buchmesse. Literatura română a fost pusă în valoare prin traduceri, lansări, dezbateri la stand și în sălile de conferințe, lecturi publice în pavilioanele uriașe ale Târgului, dar și în faimoase cafenele din oraș. După ce impresiile s-au mai sedimentat, i-am rugat pe câțiva dintre scriitorii români prezenți la Târg să ne răspundă la următoarele întrebări:
 
1. Ce v-a impresionat mai mult la Târgul de la Leipzig?
2. Ce ați câștigat ca autor din această experiență?
 
__________

Ioana Nicolaie
 
1. Interesul față de literatura română. De obicei, standul țării noastre e ascuns, nu atrage prin nimic atenția, nu are cine știe ce public la evenimente. Acum însă a fost mare, în formă de amfiteatru, s-a văzut de departe. Iar evenimentele au fost de un nivel foarte bun. La fiecare s-au ocupat toate locurile și oamenii au stat și în picioare. Mai mult, ambasadorul german, Cord Meier-Klodt, a venit special din București ca să le fie alături scriitorilor români. Nu la fel au procedat oficialii noștri, de la ministrul Culturii la ambasador. Pesemne cultura nu înseamnă mai nimic pentru ei și nici susținerea diplomatică a țării pe care-o reprezintă. Prin târg se spunea că niciodată n-a lipsit de la deschiderea oficială a târgului ministrul țării invitate. De data asta s-a întâmplat, iar jurnaliștii germani au văzut clar asta. Ziariștii români, excluzându-i pe cei patru profesioniști din zona presei culturale, au lipsit cu desăvârșire. Țara gemea de subiecte arzătoare, așa că nicio televiziune n-a fost preocupată de o prostioară, acolo, un târg de carte, adică un moft, în care, auzi tu, e vorba de cărți și de cultură! Ce-are a face că România e invitatul de onoare, se descurcă ei, scriitorii, cumva, fac ei față! Și, chiar așa, cei mai mulți dintre autorii invitați s-au străduit să-și reprezinte într-o lumină cât mai bună țara. Căci despre asta e vorba în situațiile astea, nu vorbești despre tine, ci despre lumea din care vii, despre arta ei, despre performanțele ei vii și memorabile. Cele moarte din fașă, duhnind de incultură și de ignoranță, sunt prin ministere, prin televiziuni vândute, prin tot felul de instituții care, în ultimii doi ani mai ales, nu fac decât să maculeze, să tulbure apele. Și tulbureala asta am perceput-o, din păcate, și acolo. De pildă, nu m-am simțit confortabil să interacționez cu un scriitor care nu doar cauționează sistemul, dar face parte din însăși țesătura lui. Aș mai adăuga că acest târg, spre deosebire de altele, a avut și o poziționare politică. Mai mulți autori am ales să purtăm insigne #Rezist, spunând prin asta esențial că suntem pentru Uniunea Europeană. Pentru democrație, nu democraturi, pentru viitor, nu trecut. Ce-aș mai completa e că directorul prestigiosului târg, Oliver Zille, s-a aflat în public la mai multe manifestări ale autorilor români. Iar Herta Müller a sprijinit participarea noastră ca țară invitată printr-un spectacol în care i-a stat alături artistei Ada Milea.
2. Am lansat „Cerul din burtă”, varianta germană (în minunata traducere a Evei Wemme), la Pop Verlag, o editură condusă de Traian Pop Traian, scriitor de origine română care, de douăzeci de ani, se luptă să propună literatura noastră publicului german. Și am performat proză pe scena unui teatru important. Probabil că ar trebui să spun numai asta. De fapt, am traversat orașul paralizat de ninsoare cu greu, am ajuns cu mult efort la evenimente, deși organizatorii, o echipă tare inimoasă de la Ministerul Culturii, cu Luminița Corneanu în prim-plan, ne-au ajutat cât au putut. Am alergat de dimineața până seara de la o întâlnire la alta, uneori n-am apucat nici să ne luăm un sendviș. Nu am fost plătiți în niciun fel pentru asta. Și, da, oricât de ciudat ar părea, n-am văzut nimic din Leipzig. Pentru mine participările la târguri înseamnă numai muncă. E ca și cum m-aș găsi într-un tunel pe care-l traversez ca să rezolv tot felul de lucruri. Abia când mă întorc acasă îmi trag pe fugă răsuflarea. Căci apoi trebuie să recuperez zilele în care am lipsit de la serviciu.
 
Doina Ruști
 
1. Am fost de multe ori la acest târg, dedicat cu precădere promovării scriitorului. L-am considerat mereu cel mai strălucitor eveniment, prin amploare, prin tipul de discuții și printr-o anumită mitologie. Sofaua albastră, Grădina cu portocali, Europa Café sunt numai câteva dintre locurile de care mă leagă amintiri plăcute. Anul acesta însă a fost un târg trist, mai mult iarmaroc provincial decât sărbătoare a cărții. În primul rând că orașul era sub nămeți, în luna martie. Apoi că „târgul” însuși părea învăluit într-un aer provincial, ca-n poeziile lui Bacovia. Mă refer la spațiul propriu-zis al întâlnirilor. Portocalii erau pe moarte, iar printre standuri se ridicau aburi de cârnați și de pizza. La standul nostru – lume multă, din păcate, aproape numai români –, evenimente exagerat de multe, atât de multe și de înghesuite, încât la unul dintre ele, organizat chiar de editorul meu (Jörg Becken), n-am mai putut să ajung. Ca să nu mai spun că, la alt eveniment, moderatorul mi-a cerut să nu mai vorbesc deloc, iar lectorul nu știa ce să citească. Dacă ar fi să caracterizez cu un singur cuvânt prestația României la acest târg, acesta ar fi excesiv.
O notă destinsă au dat-o, ca de obicei, personajele vivante – cei costumați în eroi de roman, printre care mi-a plăcut să petrec un oarecare timp.
2. Am căpătat convingerea că pentru un scriitor au importanță doar evenimentele individuale, petrecute în afara târgurilor. Când ești amestecat într-un grup, într-un convoi de cuvinte, puține rămân în urma ta. De altfel, deși am avut două cărți apărute la Berlin, a fost prima oară în viața mea de scriitor, când nu am avut un eveniment individual.
Ce-ar fi de învățat de aici? Că nici târgurile de carte nu mai sunt pentru scriitori.
În schimb, mi-am întâlnit prietenii și traducătorii, care, în mod nesperat, toți trei s-au aflat la târg în aceeași perioadă: Jan Corneliu, Eva Wemme, Roland Erb. Toți trei sunt și scriitori străluciți, devotați cu totul literaturii, din care cauză orice întâlnire cu ei îmi umple sufletul.
 
Iulian Tănase
 
1. Cel mai mult la Târgul de la Leipzig mă impresionează explozia de culoare care inundă halele, iar de aceste focuri de artificii cromatice sunt responsabile personajele manga-comic-con, care defilează prin spațiile târgului, încât ai mari șanse să dai nas în nas cu Batman, Spiderman, Darth Vader, Jon Snow sau cu diverse alte personaje de prin filme sau cărți. Aceste personaje vin să balanseze oarecum sobrietatea cărților și a scriitorilor.
Apoi, spațiul în care se desfășoară târgul este el însuși impresionant, mult mai mare decât orice există în România, iar unele standuri (cum a fost cel al Ungariei de anul acesta, de exemplu, ca un imens baldachin) sunt spectaculoase, fie prin simplitate, fie prin creativitate. Bine, și simplitatea e tot o dovadă de creativitate.
Unul dintre momentele care îmi plac foarte mult la Târgul de la Leipzig e Balkan Nacht, un eveniment care se ține la UT Connewitz. La Balkan Nacht, literatura devine un spectacol în sine, scriitori din mai multe țări urcă pe scenă, conversează cu moderatorii, apoi citesc din cărțile lor în fața unei săli arhipline. Seara se încheie cu un concert. Anul ăsta, au cântat românii de la Subcarpați, reușind, din ce mi s-a povestit, să ridice sala în picioare. Chiar și directorul Leipziger
Buchmesse, Oliver Zille, a dansat de mama focului. Eu am ratat Balkan Nacht-ul de anul ăsta, pentru că am zăcut în casă, fiind foarte răcit, dar am fost la ediția de acum doi ani și mi-a plăcut foarte mult.
2. Nu știu dacă neapărat am câștigat ceva ca autor și nici nu mă preocupă prea mult acest aspect. E sigur că am câștigat o experiență. Și, da, o carte care mi-a fost tradusă în germană de Ernest Wichner și care a fost publicată la Brueterich Press.
 
* * *
Leipziger Buchmesse. O întrebare pentru Lucia Țurcanu
 
Contrafort: – Dragă Lucia Țurcanu, ai participat și în acest an la Târgul de Carte de la Leipzig din partea Editurii ARC, instituție care a făcut eforturi notabile să fie prezentă în ultimii ani la acest eveniment de prestigiu. Ce ar trebui să se întâmple ca Târgul de la Leipzig să fie familiar și pentru scriitorii din Republica Moldova, să avem traduceri, să existe un interes al publicului german pentru literatura română de la noi, să avem scriitori invitați la această „mare sărbătoare a cărții”?
 
Lucia Țurcanu: – Participarea Republicii Moldova la Târgul de Carte de la Leipzig a fost organizată, al doilea an consecutiv, de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova, Uniunea Editorilor din Republica Moldova, în parteneriat cu Ambasada Republicii Moldova la Berlin și Moldova-Institut Leipzig. Eu am fost de fapt delegată (împreună cu Larisa Iluța, o colegă de la Editura Știința) de Uniunea Editorilor să prezint la stand cărțile apărute la editurile din Chișinău în ultimii ani. Deși intenția organizatorilor Târgului a fost de a instala un stand comun al României (țară invitată de onoare în 2018) și Republicii Moldova, nici de această dată nu s-a ajuns la o înțelegere între cele două state românești, iar Unirea simbolică pe care ne-o propuneau germanii nu s-a făcut. Or, pentru o mai bună vizibilitate a scriitorilor din Republica Moldova la Leipziger Buchmesse, asta ar trebui să se întâmple în primul rând – expunerea cărților (editate fie la București, fie la Chișinău) la standul României (și anul acesta, și anul trecut, numai cărțile Editurii Cartier au fost prezente și la standul României, semn că se poate).
Interesul publicului german pentru autorii basarabeni nu poate fi atras decât prin traduceri și, apoi, prin prezentări de carte și dezbateri la care să fie invitați scriitorii înșiși. Din păcate, la standul Republicii Moldova nu am avut traduceri în germană. Am descoperit însă Yin Time-ul lui Emilian Galaicu-Păun, tradus de Hellmut Seiler, la Pop Verlag, o editură specializată în transpunerea în limba germană a autorilor români. Lipsa traducerilor se explică prin absența unei strategii de țară în ce privește promovarea scriitorilor în străinătate. Așa cum se întâmplă în multe țări europene, ar trebui să existe o instituție (și aici mă refer nu numai la Republica Moldova, ci la întreaga Românie) care să se ocupe de promovarea autorilor autohtoni și de finanțarea traducerilor (și a costurilor editoriale, parțial). Pentru că, atâta timp cât suntem aproape anonimi în Europa, nu putem să așteptăm inițiative de traducere din partea unor edituri străine, chiar noi fiind cei care trebuie să creăm o imagine atractivă și condiții favorabile ca editurile să-și manifeste interesul pentru cărțile noastre. Drept exemplu ne pot servi Polonia, cu Institutul Cărții; Slovacia, cu Centrul SLOLIA; Olanda, cu Fundația Neerlandeză pentru Literatură; Belgia, cu Fundația Flanders Literature, etc.
În acest context, aș aduce în discuție cazul Georgiei, care, asemenea Republicii Moldova, este fostă republică sovietică, având o populație de nici patru milioane și trecând, după declararea independenței, prin mai multe perturbări și conflicte politice. Atât la Târgul de la Frankfurt, cât și la cel de la Leipzig, standul georgienilor, foarte elegant, nu cedează cu nimic în fața standurilor unor țări din Europa occidentală. Anul acesta, Georgia va fi invitată de onoare la Frankfurt, iar pregătirile pentru eveniment au fost foarte vizibile la Leipzig – la stand au fost expuse aproximativ 60 de cărți traduse din georgiană în germană și cataloage promoționale (cum ar fi Books from Georgia, 2017/2018; 12 poets from Georgia, 2017/2018). Traducerile sunt finanțate de Centrul Național Georgian al Cărții, inaugurat în 2014 de Ministerul Culturii, iar din 2011 până în 2017, în cadrul Programului Național „Literatura georgiană în traduceri”, au fost transpuse în peste 25 de limbi mai bine de 200 de titluri ale autorilor georgieni.
Ce ne împiedică pe noi să facem acest lucru? Lipsa banilor? Nu cred. În loc să investim în tot felul de arene și festivaluri cu impact nul, poate ar fi mai bine să ne promovăm imaginea prin carte?