Tânăra noastră democraţie a mai trecut printr-o încercare: alegerile locale care, aşa cum s-a întâmplat în ultimii ani, ne-au găsit şi de această dată nepregătiţi. Adică, puteam pierde ceea ce se părea că am câştigat în alegerile parlamentare anticipate de anul trecut. Chişinăul, care n-a avut după ’89 un primar comunist ales, ar fi putut fi adjudecat de partidul lui Voronin. Puţin a lipsit. Ce a prisosit a fost o guvernare amatoristică a capitalei de către liberali şi o debandadă la nivelul Alianţei pentru Integrare Europeană, care pornise cu tocmai trei candidaţi în cursa pentru fotoliul de primar general. Acestora li s-a mai adăugat pe parcurs un al patrulea – misteriosul disident PLDM-ist Mihai Godea. Fostul camarad de încredere al lui Filat descoperise brusc incompatibilităţi fundamentale între el şi partid, pe care îl vedea lunecând inexorabil în braţele lui Voronin. În mod ciudat însă, Godea a înţeles să lupte împotriva comunismului aglomerând concurenţa pe eşichierul de dreapta. Divizarea voturilor electoratului democratic a condus la o situaţie de coşmar: candidatul PCRM, Igor Dodon, a fost la un pas să câştige alegerile din primul tur. Şi cu certitudine le-ar fi câştigat, dacă liberal-democraţii nu renunţau la favoritul lor, Victor Bodiu. A fost un gest de solidaritate în extremis în interiorul Alianţei, cum puţine am avut din partea liderilor actualei guvernări. Tot graţie unei solidarizări, dar de data aceasta din partea electoratului democratic, care a venit într-un număr mai mare la vot, Dorin Chirtoacă a obţinut victoria în turul doi la o diferenţă de doar câteva mii de voturi.
Ce ne-au arătat aceste alegeri?
În primul rând, faptul că pericolul comunist în Basarabia este încă foarte mare şi că el poate fi contracarat doar printr-o unitate şi solidaritate a cetăţenilor cu convingeri democratice. PCRM a mai pierdut teren în ultimii doi ani (vezi şi rezultatele pe ţară ale alegerilor locale din 5 şi 19 iunie), însă nu suficient cât să nu spere că îşi poate lua revanşa. Are de partea sa slăbiciunile actualei guvernări, laşitatea şi inerţia sistemului ce nu se lasă reformat şi, nu în ultimul rând, imensul sprijin al Rusiei, care nu acceptă să scape Moldova din mâini şi va investi în acea forţă politică – indiferent de titulatura ei – capabilă să stopeze ascensiunea noastră spre Europa. Dovada acestui calcul pragmatic este chiar Igor Dodon – favoritul ruşilor din actualele alegeri –, cel care nu s-a încurcat în probleme de doctrină şi a preferat să nu scoată în prim-plan simbolurile tradiţionale ale comunismului. Şi cred că a fost o tactică destul de inteligentă. Mulţi moldoveni, loviţi de sărăcie şi dezamăgiţi de prestaţia primarului Chirtoacă, au căzut în plasa demagogiei candidatului comunist. Nu i-a deranjat, şi acesta este un motiv în plus de îngrijorare, nici românofobia de grotă a lui Igor Dodon (vezi textul său intitulat „Unire, moldoveni!”) şi nici dispreţul său pentru intelectualitatea ţării…
În al doilea rând, există problema votului etnic în Basarabia. Avem în jur de 25 % de cetăţeni rusofoni care nu vorbesc limba română şi nu se recunosc sub nici o formă în obiectivul de integrare europeană proclamat de actuala putere. Ei rămân legaţi printr-un cordon ombilical de Federaţia Rusă şi de trecutul sovietic. Această atitudine o credeam proprie doar cetăţenilor mai în vârstă, care au trăit în URSS, dar observ că este îmbrăţişată cu fervoare şi de către tinerii rusofoni. Un segment de electorat, mai mult absent şi plictisit de agitaţia identitară de la Chişinău, este acum foarte activ şi militează pentru păstrarea actualului status quo – adică o Moldovă în sfera de influenţă a Moscovei. Ei au fost stârniţi (mai potrivit ar fi de spus „treziţi”) de stridenţa unor declaraţii unioniste pe care le-au făcut unii politicieni din Coaliție, declaraţii rămase fără niciun fel de consecinţe practice pozitive. Adică nu am apropiat Unirea cu nici măcar un milimetru, dimpotrivă: am dat semnal de mobilizare tuturor celor care ne urăsc.
În al treilea rând, aceste alegeri ne arată că democraţia trebuie consolidată zi de zi prin reforme care să îndepărteze masele de modelul comunist şi sovietic. Omul trebuie să simtă o schimbare în bine în noua conjunctură pentru a nu se mai întoarce la iluzia stabilităţii şi siguranţei din trecut. Actuala putere îşi contemplă excesiv imaginea glorioasă în ochii entuziaşti ai Occidentului, fapt ce îi creează o percepţie deformată asupra situaţiei interne şi a dispoziţiilor populaţiei. Realităţile din Moldova sunt departe de orizontul roz pe care ni-l trasează guvernanții: reformele bat pasul pe loc, garniturile de funcţionari corupţi şi sabotori doar au schimbat steagul, iar sărăcia, injustiţia, lipsa de perspective pentru tineri, întârzierea apariției unor oportunităţi de angajare în câmpul muncii continuă să alimenteze exodul basarabenilor. Pierderea sprijinului popular pentru un program de reforme va conduce inevitabil şi la dezamăgirea Occidentului, și atunci susţinerea financiară, dar și negocierile deschise pentru alinierea Moldovei la un șir de acorduri economice care să ne apropie de UE (prin ieftinirea biletelor de avion, eliminarea taxelor la exporturi, favorizarea investițiilor etc.) se vor bloca.
Această stare de fapt din republică – asemeni unei cardiograme ce dezvăluie nemilos o gravă afecţiune – ar trebui să stea ca un perpetuu avertisment în faţa politicienilor noştri atunci când se dedau la reglări de conturi şi faulturi reciproce în Alianţă. Nealegerea preşedintelui ţării reprezintă o bombă cu ceas, care poate declanşa în orice moment noi alegeri parlamentare anticipate cu rezultate imprevizibile.
Partidele din Alianţă trebuie să găsească – aşa cum sperăm că au primit semnale foarte clare cu prilejul alegerilor locale – puterea şi înţelepciunea de a fi împreună nu doar pe hârtie, ci printr-o guvernare solidară, de a nu miza pe partituri separate, egoiste, de a pune surdină gâlcevilor interminabile care descurajează electoratul. Și, în același timp, să afle o „formulă de solidarizare” cu nevoile şi aspiraţiile poporului. Există în mediul rural, dar nu numai acolo, un sentiment de abandon: oamenii nu văd soluţii la problemele lor şi asta îi face pradă uşoară discursului comunist, care le promite resuscitarea unui „trecut sovietic luminos” în schimbul unui viitor european încă nesigur.
Imaginea crispată a lui Voronin, care a anunţat că va contesta în justiţie rezultatul alegerilor din Chişinău şi va cere organizarea unui tur 2 repetat, nu prevesteşte nimic bun pentru liniştea socială din Moldova. Dar s-ar putea să cimenteze relaţiile din interiorul coaliţiei de guvernământ, poate chiar să salveze Alianţa pentru Integrare Europeană. Până la urmă frica, nesiguranța, existenţa unui pericol comun reprezintă pentru nişte parteneri politici, bolnavi de suspiciune reciprocă, un liant mai puternic decât angajamentul în jurul unui proiect naţional. Aşa arată, deocamdată, faţa democraţiei moldoveneşti.
Iunie 2011