Parteneri

Justiţia ca şansă a libertăţii

Tipăreşte pagina versiune gata de tipărire Recomandă articolul prin: Send to friend

Justiţia ca şansă a libertăţii

imaginea utilizatorului Vitalie Ciobanu

De câteva luni de zile, Republica Moldova respiră mai liber. Nu ne mai temem că vom fi „umflaţi” direct din stradă pentru că vorbim româneşte fără accent rusesc – cum ai păţit-o tinerii şi tinerele din 7 aprilie, umiliţi, snopiţi în bătăi în comisariatele de poliţie. Dimpotrivă: sunt scoase ultimele bucăţi de sârmă ghimpată instalate de sovietici de-a lungul Prutului („zidul din interiorul aceluiaşi lagăr”), în curând sute de mii de basarabeni care locuiesc în regiunea de frontieră vor putea călători în România pe o rază de până la 50 de km, fără vize, ceea ce înseamnă că vor avea posibilitatea să-şi sporească veniturile şi să-şi viziteze, nestingheriţi, copiii aflaţi la studii. Instituţia publică a audiovizualului are o nouă conducere, democratică, şi ne aşteptăm ca tabuurile ideologice şi „listele negre” de la Compania „Teleradio-Moldova” să dispară, să vedem emisiuni curajoase, profesioniste, dezbateri pe teme de mare actualitate – pe scurt, să avem o televiziune în slujba cetăţeanului, nu a puternicilor zilei. Vizita preşedintelui Băsescu în zilele de 27-28 ianuarie, în Basarabia, desfăşurată într-un climat de entuziasm popular, a relansat relaţiile moldo-române, îngheţate sub regimul Voronin: Bucureştiul a promis cetăţenie română în procedură simplificată, investiţii generoase în infrastructura şcolară din Basarabia, interconectarea sistemelor energetice, ecartament european pentru calea ferată, semnarea unui protocol în domeniul educaţiei şi a unui Acord de parteneriat în numele integrării europene a Republicii Moldova… Aşteptăm, de asemenea, lansarea unor televiziuni de ştiri în limba română cu capital privat, românesc şi german.
Avem în sfârşit şi noi o Comisie prezidenţială care va studia odiosul regim comunist totalitar, după modelul altor ţări din fostul bloc sovietic: dovezile şi concluziile sale ar trebui să producă un scurtcircuit în conştiinţa publică, vindecându-i pe concetăţenii noştri de iluzii păgubitoare şi aducându-i cu faţa spre Adevăr. Pe Voronin, Tkaciuk, Papuc şi alte „embleme” ale fostului regim îi vedem mai mult pe la Procuratură, unde sunt întrebaţi despre faptele lor vitejeşti din 7 aprilie. Săptămâna trecuta am mai avut o „epifanie”, cum o dată la o mie de ani: mult iubitul şi mult prea bogatul fiu al şefului PCRM a fost chemat la Centrul Anticorupţie să dea explicaţii pentru felul cum a reuşit să cheltuiască peste 60 de milioane de lei (circa 8 mil. de dolari), în doi ani, de pe card-urile sale personale – bani ce nu apar în declaraţiile sale de venit: va fi cercetat, s-a spus, pentru evaziune fiscală şi spălare de bani (e drept, rămâne de văzut cât de mare va fi curajul anchetatorilor).
Ştim că nu toate promisiunile electorale vor fi materializate. În politică, din păcate, lucrezi cu „materialul clientului”, nu ajunge doar să îţi declami nobilele principii şi imperisabilele valori (deşi, fără ele, lumea politică şi… lumea în general s-ar transforma într-o cocină), îţi mai trebuie şi mijloace pentru a-ţi realiza ideile, or votul popular din 29 iulie a „emanat” tocmai această formulă, amestecată, nu s-au votat „steagurile purităţii” – după opt ani de minciună şi crâncenă manipulare –, dar să ne gândim în ce „ţară” oribilă am fi trăit azi, dacă nu se producea această schimbare, cu toate jumătăţile ei de măsură şi cu bâlbele inerente…
Cu tot optimismul nostru bine temperat, marea problemă este dacă vom avea suficient timp, suficient răgaz istoric pentru a face ireversibilă înfrângerea comuniştilor ortodocşi şi a orientării toxice, pro-ruseşti, în Moldova. În condiţiile unor alegeri parlamentare anticipate, în toamnă, partidele ce compun Alianţa cel mai probabil vor abandona necesara solidaritate şi onestitatea de a împărţi, în mod egal, costurile guvernării, vor intra într-o logică a confruntării. Deja rivalităţile se manifestă mai ales când e vorba – evident – de bani, de veniturile copioase ale anumitor firme aflate în proprietatea unor personaje cu greutate din Coaliţie. Premierul Vlad Filat a declarat război monopolurilor ilegitime din economie, care au anulat legile pieţei şi liberei concurenţe, transformând Moldova în fieful unor clanuri hrăpăreţe… Tensiunile intestine în Alianţă răzbat la suprafaţă înainte ca rezistenţa sistemului la schimbare să fi fost înfrântă, sau poate chiar din cauza aceasta. Sistemul se acomodează, încercând să corupă fragmente din actuala putere. Instituţiile statului sunt sufocate de indivizi care se agaţă de privilegiile lor şi nu ştiu a funcţiona altfel decât prin abuz. Sindromul a devenit o metastază în breasla judecătorilor. Ne-a arătat-o cazul lui Ion Muruianu – preşedintele Curţii Supreme de Justiţie. Acest magistrat învechit în rele urăşte presa, întrucât s-a obişnuit să nu poarte răspundere în faţa opiniei publice, ci doar să execute comenzi politice în procese care au scos din buzunarul cetăţenilor, la CEDO, despăgubiri de milioane de Euro. Culmea este că ex-preşedintele Voronin are numai cuvinte de laudă faţă de numitul judecător. Cum să nu-l elogieze, după serviciile pe care i le-a adus?…
Proiectele coaliţiei de guvernământ, obiectivul însuşi al europenizării ar putea eşua, deoarece nu există garanţia că peisajul politic de după nişte alegeri anticipate se va modifica sensibil faţă de actualul raport de forţe. S-ar putea ca şi PCRM să nu mai calce a doua oară pe greblă, să se arate mult mai conciliant cu nişte prezumptivi aliaţi, înţelegând că e mai cuminte să împarţi puterea cu cineva decât să nu o ai deloc… De ce nu ar înţelege acelaşi lucru partidele din actuala Coaliţie democratică?
Există o singură posibilitate, pentru ca păstrarea Alianţei pentru Integrare Europeană să nu dea senzaţia unui compromis dezagreabil, făcut exclusiv sub presiunea unei eventuale revanşe comuniste: aflarea adevărului despre 7 aprilie (ca să nu mai vorbim despre celelalte „dosare” ale guvernării Voronin). Un partid asupra căruia nu va mai exista nici o îndoială că a avut un comportament terorist în raport cu propriii cetăţeni nu va mai scăpa de oprobriul public şi, respectiv, de o catastrofă electorală. A spus-o foarte clar Monica Macovei, ex-ministrul Justiţiei din România, copreşedinta Comitetului interparlamentar Uniunea Europeană - Republica Moldova: „cetăţenii nu vă vor ierta, dacă nu le veţi spune adevărul”. Nu-ţi trebuie credite de milioane de euro ca să faci dreptate în ţară. E suficient să ai voinţă politică. Spre exemplu, scrie presa, Artur Reşetnicov, fostul şef al Serviciului de Informaţii şi Securitate de la Chişinău, a distrus probe cu privire la acţiunile instituţiilor de forţă în ziua de 7 aprilie şi în zilele ce au urmat. Ei bine, faptul în sine, distrugerea de probe, despre care am auzit că este la curent şi Procuratura Generală, nu înseamnă „delict penal”? Nu există articole de lege pentru acest gen de infracţiuni?...
Dacă nu se va face lumină asupra fostei guvernări comuniste, dacă nu vor fi traşi la răspundere potentaţii care au comis crime împotriva acestui popor, Basarabia va rămâne obiectul unui troc politic, va sta pe nisipuri mişcătoare, va depinde mereu de alianţe ad-hoc şi de conjuncturi imposibil de controlat. Ne place „opereta” asta, încă nu ne-am săturat? Mai avem o viaţă la dispoziţie?