Parteneri

Incoerența periculoasă a statului față de minorități

Tipăreşte pagina versiune gata de tipărire Recomandă articolul prin: Send to friend

Incoerența periculoasă a statului față de minorități

imaginea utilizatorului Tudor Cojocariu

Biroul pentru Relații Inter­etnice, o instituție cu o identitate confuză
După două materiale în care argumentam necesitatea integrării minorităților etnice în societatea moldoveană, am considerat că o referire la concepția statului asupra acestei chestiuni ar fi o continuare firească a temei. Deși nu este singurul factor interesat, statul este entitatea care ar putea genera schimbările a căror lipsă o simțim cu toții. Importantă este existența voinței din partea autorităților.
Bugetul Biroului pentru Relații Interetnice de la Chișinău, care este o expresie a voinței autorităților, a crescut progresiv, din 2008 încoace, de la 1.4 milioane până la peste 2 milioane de lei pe an. Dar dacă ne gândim la devalorizarea leului (și ea progresivă), realizăm că bugetul a rămas cam același, ceea ce indică asupra atitudinii mai degrabă indiferente a autorităților. Și mai important este modul în care au fost valorificate aceste resurse financiare, umane și logistice pentru gestionarea unor priorități ale instituției. Vedem festivaluri, expoziții și întrevederi care acoperă zgura acumulată de zeci de ani peste dosar. Mai vedem strategii europeniste utopice, dar nu vedem schimbările de paradigmă pe care ar trebui să și le asume o instituție cu un portofoliu extrem de important și care ar trebui să demonstreze, inclusiv prin șefii săi, că s-a desprins de ideologia sovietică, cea care proclama „poporul sovietic” și superioritatea culturii ruse asupra tuturor celorlalte componente ale imperiului.
Voința autorităților se manifestă și prin faptul că principala instituție responsabilă, între altele, de îmbunătăţirea studierii, competenţelor lingvistice şi a prestigiului limbii române în Republica Moldova se află pe mâna unui ucrainean rusofon și comunist, care este și vicepreședinte al comunității ruse (sic!) din Republica Moldova, care a ales să reprezinte o comunitate etnică străină. Oleg Babenco, directorul Biroului pentru Relații Interetnice, sprijinit de (social)democrații moldoveni, este unul dintre acele personaje pe care oamenii de calitate îi invocă pentru a-și argumenta non-implicarea în politica moldovenească. Acest individ a sărit dintr-un partid în altul, de la cel comunist al lui Voronin, în cel „al renașterii” al lui Tarlev și Mișin, pentru a ajunge acum în Partidul Democrat al lui Plahotniuc.
Babenco face parte din lungul șir de oportuniști reciclați de către regimul întâiului odios al Prutonistriei din rândurile guvernărilor comuniste anterioare. Aceștia au lăsat secera și ciocanul pentru că, citez, „PCRM a renunțat la ideea ca limba rusă să devină limbă de stat, iar republica să ajungă alături de Rusia și Belarus în Uniunea vamală”. Babenco, aidoma celorlalți reciclați, reprezintă unul din motivele „vii” pentru care limba și cultura rusă stau cocoțate peste celelalte culturi și limbi ale etniilor din republică. De ce ne-am aștepta, așadar, să se preocupe acum de identitatea altor etnii, din noua sa ipostază? Sau, la fel de important, de ce ne-am aștepta ca acest șef de instituție să facă ceva în direcția integrării minorităților etnice în societatea noastră (încă) românofonă? Cu toate acestea, CV-ul oficial al lui Babenco ne spune că limba pe care o vorbește acesta este româna, nu „moldoveneasca”. Mai mult, acesta i-a înmânat în februarie ambasadorului României o diplomă în semn de apreciere pentru contribuția substanțială în procesul de integrare a minorităților naționale din Republica Moldova. Omul se comportă imprevizibil, îți poate servi în orice moment atitudini diametral opuse, adică riscuri pentru întreaga instituție și pentru politicile statului în general.
Un cadru legal anacronic
Cele două legi de bază, respectiv Legea cu privire la respectarea drepturilor minorităților etnice și Legea cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul RSSM, sunt învechite, n-au prea mare legătură cu realitatea de azi. Ca să nu mai vorbim despre măsura în care (nu) sunt adaptate la aspirațiile europene ale majorității populației, ale societății civile și ale celor mai multe dintre partidele politice. Dar n-ar trebui să ne mirăm, întrucât până și Parlamentul nostru se revendică de la Sovietul Suprem al RSSM. Dovadă stă faptul că „prima” legislatură a acestuia, cea din anii 1990-1994, a fost de fapt a XII-a. Niciunul dintre membrii forului legislativ, nici măcar cei care simulează europenitatea și românitatea, nu au condamnat această infamă inerție, această numărătoare simbolică.
În legi, populația moldovenească este definită ca o etnie în sine, fără ca aceasta să aibă alte caracteristici esențiale, afară de un teritoriu recunoscut internațional, de o memorie colectivă confuză și de niște instituții muribunde, care mai gâfâie preponderent din mila diasporei și a donatorilor internaționali. Celelalte elemente ale unei etnii, precum limba vorbită, cultura, tradițiile, istoria și mare parte dintre normele și valorile sociale, moldovenii le împărtășesc cu populația românească din dreapta Prutului. De aceea, este necesară adaptarea legii în sensul recunoașterii faptului că etnia majoritară a statului Republica Moldova este cea română. O asemenea evoluție n-ar presupune desființarea statului, dat fiind că etnia nu este totuna cu cetățenia; iar raporturile instituțiilor cu locuitorii s-ar derula doar în virtutea cetățeniei lor comune moldovenești, nicidecum a etniei. Perpetuarea confuziei identitare îi avantajează astăzi doar pe cei care nu-și doresc instituții democratice și pe funcționarii publici cu reflexe abuzive.
Discriminarea și segregarea sunt consfințite prin aceleași legi. Acestea egalează limbile română (denumită anacronic și ilegal „moldovenească”) și rusă, ridicând-o pe a doua la rangul de limbă de stat de facto și ignorând importanța limbilor minorităților ne-ruse. Legea „garantează” studierea limbii ruse, în timp ce statul își asumă doar „crearea condițiilor” pentru realizarea dreptului la educație și la instruire în limba maternă a etniilor. Încă din școală, elevii aparținând minorităților etnice sunt obligați să învețe și rusa. Nu ca limbă străină, ci ca ceva mai mult, ca „limbă de comunicare între națiuni, care asigură un bilingvism național-rus și rus-național real”.
Legislația sovietică, tolerată de politrucii „proeuropeni”
Egalarea dintre limbile română și rusă se operează și prin articolele 3, 8, 9 și 12. De altfel, articolul 12 din legea cu privire la funcționarea limbilor pe teritoriul RSSM (sic!) este invocat periodic de către autoritățile găgăuze în disputa cu unii dintre oficialii de la Chișinău, care insistă să le răspundă în română în corespondența pe care o poartă. În mod cu totul previzibil, controversele dintre cele două părți n-au generat schimbări legislative sau normative. Asta pentru că polemicile s-au purtat în aceeași albie a demagogiei electorale, a blufului și a umflatului în pene.Legea mai stipulează că „documentația și informațiile care se expediază peste hotarele RSSM se întocmesc în limba rusă sau într-o altă limbă acceptabilă”. O asemenea prevedere face ca atașamentul moldovenilor nostalgici după URSS să pară manifestări dramatice ale sindromului Stockholm. În mod evident, astăzi nu mai poate fi vorba de aplicarea acestor prevederi, deși, juridic, Republica Moldova este continuatoarea entității dubioase numite RSSM și, respectiv, a corpului juridic al acestei din urmă entități.
Per ansamblu, e de remarcat că cele două legi situează etnia rusă undeva între etnia majoritară și celelalte etnii minoritare. Ducând lucrurile până la absurd, poate că ar fi fost mult mai onest ca vechii artizani ai acestui cadru legislativ să scrie direct că rușii reprezintă o etnie etern imperialistă, care se situează mereu deasupra celorlalți. Am fi știut și noi cum stau lucrurile, în loc să încercăm de ani de zile să dezlegăm nodurile unor mankurți șantajabili. Cred că lucrurile acestea ar trebui să ne dea de gândit tuturor, dar mai ales factorilor de decizie care vor urma, întrucât șantajabilii de acum sunt pierduți definitiv în mrejele corupției și ale altor vicii.