După volumul samizdat Căpșune în inima mea (2007) și debutul editorial cu Google translate: Ștefan-Vodă (Tracus Arte, 2012), Hose Pablo publică o carte de poezie intitulată Hype (Paralela 45, în 2019). Cuvântul îm­prumutat din limbajul argotic american are mai multe semnificații, cel mai apro­piat de esența textului generic pare a fi sen­sul de „stimulent artificial”. În codul poetic, „hype” denotă un tip de energie, o „combustie” interioară ce aduce individul într-o stare prin excelență umană: cea de creator.
Nu doar titlul volumului, ci și identitatea autorului suscită interes. Păstrând discreția în privința numelui, Marius Ianuș îl consideră pe Hose Pablo un reprezentant al „celui de-al doilea val fracturist” și propune, în postfața cărții, o triplă perspectivă asupra identității lui fictive: „Chiar numele pe care şi l-a ales, „hose pablo”, spune cel puțin trei lucruri diferite: 1. Că am fost imbecilizați de televiziuni, probabil că intenționat, iar viețile și mințile noastre s-au transformat în nişte telenovele. 2. Că avem o cultură de sorginte latină şi trebuie să ne păstrăm şi afirmăm această identitate. Și nu e uşor să te cheme aşa într-un Chişinău pe jumătate sovietizat. 3. Că autorul face parte din generația celor fără repere, fără litere mari, deznaționalizați, cu o identitate fărâmițată, fără – din păcate – valori...” (p. 81) Această formulă identitară este una dintre experiențele-limită pe care și le asumă autorul. 
Volumul pornește de la „Zero” – 5 colaje de versuri fracturate, dispuse în terține compacte. Primul text reprezintă o expresie descompusă a existenței virtuale, plăcerea jocului electronic înlocuind plăcerea de a trăi: „level one/ day one – choose your character/ aşa a început să înflorească viața mea/ se desfăcea ca o hârtie pe care n-ai boțit-o ca lumea.” (p. 9) Spațiul virtual e o clonă a comunității, o pseudolume care oferă experiențe similare celor din realitate, însă având scopurile „supreme” mult mai accesibile. Jocul oferă satisfacție imediată prin posibilitatea de a apropria rapid statutul de învingător: „în prima zi am ucis 20 de monştri level one/ am fost învins de 7 ori și m-am gândit cum s-o rup cu lumea reală.” (p. 10) Realitatea devine, astfel, comparabilă („fericirea se aseamănă cu un aparat de joc/ în care tot bagi iar el nu-ți dă nimic de parcă ar fi gol”), se golește de esență, se transformă în simplu tranzit către locul în care lucrurile se pot întâmpla chiar și în favoarea unui individ anonim. Virtualul coerent, sistematizat, unde gamerul are iluzia mai multor opțiuni de realizare a potențialului, iar „forumul este o căsuță cu povești”, devine preferabil realului agitat, haotic, nesemnificativ.
Mediată, iubirea se consumă „de la distanță”. Relația personajului cu ea este trăită caustic, fiind măcinată de gelozie, frustrări; e o relație în care el se simte mereu în plus: „00000,1 n-o să-i scriu MaiL/ pentru că mi-o imaginez citindu-l cu altcineva alături/ mi-o imaginez cum după asta îl mângâie sau ceva de genul ăsta/ lucruri pe care le-a meritat alt om în afară de mine.” (p. 15) Iritabilitatea are expresie grafică în poezia lui Hose Pablo. Textele sunt spațializate asimetric în pagină, în versuri disparate, cu accentuări de semne repetitive și jocuri semnificante de majuscule. Aceste aspecte relevă condiția individului care se zbuciumă între stări opuse: paralizie fizică (rutină, plictis, lipsă de sens, blocaj, angoasă) și surescitare neuronală/ emoțională („sunt o aglomerație de culori triste”; „sunt o catastrofă în miniatură îmbibată cu sânge și alcool.../ o catastrofă îmbibată cu clor/ o lumină ce se zbate pentru tine”). Textul „Vin” ilustrează încă un cadru din realitatea boștură, cel al unei prietenii eșuate. Rateurile relaționale induc personajul într-o tristețe iremediabilă.
Partea a doua a cărții, „Titan”, cuprinde texte în care omul decade la nivelul obiectelor („dorința de a mă transforma în obiect”), al materiei reci, al naturii agresive („înaintez printre plantele care sunt/ Îngrozitor de violente”), texte în care omul devine dușmanul tuturor vietăților. Afară e un „dincolo” opresiv, un „după geam” cu imagini teribile, apocaliptice. Nici anturajul casnic nu-i mai primitor („în cameră e un întuneric din ăsta care te sperie”). Spațiul domestic nu oferă siguranță, confort, ci e plin de imagini care „intervin cu brutalitate”: „Stau ghemuit de parcă mi-ar fi teamă că ar putea cădea ceva peste mine/ Ceva de sus ceva mare și neapărat ascuțit” („Ou”). Suferința e cauzată chiar și de amintirea luminoasă a unei iubiri covârșitoare, dispărută ca o iluzie. Sentimentele se definesc prin comparație indirectă cu fapte, ființe, în raporturi neașteptate („dorul e o curvă beată/ ce își bagă mâna în chiloții tăi...// dorul miroase a mortăciune”). Textul conține spații goale, punctate sau „tăiate” prin linii de pauză, spații care marchează realități potențiale, elipse, neîmpliniri. 
Argoul, oralitatea, grafemele abuzive („k” în loc de „c”), lexemele licențioase își fac mai mult loc în textul poetic începând cu partea a treia a volumului, „Galeac”, care readuce ideea eșecului, lipsei, neputinței, singurătății, deprimării („depresneak”), exprimând „un carnaval al tristeții” insuportabile. Iubirea apare ca o formă de violentare a persoanei celuilalt, un amestec exploziv de dependență și ură, de posesiune și respingere. Sexualitatea, o manifestare „animalică, energică, apocaliptică” a atracției față de femeie, se imprimă exteriorului, lumii, universului („noaptea se masturbează deasupra mea”). Iubirea este o îndelungată, obsesivă, contorsionantă așteptare a unei reacții fizice („dacă ți-ai scoate limba/ în căutarea limbii mele”). Femeia nu-i decât o sumă de efecte vizuale, olfactive, gustative plăcute („Ea stă în fața mea”), o atracție viscerală, un cumul de calități organice.  
Dincolo de nucleul intim al acestui destin textualizat, se face sesizabil un mesaj antisistem, antirutină, antiderapare într-o existență liniară, unidirecțională, fadă. Individul din poezia lui Hose Pablo este o ființă chinuită de gol, de lipsă. Mediul îi amintește mereu de dorințele neîmplinite („Piața angro”). Hose Pablo transpune, în starea de neputință umană, imposibilitățile și lipsurile pe care le creează sistemele sociale ce exploatează ființe vii. Existența personajului său e un lanț de nerealizări, o punere în absență a sinelui care se vrea afirmat („– de ce nu vine faima mea –”). Poezia „ok”, structurată ca succesiune de sintagme plasate în alternanță, prin bară (/), formând „distihuri” scurte, aproape cantabile, e un flow muzical, alcătuit din imagini despre cum e să fii scriitor în RM. 
Deloc surprinzătoare în volumul „Hype” e prezența poeziei corporalității, a visceralului. „Un elefant”, „Burta mea” ș.a. sunt texte care elogiază trupul în toată varietatea lui de funcții și manifestări. Fizicul e perceput ca generator al psihicului în poezia „Bumper”, care transpune în nuanțe dure imaginea omului aflat în așteptarea înnebunirii (ca efect psihotrop al intoxicării). Textul „Hype” propune o versiune poetică a genezei cărții: „de când m-am gândit la hype/ am turnat în mine putere/ am văzut biserica ninsă ca o regină/ am dezamorsat o bombă tăind din fire cu dinții/ de când a prins rădăcini hype-ul în carnea mea/ am știut în sfârșit să deosebesc viul de mort/ hype-ul de antihype”. Hype-ul în artă, explică addenda, e ceea ce incită, „ceea ce ne face să mai vrem”. Cuvântul hype desemnează esența, drive-ul poetic, energia care face ca textul să se miște în lume, dar și să miște lumea.
Dincolo de biografismul agresiv, de ipostazele extreme ale existenței individului din textele lui Hose Pablo, dincolo de limbajul dur (în care realul se exprimă exact), sesizăm în „Hype” acte de critică socială, imagini ale erosului erodat, ale umanului deviat în bestial, transpuse într-o poezie ce răvășește. 
_______
Hose Pablo, Hype (versuri). Editura Paralela 45, 2019