Motto: „Marxismul e din nou la modă, e în trend, e un brand... (Cu disperare.) Totul a fost în zadar.” 
Svetlana Aleksievici, Vremuri second-hand
 
Nu ştiu alţii cum sînt, dar eu, cînd aud că unii citesc şi discută cu pasiune Manifestul Partidului Comunist acum, la nici trei decenii de la căderea comunismului, sînt cotropită de amiaza fierbinte în care am văzut pentru prima oară ciocolată: abia începută, se topea pe banca unde o abandonase băieţelul educatoarei. Şi-mi amintesc la sînge jindul, ca şi neputinţa dureroasă de-a înţelege nepăsarea cuiva faţă de aşa bunătate! Auzisem de ciocolată, ştiam că e dulce, însă ce gust, ce miros are habar n-aveam – pentru mine şi pentru fraţii mei era un lux exorbitant pe care mama, îndurerată, nu ni-l putea oferi. Şi n-a putut nu doar toată copilăria, dar niciodată. Iar tatei nu se punea problema să i-l cerem, pe el îl vedeam rar la faţă. În anii colectivizării forţate, ca mulţi alţi ţărani jefuiţi de noua ordine socială, el a fugit din sat, nevrînd să se dea zilnic plecat golanilor care ne lăsaseră numai casa de pe noi şi peticul de pămînt din jurul ei. A îngroşat rîndurile clasei muncitoare Majuru’, începînd ca paznic de noapte al unei fabrici în construcţie de la marginea Iaşiului. Cît despre banii cîştigaţi acolo şi la diversele întreprinderi socialiste unde a muncit ulterior, să nu vorbim...