Anul acesta, nordul Bucovinei, unde trăiește o importantă comunitate românească, a reintrat în atenția noastră. Scandaloasa lege elaborată de Ministerul Învățământului și Științei din Ucraina, care vizează modificarea Legii educației la capitolul învățământul minorităților, a stârnit polemici, dispute, cu ecouri și în presa din România și Basarabia. Important era să cunoaștem și opiniile avizate pe acest subiect ale românilor din acea regiune. Revista Glasul Bucovinei, publicație trimestrială de istorie și cultură, cu redacții la Cernăuți și București, editată de Institutul Cultural Român, ne oferă mai multe detalii. În nr.1/2017 (93), Alexandrina Cernov, redactorul-șef al revistei, publică un amplu și documentat articol consacrat acestei teme, intitulat „Învățământul în limba română din Ucraina este în pericol”. După ce face un istoric al problemei, oferind detalii despre comunitatea românească din nordul Bucovinei (românii, peste o jumătate de milion, sunt a doua minoritate, după ruși, din Ucraina), doamna Cernov scrie: „Astăzi se încearcă anularea acestei legi (Legea privind principiile politicii lingvistice de stat) și modificarea art. 7 din Legea Educației, adoptată în prima lectură, care prevede că majoritatea instituțiilor de învățământ de cultură generală din Ucraina cu limba română de predare, precum și cu limba de predare a altor minorități, să fie închise sau transformate în școli de bază cu limba ucraineană de predare… Dacă Legea Educației din Ucraina prevede că statul garantează dreptul minorităților naționale la învățământ în limba maternă, atunci Ministerul Educației și Științei propune modificarea conținutului acestui text și schimbarea cuvântului „garantează” în „au dreptul”. Adică, statul nu mai garantează nimic, iar minoritățile etnice vor avea dreptul la educație în limba maternă, „pe lângă limba ucraineană în zonele locuite compact de minorități” în condiții suplimentare. Se propune din nou trecerea școlilor cu predare în limbile minorităților, în exclusivitate, la limba ucraineană”. 
În articolul semnat de Alexandrina Cernov este citată și Lilia Grinevici, ministrul Învățământului și Științei din Ucraina, care afirmă următoarele: „În școlile minorităților etnice este necesară o creștere a volumului de predare în limba ucraineană și am în vedere nu numai creșterea numărului de ore de limba și literatura ucraineană, ci și studierea în limba de stat a altor obiecte, spre exemplu Istoria Ucrainei.”
Problema schimbării Legii Educației pentru minorități rămâne pe agenda politică și culturală din Ucraina, implicând ambasade, șefi de stat și de guvern din mai multe țări. Klaus Iohannis, președintele României, a discutat pe acest subiect cu omologul său ucrainean, Petro Poroșenko, într-o recentă vizită (pe 24 noiembrie 2017) la Bruxelles. Iată declarația lui Klaus Iohannis de după discuția cu Petro Poroșenko: „În această chestiune am spus președintelui Poroșenko că pentru noi tema este extrem de importantă și că trebuie să găsim o soluție. Mi-a promis că va ține cont de toate recomandările care vor veni de la Comisia de la Veneția. Am solicitat ferm ca toate modificările care privesc învățământul în limba română în Ucraina să fie discutate înainte de a fi puse în lege, cu noi, reprezentanții statului roman, cât și cu reprezentanții minorității române din Ucraina. Președintele Poroșenko a acceptat ambele solicitări. Cred că vom avea o evoluție înspre soluționare”.
Din același număr de revistă mai semnalăm interviul lui Ilie Luceac cu Ioan Paulencu, solist al Operei Naționale din Chișinău. Un interviu foarte interesant, de colecție, bine condus de intervievator, despre folclor și tradiții populare, despre biografia artistică a maestrului (bucovinean, originar din Voloca), cu amintiri, întâmplări pitorești. 
Numărul dublu, 2-3/2017 (94-95) al revistei, ne aduce, din păcate, vestea tristă a dispariției lui Ilie Luceac, redactorul-șef adjunct al publicației pe care a înființat-o și a diriguit-o atâția ani împreună cu Alexandrina Cernov. O pierdere grea, irecuperabilă pentru comunitatea românească din Nordul Bucovinei. Ilie Luceac a fost un om valoros, devotat culturii și cauzei românești. Iată un fragment din textul scris de Arcadie Suceveanu la dispariția prietenului și colegului său de generație: „Încă din tinerețea noastră studențească, el a întruchipat imaginea de om al cărții. Întreaga sa viață a trăit cu cărțile și printre cărți, și-a făurit o bibliotecă uriașă, cum nu avea nimeni dintre noi. Într-o lume pragmatică și înrobită de materialitate, într-o lume care se pare că a renunțat la sensibilități, cartea i-a fost steag de luptă și zid de cetate. Citise foarte mult, avea lecturi întinse și cunoștințe profunde în mai multe domenii – muzică, literatură, istorie, pictură etc. A avut o viață grea și convulsionată, așa cum îi este dat să trăiască, într-o societate ticăloșită, unui om de cultură. Dar a trăit demn, fără fard și pompă. Nu a râvnit să fie cu orice preț un personaj al cetății, nu a cules laurii tribunelor. A fost un profesor erudit și un editor priceput, a fost un intelectual de speță aleasă. Dar mai cu seamă a fost un cercetător cu înclinație pentru investigația de arhivă. A scris cronici și recenzii la  cărțile colegilor săi de generație, a realizat ample dialoguri cu descendenți ai unor personalități bucovinene risipiți prin alte părți ale lumii. Lucrările sale se caracterizează printr-o documentare erudită, aplicată minuțios, prin profunzime și eleganță”.
Vitalie Stelea