Categorii

Parteneri

Gheorghe Calamanciuc sau Despre virtuțile scrisului

Tipăreşte pagina versiune gata de tipărire Recomandă articolul prin: Send to friend

Gheorghe Calamanciuc sau Despre virtuțile scrisului

Spirit febril, direct interogativ, neîmpăcat, scriitorul Gheorghe Calamanciuc tatonează cu aceeași intensitate și implicare registrele poeziei, dramaturgiei, prozei scurte și ale romanului, publicisticii, resuscitând și arterele literaturii pentru copii din Basarabia prin piese pentru copii, dar și excelente miniaturi (cum ar fi, de pildă, cele adunate în volumul Vise cu Dumnezeu).
Debutând târziu din cauza procustianismului unui regim ingrat, care soma la compromisuri, Gheorghe Calamanciuc trăiește în ultimele decenii fervoarea actului compensativ al scrisului. Golindu-și sertarele de manuscrisele adunate de-a lungul vremii, scriitorul trăiește la propriu bucuria de a scrie liber, fără prejudecăți, fără circumspecții, fără ezitări.
Impus ca un dramaturg notabil (prin piesele Casa Umbrelor; Baladă neterminată; Un dramaturg aproape ratat și o târfă aproape gentilă; Ultima noapte de mileniu cu un copil îmbătrânit, piese premiate la diverse concursuri republicane), dar înrobit și de „sărutul poeziei” (Toamnele lui Adam; Singur; Târziul, 50 de sonete pentru îndrăgostiții de fantasme, Poeme de citit bătrânețea, Alunecarea din vis), Gheorghe Calamanciuc ne oferă o literatură intimistă, scriind „cu penița suferința”. Pentru autorul Poemelor de citit bătrânețea, poezia este expresia frustră a sufletului, spațiu eminamente intim, în care nu are acces decât „umbra-mi ruptă-n jumătate”.
Sedus deopotrivă de „lacrima toamnelor”, dar și de „aripile primăverii”, ce se aprind pe arbori, scriitorul Gheorghe Calamanciuc, un neoromantic „legat durut” de poemele sale, își oferea prin volumul de nuvele Să-ți fie dor de tine (Chișinău, 2009) un răgaz epic la „umbra tatei respirând”, pe hotarele unei proze „în pânze mari”.
Scriitorul lasă să se înțeleagă că o carte poate fi scrisă doar când ți se face dor de propria ființă, de ființa nemărturisită, carte ce ar purta regretul și nostalgia creatorului: „Să-ți fie dor de tine”. Deloc întâmplătoare această utilizare a conjunctivului prezent cu valoare imperativă, care vine să definească starea scriitorului în goana sa perpetuă după „orele încărcate de divinitate”: „Dar nu-i lucru simplu să prinzi acele ore încărcate de divinitate. Pentru asta, probabil, îți trebuie, până atunci, chiar, poate, în permanență, îți trebuie să-ți fie dor de tine, să arăți bine, să crești în fața propriilor tăi ochi.”
Sedus deopotrivă de poezie, pentru care își solicită întreaga inspirație zbuciumată, de teatru, pentru care își supune întreaga răbdare muncită și resemnată, de literatura pentru copii, pentru care nutrește un sentiment cald, dar și o imensă responsabilitate, Gheorghe Calamanciuc își certifică prin volumele Să-ți fie dor de tine, nuvele, Numele meu e femeie, talentul de prozator pentru care scrisul e o prioritate vitală.