Proust e și poet, are o viziune poetică asupra lumii. Proza sa psihologică e… profund poetică. Paginile superbe în care descrie natura la Illiers-Combray, marea la Balbec sau cele consacrate artelor: muzica (compozitorul Vinteuil), proza (scriitorul Bergotte), teatrul (actrița Berma), pictorul (Elstir). Aceste personaje trimit spre Cezar Frank, Anatole France, Claude Monet sau Édouard Manet și spre alte persoane ușor recognoscibile. Nu există în această galerie vreun poet, un poet important. Poate și pentru că Poetul era chiar Proust…
Recitesc În căutarea timpului pierdut ca o carte de poezie, de la orice pagină, la întâmplare.
 
* * *
Citesc Cărtărescu, Jurnal 4 („Un om care scrie”). Admirabil, dens, ca și primele trei volume. Există și aici substanță pentru câteva cărți de poezie și proză. În una din zilele grele ale lui 2011, Mircea notează: „Viața mea însăși s-a curbat în jos, cum anul se curbează spre toamnă. Iar eu nu pot decât să-i urmez curbura, semnele bătrâneții sunt doar efectele gravitației și accelerației produse de traiectoria circulară: descreșterea, lăsarea obrajilor, pierderea acuității vederii, auzului, scăderea lucidității și vitalității. Stupefianta demisie a viselor”.
Visele care ne hrănesc, care ne salvează. Spunea și Sábato: „…Visul ne ajută să nu înnebunim în viaţa cotidiană. Cred că la fel se întâmplă şi cu arta, că ea e pentru comunitate ce e visul pentru individ. Poate că salvează comunitatea de nebunie. Asta ar fi marea misiune a artei.”
 
* * *
Aud uneori că cineva a scris – compliment maxim! – o carte (de poezie, de proză) „absolut altfel decât scrisese până atunci”. O nouă formulă, un nou stil, o „adevărată schimbare la față” a autorului. Admirația celui care îmi spune despre această minune trece repede în recomandare: „Cred că e necesară, din când în când, o schimbare radicală a felului în care scrii. Face bine metabolismului creator”.
Nu cred la fel. Poate că „schimbarea la față” e benefică pentru unii – n-am exemple ilustre la îndemână, dar știu unul pentru care „schimbarea la față”, una esențială, forțată, a însemnat sfârșitul lui ca scriitor. Nikolai Vasilievici Gogol. Gogol a încercat să schimbe matricea talentului său din una satirică, negativistă, în una apologetică, profesorală. Și s-a frânt, s-a terminat. A mai avut putere pentru o ultimă disperare – să dea foc paginilor celui de-al doilea volum din Suflete moarte.
 
* * *
Am revăzut câteva filme de Bergman (Fragii sălbatici, Sonata de toamnă, Fanny şi Alexander, A şaptea pecete, Persona). De ce îmi place Ingmar Bergman? La o eventuală anchetă aș răspunde, scurt: Pentru că a deschis pentru spectator – într-o epocă, după război, dominată de neorealism – o lume în care se împletesc suferinţele sufletului şi ale trupului, necredinţa şi credinţa, ura şi dragostea. O lume în care Dumnezeu tace sau face intrigi și oamenii rămân singuri, chinuiți de dorințelor lor.
Bergman s-a întrebat mereu dacă există dragoste, dacă există Dumnezeu? A încercat să pătrundă în tainele care se ascund dincolo de realitate. A descoperit în cinematografie un limbaj prin care – a spus-o chiar el – „un suflet poate comunica cu altul, ocolind controlul represiv al intelectului”.
 
* * *
„Aceasta-i boala timpului: nebunii//Călăuzesc pe orbi. Fă ce ți-am spus.//Ori fă cum vrei. Aici ne despărțim” (Shakespeare, Regele Lear).
Ce se mai poate face? Un stat capturat de o bandă de nemernici. Basarabia era de mult ca un bolnav care refuză să meargă la medic. Iar acum, prin invalidarea mandatului lui Andrei Năstase la primăria Chișinău, i s-a luat și dreptul la vot. Oamenii vor vota, dar alegerea lor nu va conta. Va decide Plahotniuc și un avatar cu semnătură și ștampilă ca Rodica Berdilo…
Ei și-au scris agenda. Întrebarea este ce vom face de-acum încolo, noi, scriitorii, intelectualii? Sigur, se poate spune că prin scrisul nostru, ieșit din noaptea totalitarismului comunist, ne-am slujit și ne slujim limba și cultura română. Dar cred că e nevoie de mai mult: să ne apărăm libertatea și drepturile fundamentale, scrise în Constituție, pe care ea, biata Lege supremă, nu ni le mai poate garanta, pentru că e disprețuită și batjocorită chiar de cei chemați prin fișa postului să o servească. Noi avem un singur angajament: Adevărul. Și atâta timp cât nu-l vom trăda, prezența noastră aici va avea o noimă.