Parteneri

Film noir la Kiev

Tipăreşte pagina versiune gata de tipărire Recomandă articolul prin: Send to friend

Film noir la Kiev

imaginea utilizatorului Răzvan Mihai Năstase
articol: 

Andrei Kurkov, scriitor ucrainean de limbă rusă cunoscut publicului român pentru volumele Moartea pinguinului, Legea melcului și Ultima iubire a președintelui, apărute la Curtea Veche Publishing, este un autor ajuns pe deplin la maturitate, atât din punct de vedere al receptării critice și al recunoașterii internaționale încununate de traducerea cărților sale în peste treizeci de limbi, cât și al rafinării mijloacelor de expresie literară. Numele lui Kurkov a ajuns să fie sinonim cu o specie foarte aparte de umor negru, scriitorul devenind un hâtru critic al societăților debusolate din spațiul ex-sovietic, aflate în căutarea unei noi forme de orânduire după prăbușirea lumii de carton a comunismului. Toate aceste caracteristici se regăsesc din plin și în cel mai recent volum tradus în română al lui Andrei Kurkov, Prieten drag, tovarăș al răposatului.
Tolia, un bărbat ucrainean de vârstă mijlocie, debusolat de viața pe care o duce, de muncă și de o experiență conjugală departe de a fi una fericită, hotărăște că ar fi mai bine să-și pună capăt zilelor. Numai că omul nu este sinucigaş şi preferă să angajeze un terţ care să-l asasineze sub pretextul uciderii unui amant al soţiei sale. Crima este un eşec, iar ucigaşul plătit ajunge chiar el victimă. Pentru ca reţeta scenariului (de un umor nebun) să fie completă, Tolia se îndrăgosteşte de soţia răposatului killer. Situaţiile se succed cu repeziciune, cinematografic. Dinamismul este susţinut de replici, de limbajul viu, de relatarea alertă la persoana I şi de limitarea pe cât se poate a pasajelor descriptive. Kurkov preferă să zugrăvească personajele şi locurile într-un mod indirect, prin dialog şi acţiune. Rarele momente de introspecţie ale protagonistului (atunci când, de pildă, aşteaptă să fie ucis într-o cafenea) sunt un bun prilej ca în ţesătura scriiturii să se urzească tuşe de un melancolism suav: „E deja a treia seară de vânătoare «pe viu». «Viul», în acest timp, a cam obosit. În gură simt numai amăreală de la acelaşi fel de cafea. De fapt, nu mai beau cafea, m-am hotărât să fac o pauză în timpul căreia să beau ceva mai tare. Aşa aşteptarea e mai uşoară şi mă şi relaxez puţin. Automat «fotografiem» pe oricine intră în cafenea. De vreo două ori s-au nimerit nişte băieţi care semănau, după descriere, cu Kostia. O dată chiar m-am pregătit să ies în curte, dar cel pe care-l luasem drept Kostia a luat de la Valia o sticlă de votcă şi s-a dus în sala cealaltă. Peste o jumătate de oră, când era deja beat, l-au dat afară din cafenea doi bărbaţi chercheliţi, cu înfăţişare de proletari. La şapte fără douăzeci mai intră un băiat în haină de piele. Se opreşte pentru o clipă în prag, se uită în jur şi o ia înspre bar. Între timp, cele două femei care au stat în faţa mea se ridică şi ies. Încep să mă enervez, privind pieziş spre celălalt colţ al cafenelei, unde se află Vania cu berea lui. Îmi prinde privirea şi începe să bată în masă cu degetele. Malinin îşi termină de cântat piesa şi caseta se termină. În pauza apărută pătrunde de afară zgomotul ploii.” (p. 62)
Nota dominantă a întregii cărţi este însă ironia muşcătoare. Tovarăş drag, prieten al răposatului aduce uneori cu un scenariu de film noir, iar alteori (mai ales în momentele în care umorul se naşte din situaţii banale) cu unul de sitcom. Sub umbrela sarcasmului devastator se estompează graniţe şi se dizolvă orice urmă de etică. Cititorul nu mai face distincţii între bine şi rău, dezvoltă simpatii pentru personaje care în mod normal ar trebui să fie respinse, după cum, invers, ajunge să antipatizeze oameni altminteri cumsecade. De pildă, pofta de viaţă a protagonistului este reaprinsă de pasiunea pentru o prostituată banală.
De observat ar fi că în ficţiunea lui Kurkov mai importante decât individualităţile sunt rolurile şi măştile care se cuvin a fi asumate. Astfel, victima se poate transforma în criminal, văduva fostului ucigaş în iubita celui nou şi tot aşa. În peisajul de iarnă grea a Kievului, contează doar urmele întipărite în zăpadă şi nicidecum cine anume le-a lăsat. „Este decembrie afară şi totul este acoperit de zăpadă scârţâitoare. Respiraţia ei geroasă pătrunde prin ferestruica deschisă şi umple de prospeţime aerul din apartament. E a treia zi de când Lena o face la mine pe stăpâna şi amândurora ne place asta, dar, probabil, din motive diferite. Numai uneori îmi apare un gând care mă întristează, gândul că asemenea momente frumoase, fericite, ale relaţiei noastre s-au întrerupt nu o dată, şi am rămas din nou singur în apartamentul încă impregnat de respiraţia ei. […] Deja îmi dau seama ce vreau. Şi vreau o permanenţă banală.” (p. 90)
Prieten drag, tovarăş al răposatului este genul de carte care se citeşte pe nerăsuflate, nu pentru că ar fi destul de scurtă, ci mai ales datorită stilului alert şi scriiturii fluide (redate perfect de traducerea impecabilă semnată de Antoaneta Olteanu). Andrei Kurkov este şi un prolific scriitor de literatură pentru copii şi ceva din această îndeletnicire trece şi în restul volumelor sale – grija pentru cititor, pentru distracţia şi buna lui dispoziţie. Deşi cartea de faţă atinge subiecte grave şi serioase, nu puţini vor fi cei care vor observa cu stupoare că, în timp ce parcurg rândurile lui Kurkov, pe buze li se conturează discret un zâmbet.
_____________
Andrei Kurkov, Prieten drag, tovarăș al răposatului, traducere din limba rusă și note de Antoaneta Olteanu, Curtea Veche Publishing, București, 2012, 120 p.