Sunt într-o „relație” cu Festivalul Internațional de Film Documentar Cronograf al treilea an la rând și pot să spun că deja mă simt parte din marea familie. Anul acesta însă a fost un pic diferit, pentru că mi-am asumat două roluri, cel de cronicar și cel de „propovăduitor” al filmului documentar în provincie. Am insistat ca filmele din secțiunile „Cronograf Junior” și „Un like pentru documentar” să se difuzeze paralel și la Casa de Cultură din Cimișlia, raionul meu de baștină. Asta a presupus mult mai mult lucru și mult mai multă responsabilitate. Comunicarea cu directorii de licee a fost anevoioasă, frustrantă uneori, declarații de genul „ce-o să înțeleagă un copil de 8 ani dintr-un film documentar?” mă lăsau fără replică. Ar fi ieșit un film documentar tare fain despre inerții și prejudecăți. Dar satisfacția pe care o ai atunci când „lucrurile se întâmplă” îți dă putere să mergi mai departe și să ai încredere că realitatea se va schimba... cu un pic de răbdare și insistență.
Împărțindu-mă între Cimișlia și Chișinău, am pierdut multe proiecții și, gândindu-mă la conținutul și forma acestui articol, am decis să vorbesc despre ultima zi de Cronograf, ceea ce a însemnat nouă ore non-stop de film, o experiență traumatizantă, dar și revelatoare totodată.
Dubla nr 1. Premiul pentru Cea mai bună Regie, acordat pentru originalitatea și maturitatea artistică în abordarea unui subiect personal
Trei ani, Knutte Wester a făcut câte o pictură în fiecare zi. Fiecare pictură reprezenta o scenă din viața bunicii sale. În total 1 000 de lucrări în acuarelă, dintre care 670 au stat la baza documentarului animat „Un bastard”. Filmul ne povestește istoria bunicii artistului, Hervor, copil născut în afara căsătoriei, care a crescut prin case pentru săraci și orfelinate, a asistat la o tentativă de suicid a mamei sale, a îndurat foame, frig și injustiție socială. Mai târziu, a devenit o luptătoare renumită pentru drepturile femeii. Povestea ei ne amintește de mecanismele de control social, de opresiune și excludere, dar, totodată, este și o mărturisire care ne demonstrează că schimbarea societății este posibilă. Regizorul combină picturile manipulate cu imagini video din arhive ale unei Suedii la început de secol XX, imagini din viața bunicii și ale procesului de lucru în timpul pictării. Niciodată nu mi-am imaginat că pictura animată poate suscita atâtea emoții. E adevărat că naratorul și coloana sonoră au avut un rol decisiv în crearea unei atmosfere intense pe plan emoțional.
Dubla nr 2. Premiul I și Trofeul Festivalului – pentru reprezentarea schimbărilor în lumea modernă prin prisma unei singure familii
Nu am reușit să văd filmul atunci când a fost proiectat conform programului și aș fi ratat o experiență unică, dacă pelicula nu lua trofeul. „O istorie conjugală”, în regia Helenei Třeštíková, Cehia, este cel mai complex film documentar pe care l-am privit în viața mea și sper că va apărea în rețea după ce-și va fi încheiat viața festivalieră, ca să-l poată privi cât mai multă lume. „O istorie conjugală” urmărește povestea a șase cupluri în perioada 1987 - 2006, iar pentru documentarul prezentat la Cronograf, Třeštíková a ales să mai filmeze încă zece ani din viața unui singur cuplu, cel al Ivanei și Vaclav Strnadovi.
Timp de 35 de ani, Strnadovi au trebuit să facă față aspirațiilor și idealurilor lor într-o lume în permanentă schimbare. Cinci copii, o afacere cu mobilă deschisă pe credit, o tentativă de suicid, probleme de comportament ale unui copil, a doua tentativă de suicid și separarea soților, reunirea familiei, depresii, crize, momente fericite, speranțe, iluzii, decepții etc. Am fost surprinsă de abilitatea protagoniștilor, unică, de a reflecta asupra vieții deschis și sincer, de a vorbi despre lucrurile care îi inspiră, dar și care îi presează. Ivana e casnică, îngrijește cinci copii, face curat, gătește, uneori face contabilitatea pentru magazin, găsește timp pentru a crea. Însă la un moment dat își dă seama că toată viața ei și-a dedicat-o copiilor și a uitat cu totul de sine, de ceea ce vrea ea, de dreptul de a se realiza ca femeie. Martin, copilul rebel, se plânge de exigențele tatălui său: „Ei sunt ambii foarte muncitori și nu concep un alt mod de a trăi decât prin muncă. Eu vreau să fac altceva, vreau să mă distrez, să-mi trăiesc tinerețea, să fiu liber și lor asta nu le place”. Un film care ne arată cât de volatilă poate fi viața de zi cu zi a unui cuplu.
Helena Třeštíková este pentru a doua oară câștigătoarea Marelui Premiu al FIFD CRONOGRAF, obținând anterior trofeul în ediția din 2008 pentru documentarul „Marcela”.
Dubla nr. 3. Proiecție specială – „Femeia între tradiție și libertate”
Un alt capitol important l-au constituit proiecțiile speciale dedicate drepturilor și abilitării femeii, susținut de organizația UNWomen. Două filme care tratează tema tradițiilor de care femeile sunt dependente în țara lor de origine, tradiții care le îngrădesc accesul la libertate și la dreptul asupra propriului corp. „Netăiat” este un proiect de lungă durată al regizoarei italiene Simona Ghizzoni despre mutilările genitale la femei, mutilări care sunt practicate în 29 de țări din lume. Aproape 200 de milioane de femei, începând cu adolescența și pe parcursul întregii vieți, sunt supuse infibulației repetate, ceea ce înseamnă că vaginul lor a fost cusut și tăiat de atâtea ori de câte ori a fost nevoie. Considerată o purificare înainte de căsătorie și o garanție a monogamiei, ea provoacă, de fapt, suferințe psihofizice și chiar moarte. O formă radicală de subordonare socială a femeilor.
„Înșfacă și fugi”, în regia spaniolei Roser Corella, povestește despre vechea tradiție kîrgîză Ala-Kachuu de a le permite bărbaților să fure fetele care le-au plăcut și să și le facă soții împotriva voinței lor.
De mai mulți ani, grupuri de activiști din acele țări și din străinătate luptă pentru eradicarea acestor tradiții traumatizante. 
Dubla nr. 4. Premiere
La final de zi am privit două producții locale: „Pierduți în timp”, regie Lucia Lupu, despre situația dezastruoasă a arhivelor de film din Moldova, și „Science en français”, de Călin Laur, despre doi profesori francezi care promovează educația non-formală în școlile francofone din Moldova. Filmele au fost realizate cu sprijinul Ambasadei Franței la Chișinău și Agenției Elvețiene pentru Cooperare și Dezvoltare în cadrul proiectului „Cinema Project”. Zece scenarii de film documentar bazate pe mediu și drepturile omului au fost selectate în urma unui concurs și urmează a fi produse pe parcursul acestui an. Proiectul mai prevede training-uri și burse de studii pentru tinerii cineaști moldoveni. Sper să reușească să scoată filmul documentar din „febra” reportajelor și să-l redirecționeze spre documentarul artistic. 
Dubla nr.5. Tendințe
FIFD Cronograf a ajuns un Festival care poate să ne vorbească despre noile tendințe în filmul documentar prin producții care sunt prezente la festivalurile de top din lume. Am rămas impresionată de perioadele de timp … cosmice cât durează producțiile: „O istorie Conjugală” s-a filmat 35 de ani, „Un film mai puțin vesel, mai mult trist, poetic și sfătos”, regie Corneliu Mihalache – 26 de ani, „Bezness, ca de obicei” de Alex Pitstra – peste 10 ani. Sunt multe filme documentare care combină animația sau desenele manipulate cu video din arhive sau cu scene regizate: „Atingerea unui înger”, regie Tomasz Pawlowski, „Un bastard” de Knutte Wester, „Portrete pe biciclete” de Sashko Danylenko. Totodată, unele filme rămân nemotivat de lungi și presupun că una dintre cauze este progresul tehnologic, care le permite regizorilor să filmeze zeci de ore, din care trebuie să monteze un film de 60 de minute.
Ultima zi a fost încărcată: de filme, emoții, reacții, discuții, regrete, dar niciodată de regretul că ai avut acest dialog „ciudat” cu realitatea.
Cresc împreună cu Cronograf, relația noastră pe an ce trece devine mai solidă și mai profundă, ceea ce-mi dă un sentiment de încredere, iar asta înseamnă că am devenit prieteni.