Una dintre aparițiile editoriale remarcabile ale anului 2019 este volumul Narațiuni ale erosului (Ed. Cartier, 2019) de Nina Corcinschi, un studiu amplu ce tratează un subiect mereu actual, inepuizabil, voalat într-o multitudine de aparențe, ce se pretează unor definiții deseori contradictorii și se manifestă în varia forme și limbaje. Supraîncărcată până la refuz de semnificații și devalorizată ca termen, iubirea rămâne în esența ei una dintre experiențele ce umanizează prin excelență ființa, chiar mai mult, o apropie de zona divinului sau a demonicului. Proza, dar mai cu seamă narațiunile ample, asimilează, modelează sau reproduc fidel și nuanțat erosul ca fenomen în sine și ca nucleu al concatenărilor de percepții psihologice, metafizice, culturale, sociale, ideologice, politice etc.
Volumul Narațiuni ale erosului propune o lectură inspirată, o lectură care „nu-și refuză voluptatea” (B. Crețu), a unor romane reprezentative din literatura română, ce ilustrează cu lux de amănunte natura și variațiile erosului. Autoarea sintetizează o istorie a conceptului erotic, a viziunilor despre iubire care se schimbă de la o epocă la alta, de la erotologia mitică până la literatura zilelor noastre. Este urmărită, de asemenea, evoluția limbajului erotic în proza basarabeană, care se face evidentă în formula folclorică, lirică a erosului la Ion Druță, în proza căruia dragostea stă sub semnul candorii, energiile iubirii se declanșează prin sugestii delicate și gesturi timide (Rusanda și Gheorghe din Frunze de dor), iar imaginea idilică a cuplului se metamorfozează în cultul familiei patriarhale. Analiza continuă cu proza lui Aureliu Busuioc (Singur în fața dragostei), care ilustrează un eros reținut, supus rațiunii, contemplării, introspecției, un eros experimentat intelectual. Studiul consemnează, de asemenea, modul în care postmodernitatea schimbă perspectivele asupra erotismului, având ca material de exemplificare proza lui C. Cheianu, D. Crudu ș.a., în care limbajul iubirii devine un instrument de parodiere a limbajului politic, a ideologiilor, a „retoricii de partid”. Iubirea e privită ca „dezlănțuire anarhică a energiilor sexuale” – o replică tabuizării și reprimării erotismului în perioada sovietică. Limbajul erotic este descătușat, dezinhibat, se exprimă fulminant sau chiar violent, e o răbufnire a frustrărilor, o spargere a limitelor, o formă de eliberare. Erotismul își demonstrează fațeta fizică, corporală, sexualitatea fiind asociată sociopoliticului, dezordinii, crizelor, turbulențelor ideologice.
Eseul Ninei Corcinschi conferă erosului o imagine arborescentă. Autoarea fixează la început o tipologie simplă a raportărilor erotice reflectate în literatură, tipologie pe care o dezvoltă ulterior într-o varietate de forme (și deviații) pe care romanele cercetate le exemplifică pregnant. Din iubirea-pasiune, iubirea-seducție, iubirea romantică și iubirea simbiotic-corporală derivă alte forme precum iubirea platonică, idealizată (G. Ibrăileanu, Adela), iubirea sacrală, mistică
(M. Eliade, Maitreyi), iubirea-eroare, cea sacrificată pe altarul vanității (romanele lui C. Petrescu), iubirea ca joc imaginar, senzorial (în proza lui P. Goma) etc. O formă deosebită a iubirii este lectura erotică, care șterge granița sensibilă dintre erotism și literatură, alimentând relația dintre autor și text sau cea dintre autor și cititor prin intermediul textului, fenomen surprins în proza lui E. Galaicu-Păun. Lectura, în abordarea inedită a Ninei Corcinschi, se pretează asocierii cu actele erotice: „Lectura de plăcere e un proces de autoidentificare, de mai bună înțelegere a propriului corp printr-o alteritate fictivă. În lectură, propriul corp trece într-un corp „al dorinței”, visează, își asumă experiențele personajelor, resimte stările copleșitoare ale identificării cu o lume posibilă. Acest tip de lectură este deopotrivă gânditoare și „frivolă”, implicând imaginația, semănând cu jocul de-a „ce-ar fi dacă”. În acest caz, conexiunea cititorului cu textul comportă un grad mărit de intimitate a primului cu sine și cu lumile posibile ale cărții. E un proces în care cititorul se contopește cu intimitatea auctorială, cu trupul autorului, care, în termenii lui Gheorghe Crăciun, include elementele fiziologice ale corpului, mintea și sufletul, în interioritatea lor viscerală, din care provine limbajul”. Erotismul receptării nu se limitează, așadar, la raportarea intimă de tip estetic, ideal, dintre autor și cititor, e și un contact material, al corpurilor; lectura erotică are un efect dublu – de înălțare a spiritului și de răvășire a profunzimilor fizice.
Cum este de așteptat, autoarea nu face abstracție de formele deviate ale pasiunii erotice, de fațetele ei negative, care îi inoculează acestui sentiment funcții distructive. Iubirea blestemată se ramifică în iubire interzisă, iubire-dependență, forme de perversiune erotică (violul, incestul, fetișismul, zoofilia, sexualitatea abjectă etc.) și alte extreme ale patimilor asociate iubirii, până la satanism, necrofilie și erotism tanatic. Sub acest aspect, se analizează „cazuri” din lucrările lui G. Crăciun, N. Breban, D. Coman, Al. Robot ș.a. Prin prisma conceptului erotic, se stabilește o tipologie a personajului literar. Sunt teoretizate și exemplificate tipuri de personaje masculine ca donjuanul, contemplativul, seducătorul, narcisistul, dar și tipuri feminine precum femeia fatală, femeia-vampă, donna angelicata ș.a., tipare ce permit înțelegerea complexității interioare a omului prin intermediul comportamentului său erotic. Viziunile despre eros sunt trecute prin grila altor concepte, iubirea e cercetată ca pasiune, ca fuziune sau distanțare, ca raport corporal, sub aspect rațional, moral, etic, spiritual, mistic, religios, din perspectivă ludică, parodică, ideologică, ca joc imaginar, rezultând un material bine fundamentat, complex, convingător.
O altă trăsătură demnă de considerație este eleganța limbajului eseistic din volumul Ninei Corcinschi, un limbaj foarte fin, briant, jucăuș, plin de nuanțe semnificante, care nu se adresează doar cogniției, dar și, în egală măsură, simțurilor. Textul absoarbe termeni care transcend livrescul, se încarcă cu alte sensuri, intră în zona artisticului: „Pentru că limbajul este adezivul care leagă, în iubire, faptele realității cu oferta imaginarului, am considerat relevant să urmăresc cum retoricile erosului evoluează în romanul românesc odată cu noile forme de sensibilitate umană şi literară. E bine ştiut că trecerea de la imaginarul erotic al transcendenței la un imaginar erotic al imanenței s-a soldat cu o scădere de nivel ontologic a iubirii, pe de o parte, și descoperirea centrilor hedonişti şi a varietăților de expresie, pe de altă parte. Revelațiile în materie de limbaj sunt cea mai importantă achiziție (post)modernă a erotismului literar”, menționează autoarea. Expresivitatea limbajului eseistic, provenită din raportul eros-literatură, pare a fi și o chestiune de principiu. Nu numai titlurile, ci și textul ca suită de forme provoacă curiozitate cititorului, îl captează, îl seduce prin asocieri semantice de o deosebită delicatețe. Pentru cititorul care gustă literatura, e de-a dreptul irezistibil un text care se intitulează „Erosul auroral” sau „Iubirea iconică”, un text care îl inițiază în „geometriile pasiunii” sau vorbește despre „erecția senz(s)orială”, „stimulenții narativi ai plăcerii” etc. Subiectul, cu toate reverberațiile lui culturale, este tratat cu fervoare într-un conținut hermeneutic surprinzător, limbajul căruia devine însuși indiciul curajului, entuziasmului și al sensibilității autoarei față de literatura plăcerii, ca și față de plăcerea lecturii.
Narațiuni ale erosului e o carte elaborată competent și cu multă pasiune, o carte cu un conținut consistent, în care se acordă atenția cuvenită expresiei, mizând pe o lectură utilă și incitantă; un eseu care suscită intelectual și produce o neașteptată satisfacție sufletească.