Categorii

Parteneri

Era digitală și realitățile alternative din proza fantasy (Marcel Gherman, „Mireasa centaurului”. )

Tipăreşte pagina versiune gata de tipărire Recomandă articolul prin: Send to friend

Era digitală și realitățile alternative din proza fantasy (Marcel Gherman, „Mireasa centaurului”. )

Că umanitatea a intrat în era digitalizării nu mai este o noutate, la fel cum nu e nici faptul că lumile virtuale consumă tot mai mult din existența umană. Probabil că omul a simțit întotdeauna nevoia de a se deda spre absorbție unor realități alternative, tendință confirmată de apariția mitologiilor, religiilor, artelor, spațiilor web etc., care nu fac decât să deschidă piste către o multitudine de lumi ficționale. De domeniul imaginarului ține și proza fantastică – subiectul central al volumului de eseuri Mireasa Centaurului (ARC, 2020), de Marcel Gherman. Titlul cărții trimite la originile genului, aparținând inițial unei povestiri din culegerea scriitorului irlandez Lord Dunsany, precursorul literaturii fantasy, care l-a inspirat pe John Ronald Tolkien, autorul celebrei trilogii „Stăpânul inelelor”. 
În partea liminară, Marcel Gherman propune o incursiune în istoria prozei fantastice din literatura universală, pornind de la scriitorul german E. T. A. Hoffman, care cultivă elemente horror în lucrările sale, în categoria macabrului la Edgar Poe, Ambrose Bierce, Theophile Gautier, Robert Chambers, Franz Kafka, Ray Bradbury, Haruki Murakami ș.a., dar și o incursiune în cea națională, remarcându-se pasiunea pentru fantastic a lui Mihai Eminescu, Mircea Eliade, onirismul și realismul magic în proza lui Mircea Cărtărescu, Alexandru Ungureanu, Vladimir Colin, Liviu Radu ș.a. Fiind un explorator laborios al literaturii universale, autorul identifică, de pildă, afinități între stilul ficțiunilor fantastice și limbajul poeziei sacre indiene, care degajă „o stare de beatitudine și înaltă iluminare”. Sunt relevate modurile în care își creează lumile diferiți artiști ai imaginarului, făcând loc, în descrierea succintă a subiectelor, unor elemente de intrigă, ce apropie cititorul de cărțile la care se face referință. 
Conținutul eseistic impune câteva delimitări teoretice, prin definiții clare, între termeni de tipul: literatură SF, proză de anticipație, proză fantastică, realism magic, basm cult. În cadrul curentului epic fantasy, se discern câteva tipuri de proză precum eroic fantasy, dark fantasy, urban fantasy; high și low fantasy – noțiuni noi în critica de specialitate. De asemenea, este inițiată analiza naratologică a unor lucrări prin identificarea și comentarea strategiilor de sintaxă a discursului epic, a procedeelor narative, stabilirea unor patternuri comune, specifice genului, dar și a scrierilor care depășesc tiparele, clișeele, și perfecționează formula fantasy, revoluționând prin tehnici cinematografice utilizate în proză (Joe Abercrombie).
Eseul „Tehnici narative în jocurile electronice” ilustrează modul în care literatura împrumută instrumente de creație mediului virtual, un fenomen cel puțin curios, având în vedere faptul că cercetătorii din domeniul literaturii sunt tentați să studieze mai cu seamă procesul invers, adică sursele din care scriitura își sustrage substanța și modalitățile de structurare a acesteia. Autorul vorbește despre începuturile jocurilor electronice, când acestea nu conțineau grafică și sunet, ci doar text („Adventure”, 1978), ajungând la ideea că proza interactivă care stă la baza structurii jocurilor de calculator ar putea deveni literatura viitorului. Acest gen de joc este, de fapt, o lectură interactivă, în care cititorul are posibilitatea să decidă acțiunile protagonistului, determinând linia de subiect, sau pur și simplu își poate părăsi statutul de receptor și pătrunde în lumea ficțională sub chipul unui personaj, implicându-se în „dialoguri interactive, conversații și dueluri verbale”. Un alt material util pentru literați poate fi cel „Despre identitate”, în care eseistul valorifică viziuni actuale cu privire la tiparul instanțelor narative, raportul autor-narator-personaj în proza fantastică. Literatura fantasy pare, în această perspectivă, genul literar cel mai deschis spre inovații tehnice și artistice. 
Scrierile fantastice, constată Marcel Gherman, interpolează elemente de ocultism, motive literare universale („Viermele Ouroboros” de E. R. Eddison), mituri și folclor de origine diversă (de ex., J. R. Tolkien, în „Stăpânul inelelor”, fructifică folclorul celtic și scandinav). Mai mult, unele lucrări SF (cele ale autoarei Andre Norton, de pildă) valorifică diferite mituri moderne despre extratereștri, OZN-uri, lumi subpământene, apocalipsă etc. Sunt prezentate și analizate opere fantastice renumite precum sunt „Cronicile Narniei”, de Clive S. Lewis, „Îmblânzitorii dragonilor din Pern”, de Anne McCaffrey sau bestsellerul „Harry Potter”, de J. K. Rowling, format din șapte volume, vândut în 450 de milioane de exemplare în întreaga lume, lucrări care au inspirat alți autori de proză fantastică, care iau cu asalt piața de carte, cineaștii și programatorii jocurilor electronice. 
Absorbit însuși de lectura prozei fantastice, autorul relatează cu reținută fascinație despre utopii și antiutopii, locuri pline de anomalii, bucle spațiale, călătorii în timp, experimente alchimice sau neurocibernetice, fuziunea culturilor și alte fenomene care stau la baza unor nemaipomenite universuri imaginare, multe dintre care au intrat în atenția publicului prin versiunile ecranizate. Lumile fantastice (celeste, subterane, dimensiuni paralele, pustiuri de la „capătul” pământului, spații intergalactice de origine paradisiacă, arcadii sau hăuri infernale) sunt populate de tot felul de făpturi din rase umanoide sau extraterestre, mutanți, fantome, pirați, vampiri, amazoane, magi, necromanți, oracole, duhuri, gini ș.a., unele dintre care au devenit celebre în cinematografia mondială. Toate aceste personaje au parte de aventuri și călătorii inițiatice, își fac planuri grandioase, participă la războaie interrasiale sau interplanetare, descoperă teritorii și ființe bizare, se metamorfozează, transcend lumi și timpuri, având parte de revelații sau de cuceriri care le consolidează statutul. Protagoniștii celor mai reușite lucrări sunt personaje complexe, cu identități și biografii bine conturate, prezentate în evoluție. 
Descoperim, prin prisma eseistului, că literatura fantasy este un domeniu interdisciplinar, în procesul de creație sunt implicate procedee și tehnici de cartografiere din geografie, topologie ș.a., că autorii consacrați ai genului nu fac abstracție de legile și principiile naturale, logice, științifice în construcția lumilor paralele. Unele lucrări se nasc la interferența imaginarului cu istoria (regatul cimerian la Robert E. Howard sau lumea Angliei medievale în renumitul „The Game of Thrones” din seria „A Song of Ice and Fire”, de George R. R. Martin), cu arheologia și antropologia (Steven Erikson) sau cu alte domenii ale științei (romanele SF ale lui Ray Cummings). Există romane fantasy sau SF care configurează modele parodice sau satirice ale unor societăți, atacuri ideologice și intrigi politice (G. Orwell). Altele sunt creații de natură hedonistă și ludică, făcute să distreze atât scriitorul în procesul de lucru, cât și cititorul implicat interactiv în actul de receptare. 
Un alt eseu care pornește de la câteva întrebări intrigante este „Hypnos și Morfeu”, în care autorul face o incursiune științifică, culturală, mitică despre visuri. Aflăm, în cuprinsul acestui text, cum explică psihologia procesul visării, câte faze de somn și tipuri de vis există, cum este interpretat fenomenul visării în diverse religii și culturi, visul premonitoriu sau vizionar, dar și ca sursă a inspirației și a creației artistice. Autorul face o trecere în revistă a perspectivelor asupra experienței onirice (tutelată, în panteonul elen, de Hypnos (frate geamăn cu Thanatos), zeul somnului, și de Morfeu, zeul viselor) de la concepțiile provenite din epoci preistorice, mitologice, până la doctrinele filosofice antirealiste, care pun la îndoială existența materială a lumii, și la visurile cibernetice ale secolului XXI, relevând diverse modele arhetipale ale lumii fizice. Sunt expuse date despre experimente onirice, stimulente artificiale de dirijare a călătoriilor iluzorii, practicate de-a lungul istoriei. Literatura (mai cu seamă suprarealismul și proza SF), muzica electronică (stilul ambient, care stimulează visuri, sau muzica psihedelică), cinematografia actuală sunt marcate de categoria oniricului, visul fiind perceput ca posibilitate de acces în dimensiuni superioare, de plonjare în subconștient și pătrundere în timpuri imemoriale, încifrate în codul genetic uman. În literatură, visul poartă conotații diferite la Rimbaud, Edgar Allan Poe, Franz Kafka, J. L. Borges, fiind considerat o surmontare a limitelor lumii materiale. 
Într-un text care acționează aproape hipnotic asupra receptorului, Marcel Gherman propune viziuni fondate pe descoperiri și studii științifice, culturale din diferite epoci și civilizații, asupra unui fenomen literar despre care în mediile academice se vorbește mai puțin. Descoperim, astfel, o categorie de texte care, deși sunt deseori marginalizate, fiind promovate mai activ prin cinematografie, jocuri electronice, mass-media, au o popularitate uimitoare și un public numeros mai ales în rândul generației tinere. 
Mireasa centaurului este o carte de substanță, valoroasă pentru delimitările teoretice ale unor noțiuni literare, pentru trecerea în revistă a reprezentanților de marcă ai prozei fantastice, dar nu mai puțin pentru „dulcea zăbavă a cetitului”, despre care vorbește autorul, invitând spre un spațiu de lecturi în care libertatea imaginației creatoare nu cunoaște limite. 
_______
Marcel Gherman, Mireasa centaurului. Eseuri. Editura ARC, 2020