Parteneri

Drumul greu al Moldovei spre Europa

Tipăreşte pagina versiune gata de tipărire Recomandă articolul prin: Send to friend

Drumul greu al Moldovei spre Europa

imaginea utilizatorului Vitalie Ciobanu

Relația Chișinăului cu Bruxelles-ul s-a accelerat brusc o dată cu venirea la putere a unei alianțe de partide democratice în iulie 2009. Revolta tinerilor din 7 aprilie împotriva fraudării alegerilor de către comuniști – dar mai degrabă disperarea de a-l avea pentru alți patru ani pe Voronin și regimul său cleptocratic i-a scos atunci în stradă – a „repus” Moldova pe harta lumii, obligând cancelariile occidentale să ia act de existența unui stat care refuza „stabilitatea” garantată de protecționismul rusesc și de neamestecul europenilor. Schimbarea de regim surprindea Moldova între chingile unui sistem instituțional corupt, împovărată cu un deficit bugetar de 8 % (o „gaură” camuflată de PCRM în scopuri electorale), în toiul unei crize economice mondiale care a pus pe butuci economii mult mai puternice decât cea moldovenească. Totuși, noua putere pornea la drum cu o imagine de invidiat și asta se vedea începând cu ținuta exponenților săi, cu felul lor de a vorbi și a asculta, cu deschiderea lor față de partenerii occidentali, cărora le spuneau: știm că avem probleme serioase, știm că va trebui să recuperăm un enorm handicap, dar pentru asta am venit la guvernare, vrem să demonstrăm că suntem oameni de cuvânt: ajutați-ne!
Occidentul a reacționat cu maximă receptivitate. Au fost deschise negocierile pentru un Acord de Asociere, trecându-se peste compromiterea Planului de Acțiuni Moldova-UE, inițiat în februarie 2005 într-un moment de „turnură portocalie” a lui Voronin. Au avansat discuțiile pe marginea eliminării vizelor de călătorie în țările Uniunii Europene, în noiembrie vor demara negocierile pentru un Acord de liber schimb, sunt aproape finalizate ajustările privind aderarea Moldovei la spațiul aerian european, fapt ce va contribui la scăderea prețurilor la cursele de pasageri (mai ridicate de 3 ori decât în România!) și la venirea companiilor „low cost” pe piața moldoveană. Noul guvern a semnat acorduri cu FMI și Banca Mondială pentru împrumuturi substanțiale, ale căror prime tranșe au și intrat. Moldova este considerată un elev sârguincios la Bruxelles, bucurându-se de aprecieri la recentul summit al Parteneriatului Estic de la Varșovia, chiar dacă nu a primit asigurări că într-o bună zi va deveni membru al clubului comunitar.
Nimeni nu oferă asemenea garanţii pe fundalul tot mai des invocatei „oboseli” a extinderii și a crizei datoriilor care zguduie Uniunea Europeană. Mai sunt apoi și susceptibilitățile Moscovei. Pentru Franța și Germania – pilonii „vechii” Europe – o relație bună cu Rusia în mod evident depășește ca importanță avantajele extinderii spre Est a Uniunii. Totuși, Moldova nu are de ales: ea trebuie să continue pe calea reformelor, apropiindu-se cât mai mult de Occident, pentru ca într-o conjunctură favorabilă să fie în stare să se alăture lumii civilizate.
Conflictele din Alianță
În teorie, lucrurile sunt limpezi: avem niște „teme pentru acasă”, nici un fel de considerente de natură geopolitică nu vor rezolva integrarea europeană a Republicii Moldova, dacă aceasta nu va fi pregătită. Însă practica politicii vernaculare basarabene complică situația.
Într-o guvernare de coaliție ai de armonizat interese diferite, adesea divergente, nemaivorbind de orgoliile și de competiția dintre lideri (care mai sunt și oameni de afaceri). Pe fundalul „unității de monolit” a PCRM, actualii guvernanți par o ceată de gălăgioși. De doi ani Moldova nu poate depăși criza politică și constituțională cauzată de nealegerea șefului statului. Comuniștii au o armă eficientă împotriva actualei puteri: cele două voturi care lipsesc Alianței pentru Integrare Europeană. Miza nu este persoana care va ocupa această funcție, ci provocarea de alegeri anticipate, care să readucă PCRM la guvernare. Voronin vrea totul și nu e dispus să negocieze nimic, decât doar o funcție simbolică de președinte pe care ar putea-o oferi Alianţei în schimbul pârghiilor executive pentru PCRM. Însă într-o formulă de guvernare cu comuniștii partidele din AIE vor avea soarta pecetluită.
Premierul Filat în special pare strâns între două focuri: pe de o parte, Voronin, pe de alta – tandemul PD/PL (Lupu/Ghimpu), alimentat de „oligarhul” Vlad Plahotniuc, despre care se afirmă că s-ar afla în spatele mai multor afaceri ilegale, cea mai recentă fiind atacurile raider asupra unor bănci moldovenești. În urma unor decizii judecătorești abuzive au fost păgubiți investitori străini, sloveni și olandezi, care și-au pierdut peste noapte acțiunile în favoarea unor firme offshore, și a avut de suferit imaginea externă a Republicii Moldova – un stat a cărui „poveste de succes” europeană se află deocamdată la nivelul doleanțelor și al discursurilor de protocol. „Moldova fără Voronin (aluzie la sloganul electoral al PLDM – n.n.) nu înseamnă Moldova cu bandiți și cu raideri”, declara Filat, după ce ceruse demisia Procurorului General, pe care îl acuză că tergiversează anchetarea dosarelor legate de numele controversatului Plahotniuc. La rândul lor, partenerii din AIE îi incriminează premierului încercarea de a uzurpa puterea, ignorarea înțelegerilor constitutive ale AIE, discuții separate cu comuniștii.
Unde e adevărul? Dezvoltarea spectaculoasă a mass-media în ultimii doi ani – au apărut televiziuni de știri, posturi de radio și ediții basarabene ale cotidienelor din România – cel puțin plasează sub reflector aceste conflicte, cum nu s-a întâmplat sub regimul Voronin, când marile „tunuri” erau date sub înaltul patronaj al primului comunist al țării, departe de ochii opiniei publice. Expunerea mediatică de azi însă creează alte riscuri, pentru că induce o stare de tensiune și nervozitate în mijlocul populației.
Rezistența la schimbare
Europenizarea Republicii Moldova întâmpină serioase obstacole nu numai din cauza corupției instituționale (a justiției în primul rând) sau a clanurilor din economie, ci și la nivelul cetăţeanului de rând, dezamăgit de lipsa progreselor în viața de zi cu zi, progrese care ar fi trebuit să însoțească retorica reformistă a puterii. Cel mai recent sondaj IMAS, dat publicității în septembrie 2011, relevă o diminuare a opțiunilor pro-europene de la 70 % (cu care eram obişnuiţi) la 59 %. Nu doar diviziunile politice și interetnice antagonizează Basarabia. Cu excepția unei pături subțiri, relativ recent urbanizate, și a tineretului studios, societatea moldoveană este una predominant conservatoare, patriarhală, mulți cetățeni nu acceptă diferenţa, pluralismul de opinie și de confesiune. Asta s-a văzut, de pildă, cu prilejul scandalului legat de menora evreiască, în martie 2010, distrusă de un grup de militanți „creștin-ortodocși”, deși acest simbol tradițional iudaic era expus într-un loc public în Chișinău, nu în „ograda” mitropolitului Vladimir. De altfel, Biserica a obținut deja excluderea din programa școlară a manualului Deprinderi de viață – obiect facultativ, care făcea între altele o necesară (și inofensivă) introducere în educația sexuală. Tot sub presiunile Bisericii Ortodoxe, guvernul a retras din parlament proiectul legii antidiscriminare,  a cărei aprobare este cerută de organismele europene. Manifestațiile din Chișinău împotriva legii antidiscriminare și a înregistrării cultului islamic ne-au oripilat prin caracterul lor agresiv-obscurantist: militanți ortodocși, bărbați și femei, purtând prapure și icoane, aminteau procesiunile lugubre ale Inchiziției din Evul Mediu. Răul este mult mai adânc decât lasă să se întrevadă debandada politicienilor.
Previziuni
Moldova se află într-un moment critic. Terenul bătăliilor politice, care acum doi ani era clar delimitat între „comuniști” și „pro-europeni”, între nostalgici sovietici și filoromâni, azi și-a estompat liniile de demarcație. La orizont se prefigurează rapid o nouă baricadă: cea între mulțimile tot mai sărace și aroganța dementă a unei caste de parveniți, capabilă de oricâte infamii și combinații politicianiste pentru a-și păstra privilegiile. Visul european al Basarabiei încă ar mai rezista în fața șantajului Gazprom sau a trupelor rusești din Transnistria, dar în mod cert nu are nicio șansă în condițiile acestui conflict intern, care deschide calea unor guvernări autoritare.