Parteneri

Dreapta judecată - reflecții pe marginea unei falii ce trebuie evitată

Tipăreşte pagina versiune gata de tipărire Recomandă articolul prin: Send to friend

Dreapta judecată - reflecții pe marginea unei falii ce trebuie evitată

imaginea utilizatorului Vasile Gârneţ

Criza din Republica Moldova s-a cronicizat. Majoritatea parlamentară absolută, cu arhitectul său devoalat, Vladimir Plahotniuc, asigură „stabilitatea” spre care ne îndemna cu atâta pasiune Mihai Ghimpu – liderul PL ne spunea, vă amintiți, că dacă vom avea un premier din partea Partidului Democrat guvernul va funcționa fără nicio problemă (!) și vom putea evita alegerile anticipate. Și așa cum Vladimir Plahotniuc s-a pricopsit cu o nouă titulatură – „coordonator executiv al coaliției de guvernare”, funcție făcută publică în zilele vizitei sale kitsch în America –, lucrurile vor rămâne stabile aproape ca într-un cimitir părăsit. Cum puterea executivă, legislativă și judecătorească sunt capturate, singura miză pentru care opoziția politică și societatea civilă din Moldova mai pot lupta este postul de președinte, care va fi „licitat” cu prilejul alegerilor prezidențiale din 30 octombrie 2016. În cazul în care partidele antisistem și societatea civilă reușesc să-și impună favoritul, acest președinte ar putea să înlăture uriașul dezechilibru instalat la noi de Partidul Democrat și mercenarii din jurul său. De aceea este important ca opoziția proeuropeană și cea unionistă să vină cu un candidat unic și să fie solidară în perspectiva campaniei pentru alegerea șefului statului. 
Din păcate, judecând după declarațiile făcute de actorii politici din spectrul de dreapta, o asemenea armonizare este greu de obținut. Există o dispută între cei care se declară unioniști (afișând, uneori, un exclusivism ce frizează lipsa de aderență la realitățile politice de la noi) și forțele civice proeuropene, pe fundalul protestelor antioligarhice din Moldova pe care acestea din urmă le organizează de un an de zile. E important să limpezim această neînțelegere: avem destule semne că „mașinăria Plahotniuc” încearcă să utilizeze mișcarea unionistă sau anumite componente ale ei pentru a produce o falie între adepții reîntregirii cu România, pe de o parte, și opozanții de la Platforma „DA” și PAS-ul Maiei Sandu, pe de altă parte. 
 
Chiar m-am gândit inițial să pun titlul acestui editorial între ghilimele – „Dreapta judecată”. Pentru că am pornit de la un articol mai vechi al doamnei Ana Guțu („De ce unioniștii nu sunt în Piața Marii Adunări Naționale”, din februarie 2016), publicat pe blogul său și reluat, recent, de mai multe site-uri, inclusiv în România. Dar am renunțat. Ghilimelele ar fi trădat un substrat polemic, o ironie deliberată, și nu aceasta este intenția mea. Cred că avem un bun prilej de a face un schimb de opinii, chiar o dezbatere, din care ar avea de câștigat biata noastră Moldovă și cauza națională pe ansamblu.
Despre ce este vorba. În articolul său, doamna Ana Guțu explică, așa cum arată și titlul pe care l-a ales, motivele pentru care unioniștii (cred că mai corect ar fi fost să spună ONG-urile unioniste și partidele care își revendică acest obiectiv) nu au participat la protestele antioligarhice organizate de Platforma „DA”. Și motivul principal – așa cum l-a perceput Domnia Sa – este că liderii protestatarilor nu-și propun decât să-l înlocuiască pe Plahotniuc, pe care îl blamează, cu alți oligarhi, ale căror interese le-ar servi („clanul Țopa – delapidatori de bănci în anii ’90”). Cu alte cuvinte, toți sunt o apă și un pământ, sunt doar alți profitori care vor să exploateze în folos propriu credulitatea și disperarea poporului.
În logica doamnei Guțu, de vreme ce organizatorii protestelor sunt de rea-credință, rezultă că protestele sunt inutile. Și chiar dacă ea recunoaște că trăim într-un stat captiv, în care clanurile mafiote își smulg unul altuia puterea, nu e nimic de făcut. Mai precis, tot ce merită făcut e să cerem Unirea. Aici chiar îmi rezerv spațiu pentru un citat din textul doamnei Ana Guțu și un comentariu pe margine: 
„După tatonări eșuate pe calea independenței, cu cetățeni ajunși la marginea disperării, alungați cu bună știință din acest stat, unica revendicare − pe care trebuie să o formuleze atât protestatarii din PMAN, cât și toți cetățenii rămași la locurile lor de muncă pentru a-și întreține familiile − este cea de reunificare a Republicii Moldova cu România. Reunificarea trebuie înfăptuită în numele supraviețuirii și salvgardării oamenilor care locuiesc pe teritoriul Republicii Moldova fără nicio discriminare. Abia după reunificare va urma ceea ce înseamnă resetarea instituțiilor, a legislației, a structurii teritoriale etc. Atâta timp cât în PMAN vor răsuna doar lozinci populiste, menite să manipuleze protestatarii prin demonizare și xenofobie; atâta timp cât în PMAN nu va răsuna lozinca reunificării neîntârziate a Republicii Moldova cu România – unioniștii vor fi marii absenți de la acest spectacol déjà vu.”
Mai întâi, nu înțeleg la ce „demonizare și xenofobie” se referă doamna Guțu. Are cumva impresia că oligarhul Vladimir Plahotniuc nu manipulează el instituțiile statului, că n-ar fi „arhitectul” majorității absolute care guvernează abuziv și discreționar în Republica Moldova, că nu el controlează 80% din Audiovizual și din piața de publicitate? Crede că acuzațiile care i se aduc sunt o simplă demonizare? A vorbi în general despre corupție, despre „clanuri mafiote”, așa cum face doamna Ana Guțu în articolul său, înseamnă a-l pierde în peisaj pe oligarhul nr. 1 și, automat, a-i diminua culpabilitatea. Regimul Plahotniuc e o sursă de suferință perpetuă în Republica Moldova. Oare nu trebuie să protestezi pentru a putea respira?...
În al doilea rând, problema reunificării cu România – soluția-miracol pe care o propune doamna Guțu – nu e decât o declarație. Președinta Partidului „Dreapta” nu descrie etapele, căile atingerii acestui obiectiv. Cum facem Unirea? Ne adunăm în PMAN, într-o invocație colectivă a Divinității, și o rugăm să ne ajute? Facem o ședință de spiritism cu Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul, Alexandru Ioan Cuza, Regele Ferdinand și, eventual, cu Regina Maria?... Sau totuși intrăm într-un proces politic, convingem electoratul, formăm o majoritate unionistă în Parlament, încercăm să dislocăm inerția și românofobia din instituții, rezistența lor acerbă la reformă? Că „instituțiile, legislația, structurile teritoriale” vor fi resetate după Reunificare, așa cum susține doamna Guțu, înseamnă a pune carul înaintea boilor.
Nu poți face Reunificarea cu niște structuri ale statului populate de funcționari care se tem că își vor pierde puterea și privilegiile. Cu o populație turmentată de televiziunile rusești. Cu doar 25% (în cazul fericit, deși ultimul Barometru al Opiniei Publice indică doar 17%) de unioniști declarați în sondaje. Cu o clasă politică în cea mai mare parte coruptă, care se teme de DNA (și de aceea preferă CNA-ul nostru leșinat, tranzacționist, condus de la telefonul scurt). Ș.a.m.d. Această iluzie cu „arderea etapelor” în procesul Unirii o împărtășesc și alții… Ca să nu mai spun că tot ce îți pică așa, din senin, ca un cadou (deși nu văd cum ni s-ar putea face un asemenea cadou, Unirea), tot ce vine fără să fi luptat, să fi muncit pentru el, să-l fi asimilat în adâncul ființei tale, nu are durată, va ascunde bombe cu efect întârziat, iar în Basarabia sunt destui plasatori care să le amorseze.
Platforma „DA”, cu toate intențiile sale „meschine”, a reușit să adune peste 400 de mii de semnături pentru o idee împărtășită de foarte mulți basarabeni – alegerea directă a președintelui, în legătură cu care am început să ne facem, iată, atâtea speranțe. Acest număr impresionant de aderenți înseamnă implicit și o legitimare a platformiștilor, un fel de plebiscit simbolic. A-i declara, de la înălțimea purității tale doctrinare, impostori și manipulatori este o greșeală strategică. Cu cine se va alia Partidul „Dreapta” ca să acceadă la guvernare și să-și materializeze în cele din urmă programul? Pe eșichierul de dreapta, atât de pârjolit de partidele compromise din guvernarea actuală, Platforma „DA” a demonstrat că este singura forță capabilă să mobilizeze electoratul. Sau poate crede doamna Guțu, al cărei partid nu se regăsește deocamdată nici măcar în marja de eroare a sondajelor, că va obține majoritatea la niște eventuale alegeri anticipate?...
Valoarea și rezistența într-o cursă lungă a unui politician sunt probate, după părerea mea, de capacitatea sa de a face alianțe fără a-și trăda principiile și obiectivele fundamentale. Or, asta a fost problema tuturor partidelor proromânești și prooccidentale, de după 1991, în R. Moldova. Toate au capotat din cauza lipsei de viziune (altfel spus, n-au văzut pădurea din cauza copacilor), a narcisismului liderilor, orgoliilor exacerbate, intrigilor mărunte, trădărilor, ispitelor pecuniare și, nu în ultimul rând, a convingerii autiste că doar el/ele au dreptate.
În ce privește absența unioniștilor de la protestele organizate în PMAN, pe care Ana Guțu le consideră un simplu „spectacol”, nu cred că Domnia Sa se poate pronunța în numele tuturor unioniștilor. Majoritatea manifestanților Platformei „DA” au sentimente proromânești și, în orice caz, sunt proeuropeni cu toții. Interferența provizorie cu adepții lui Dodon și Usatîi – o greșeală pe care o recunosc și liderii Platformei – nu anulează această realitate.
Sigur că asta nu înseamnă că fruntașii Platformei „DA” nu ar mai putea face greșeli, dar și alți politicieni în care ne punem speranțe. Trăim într-o lume plină de riscuri și imprevizibil, mai ales când ai în față un adversar de temut, care deține ca nimeni altul arta de a manipula, intoxica și dezbina. Dar tocmai de aceea cred că dispunem de suficientă inteligență, bună-credință, spirit critic și mai ales de memoria erorilor anterioare, pentru a căuta împreună soluțiile cele mai bune și pentru a limita riscurile. Ar fi chiar o dovadă de maturitate, o dovadă de evoluție. Și o dreaptă judecată, până la urmă.