Neșansa migrației. Emigrarea basarabenilor, clandestină sau cu acte în regulă, din consecință a surpării sistemului economic și a neputinței instalării altuia funcțional într-un termen rezonabil (zece ani ar fi un termen rezonabil oare?) s-a transformat în cauză. Depopularea asumat/forțată a teritoriului dintre Prut și Nistru a pricinuit grave probleme politice, economice, demografice, morale. La capitolul demografie, ne aflăm azi în epicentrul catastrofei. Sistemul de învățământ, inclusiv cel universitar, s-a prăbușit.  Domenii care au menirea să țină pe verticală conștiința identitară a populației sunt devastate. A fost pentru prima oară în cei 32 de ani de activitate în domeniul școlii superioare când grupa de studenți de la anul II, cu frecvență la zi, specialitatea limba și literatura română și o limbă străină, s-a compus din opt studenți. Am înțeles că acesta este capătul, iar punctul final va fi probabil la 1 septembrie curent, când nu vor mai fi studenți. Copiii care azi ar fi trebuit să fie studenți la anul 1-2-3-4 nu s-au născut deloc, s-au născut în altă parte, s-au născut aici, dar au crescut și învață în alte state. Existența școlii superioare, a școlii în general, este motivată de prezența studenților/ elevilor și profesorilor. În rest, totul este conjunctură. Aici am ajuns: elevi nu sunt, profesor, de română, bunăoară, nu mai vrea nimeni să fie. Întrebare pe diagonală: ce rost au avut toate?
 
Șansa. Pentru cei plecați, emigrarea a însemnat, cu toate marile neajunsuri, acces într-o lume liberă. Este adevărat că lumea liberă a solicitat muncă de menajeră sau de zidar, salahor în locul calificării și expertizei (așa se spune astăzi cu aplomb în Basarabia de-acasă: expert/ expertiză) primite acasă, de profesor de limba franceză, de exemplu, sau de doctor în litere... Dar vorba că omul sfințește locul s-a confirmat și de această dată. Mai cu seamă asta se observă în literatură. Putem constata că se constituie o literatură română scrisă de emigranții basarabeni. Este îmbucurător că acei oameni plecați în alte țări, locuind în alte lumi, au avut puterea rămânerii în ființa limbii române. Ei scriu în limba română. Iată, prin urmare, una din șansele valorificate ale migrației: extinderea geografiei literaturii române, inclusiv prin scriitorii de origine basarabeană. Un al doilea moment care face diferența în cadrul temei emigrării și constituirii diasporei literare ține de instituirea unei teme actuale, dar și de mare viitor. 
Altfel, la două decenii de la apariția acestui fenomen social, scriitorii basarabeni au publicat un șir de lucrări de rezonanță. Într-un mod neașteptat, dar cu totul motivat, primele lucrări au fost semnate de scriitoare. Amintesc aici, fără intenția de a prezenta o listă exhaustivă, de cele două romane ale Lilianei Corobca, Un an în paradis (2005) și Kinderland (2013), de cărțile Eugeniei Bulat Veneția ca un dat. Jurnalul unui evadat din Est (2007) și În debara. Al doilea Jurnal al unui evadat din Est (2017); de romanul Claudiei Partole Viața unei nopți sau Totentanz. Jurnalul unei menajere (2009); de romanele Testamentul necitit (2009) și Bumerang (2016) ale Liliei Bicec-Zanardelli, de cărțile Lucreției Bârlădeanu Scrisori din Paris (2011) și Tunica portocalie (2016), de cele ale Tatianei Țîbuleac Fabule moderne (2014) și Vara în care mama a avut ochii verzi (2017). Acestor scriitoare li se alătură Doru Ciocanu, autor a trei cărți: Dicționar Auafed-1 (1996), Dicționar Auafed-2 (2015), Dicționar Auafed-3 (2016), Vitalie Vovc cu volumul de eseuri  Alertă oranj sau Pe alocuri viscole (2017), Andrei Langa, care publică frecvent poeme și traduceri pe blogul său. Se adună un corpus de autori și de texte care acreditează o temă de mare actualitate în literatura română, în cazul nostru, a literaturii române din Republica Moldova. În interiorul acestei teme se profilează două direcții: literatura scriitorilor din Basarabia despre fenomenul emigrației și literatura scriitorilor stabiliți dincolo de spațiul românesc despre emigrare/imigrare. 
 
Literatura diasporei. La începutul secolului XXI geografia literaturii române (din Basarabia) s-a extins. Ea nu se scrie doar în Rusia (cazul lui Ion Druță), dar și în Italia, Franța, Spania, Canada. În Italia scrie Lilia Bicec-Zanardelli. Ea a publicat anul trecut un nou roman, Bumerang (Ed. Cartier), în care rămâne fidelă temei, construind cronotopul complex a două spații matriciale: pe cel al Basarabiei, din care lumea pleacă, și pe cel al Italiei, în care lumea vine. În miezul acestui cronotop se află dubla perspectivă a basarabeanului emigrant-imigrant. Istoriile basarabenilor (mai mult basarabence totuși) care au fost nevoiți să emigreze sunt, în mare parte, drame și tragedii. Povestitoarea din acest roman este o adolescentă, Elena, care a rămas acasă, într-un oraș din Republica Moldova, cu fratele mai mare Nicu și cu tatăl său. Mama, fostă profesoară de franceză, este plecată, clandestin, la muncă în Italia. Elena trece prin tragedia incestului, din care își va reveni cu greu, dar nicicând până la capăt, după plecarea la mama, în Italia. Romanul pune problema consecințelor și dezastrului moral al emigrării. Familii destrămate, copii cu destine mutilate, mame sacrificate. Toată lumea are de plătit un tribut. Din punct de vedere psihologic, cred că suntem toți pasibili de răspundere pentru dezastrul prin care au trebuit să treacă generațiile tinere. Și continuă să treacă. Spre deosebire de primul roman, în care autoarea cultiva genul de limited fiction, atât de frecventat de scriitorii contemporani, romanul Bumerang dă impresia de mai multă ficțiune, deși, știm bine că la baza întâmplărilor descrise stau fapte adevărate. Timpul le va adânci planul ficțiunii și se prea poate ca peste ani să se considere că toate ororile prin care au trecut unii, mulți, concetățeni de-ai noștri au fost rodul imaginației artistice. 
În Franța scriu Tatiana Țîbuleac și Vitalie Vovc. Tatiana Țîbuleac s-a anunțat ca scriitoare cu volumul de schițe și mici narațiuni bazate pe reportaje Fabule moderne (Ed. Urma ta). Poveștile ei sunt despre emigranții basarabeni, despre lumea pe care o lasă aici și cea pe care o descoperă acolo. Cu cea de-a doua carte, Tatiana Țîbuleac iese însă din cadrul subiectelor despre drama basarabenilor și lărgește spațiul tematic al literaturii actuale. Întrucât Alexy este fiul unor imigranți, polonezi probabil, nu le mai cunoaște limba, dar rădăcinile de acolo vor fi fiind. Mi se pare un semn nou pentru literatura română. Romanul-recviem Vara în care mama a avut ochii verzi (Ed. Cartier) este, oricât ar părea de paradoxal, un roman despre dragostea filială. 
Vitalie Vovc, Andrei Langa (stabilit în Spania) și Doru Ciocanu (stabilit în Canada) practică o literatură a punților de percepție. Pe arcul dintre aici și acolo navetează spiritul lor de observație, confesiunile și poveștile lor, asumându-și simultaneitatea lumilor. Literatura diasporei produce un nou cronotop. Despre asta merită să vorbim. Asta contează, pentru că asta rămâne.
Iunie 2017