Mi s-a întâmplat, acum vreo patru ani, să aflu cum acționează cenzura în democrație. O revistă de la noi, cam glamour, care construiește cu abnegație imaginea unei Moldove fericite și înfloritoare, a considerat că un titlu de cronică Moldova între orfelinat și pușcărie compromite mesajul general pozitiv al întregii reviste, sugerându-mi că ar fi bine să-l modific sau să accept ca în titlu să dau denumirea romanului pe care îl prezentam. Era vorba de romanul Învățăturile unei prostituate bătrâne către fiul său handicapat, scris de Savatie Baștovoi. Am refuzat, firește. Era pentru prima dată când mi se cerea să scriu altceva decât ceea ce credeam eu. Am spus că nu țin să apar neapărat în coloanele revistei, chiar dacă aveam acolo o rubrică, și că îmi retrag textul. La apariția revistei, care conținea și cronica mea cu titlul ales de redacția Moldovei și acceptat de persoana care o superviza, am văzut că părerea mea nu a contat. Au făcut cum au vrut, fără a mi se spune ulterior nimic. M-au șters ca și cum nu aș fi existat vreodată. Atunci am învățat o lecție: mare atenție la persoanele care te invită să colaborezi și mare atenție cui încredințezi ideile și textele tale.
Având deja o mică, dar însemnată experiență legată de subtila cenzură și ampla manipulare care domină în democrația de la Chișinău, în 18 august curent, când am fost invitată să acord un interviu pentru un film dedicat celor 29 de ani de independență a Republicii Moldova (așa și nu am reținut cine anume făcea acel film), am fost circumspectă. Am cerut să mi se trimită întrebările, le-am citit și i-am spus persoanei care mă contactase că răspunsurile mele vor fi critice și nu accept să fie croșetate într-un discurs general de manipulare. Am fost întrebată dacă chiar nu am ce spune nimic pozitiv. Am ce spune și pozitiv, le-am răspuns, dar contextul în care mă simțeam „montată” nu mă reprezintă și nu accept să acord interviul solicitat. Probabil că am dezamăgit persoanele care au mizat pe participarea mea în proiect. Cred că nici ele nu știau bine care era miza de bază a lui. În tot cazul, aș vrea să cred că nu știau. Așa cum, în cele din urmă, m-am ales cu niște întrebări pentru un interviu dedicat Zilei Independenței, răspund aici.
 
1. De ce un copil, un om trebuie să cunoască istoria țării sale?
Cunoașterea istoriei este definitorie pentru un individ care se întreabă asupra identității sale. Istoria este unul dintre cele câteva elemente esențiale în procesul de identificare atât a unei națiuni, cât și a unui individ. Istoria trebuie cunoscută ca să fii conștient că ai o identitate națională, iar identitatea națională nu ține neapărat de denumirea statului. Noi facem parte din românitate, chiar dacă suntem cetățeni ai tânărului stat, de numai 29 de ani, Republica Moldova. Creșterea și educarea unui copil, formarea unei noi personalități trebuie făcută doar în contextul studierii istoriei adevărate, netrucate, nemanipulatoare.
 
2. Prin ce simțim că aparținem unui popor, unei țări?
Prin limba pe care o vorbim, limba română. Prin folclor, tradiții, obiceiuri, care, cu toată gama frumoasă de nuanțe locale, ne așază iarăși în românitate. Prin literatura care se scrie aici, în Republica Moldova, care este preponderent literatură română. Se face, bineînțeles, și altă literatură, dacă sunt creatori în alte limbi. Sunt în Republica Moldova și scriitori de literatură rusă, de literatură ucraineană ș.a. Criteriile enumerate asigură conținutul semantic și existențial al noțiunilor de popor, țară... Ar fi de invocat și simbolurile (drapel, imn, stemă etc.), dar ele definesc mai degrabă statul, decât țara și poporul, deși, fără îndoială, au însemnătatea lor în procesul de identificare.
 
3. Cum transmitem copiilor și nepoților atașamentul față de țară?
Prin exemplu propriu: de la președintele republicii până la paznicul de la grădiniță; de la străbunici, bunici până la părinți, frați și surori. Dacă cel care stă în fruntea statului prezintă antimodele de comportament, limbaj, gestică, acțiuni, ce se poate cere de la un copil? Maturii nu au niciun drept moral să le ceară copiilor să nu facă ceea ce fac ei. Prin urmare, de la generațiile în creștere te poți aștepta că îți vor repeta greșelile, aberațiile, derapările, trădările, dacă nu știi să le eviți, atât în viața publică, cât și în cea de familie. În plan social, Republica Moldova, de 29 de ani, se mișcă în zigzag, sărind dintr-o catastrofă în alta. Aceasta este impresia generală.
 
4. Care sunt valorile care ne reprezintă ca popor?
Prima valoare întotdeauna sunt oamenii. Ce s-a întâmplat cu locuitorii Republicii Moldova în acești 29 de ani? Unde sunt basarabenii? Au plecat din cauza sărăciei, dezamăgiți de proiectele politice transformate peste noapte în stratageme oligarhice. Au plecat scârbiți de trădarea clasei politice, de indiferența ei la problemele cetățenilor.
A doua ar fi siguranța pe care ți-o dă țara în care trăiești. Independența Republicii Moldova ca stat a durat, de fapt, din 1991 până în 1992, când Rusia și-a motivat cu războiul declanșat la Nistru lăsarea armamentului și a ostașilor săi în stânga Nistrului și crearea Transnistriei separatiste, așa cum a procedat și în cazul Georgiei, a Ucrainei, mai nou. Republica Moldova este mereu hărțuită în jocurile geopolitice ale Rusiei, deci nu avem niciun fel de siguranță nici în acest plan.
 
5. De ce să rămânem acasă, de ce să credem în casa noastră?
Îmi adresați o întrebare care face parte, se pare, din grila mesajului de propagandă. Acasă rămâi dacă te simți bine. Acasă trebuie să te simți acasă, dar dacă în fruntea lui „acasă” azi stă un cineva care nu-ți dă acest sentiment, cum poți îndemna pe cineva care vrea să plece să rămână în acest „acasă”? Cum poți îndemna pe cineva să rămână acasă, unde nu va putea să se angajeze în serviciu și nu va putea să-și asigure existența sa și a copiilor săi? Cum poți îndemna pe cineva să rămână acasă, când școlile în care trebuie să învețe copiii săi nu mai au cadre didactice la multe materii? Nici nu mai vorbesc de sistemul de sănătate, de sistemul economic, financiar...
* * *
Despre aceasta v-aș fi vorbit în interviul pe care nu vi l-am dat, stimați autori ai filmului despre Ziua Independenței Republicii Moldova sau cum se va fi numind el. Și dacă am scris aici apăsat și critic înseamnă că mai cred că despre Republica Moldova se poate vorbi ca despre un organism viu. Cine vorbește doar de bine, pomădând dezastrul social și economic în care suntem, mimând atitudini pozitive, mulțumiri de fațadă, o consideră moartă demult.
 
27 august 2020