Categorii

Parteneri

Despre dragoste, mafie și unicorni (Peter S. Beagle, În Calabria)

Tipăreşte pagina versiune gata de tipărire Recomandă articolul prin: Send to friend

Despre dragoste, mafie și unicorni (Peter S. Beagle, În Calabria)

imaginea utilizatorului Răzvan Mihai Năstase

Romancierul american Peter S. Beagle, cunoscut mai cu seamă pentru Ultima licornă, o capodoperă de tinerețe (volumul a apărut în 1968), este adeseori considerat unul dintre ultimii artizani ai unui gen fantasy pur, nealterat de influențe postmoderne, nici de SF, cyberpunk, ori alte genuri tot mai de succes în ultima vreme. Publicat în 2017 și tradus la doar un an distanță în colecția Biblioteca Polirom, În Calabria este o apariție literară stranie în cariera sa, care cu siguranță va bucura deopotrivă cititorii pasionați de literatura fantastică și amatorii de povestiri cu tâlc.
Mai degrabă o novela extinsă decât un roman în adevăratul sens al cuvântului, În Calabria gravitează în jurul lui Claudio Bianchi, un fermier retras în sudul Italiei, care încearcă să își ascundă traumele biografiei printre animale și legume, izolat de lume, și trăind în permanență cu sentimentul că este teribil de bătrân, deși nu are decât 47 de ani. Protagonistul pare genul de om resemnat, retras, care și-a încheiat socotelile cu lumea și pe care nu-l mai poate uimi nimeni și nimic. Viața lui monotonă se scurge într-o dulce rutină, întreruptă doar sporadic de vizitele săptămânale ale poștașului Romano Muscari, de nonșalanța lui Cherubino, țapul, ori de isprăvile câinelui său, Garibaldi. „După ultima vizită a lui Romano – îl vizita puțină lume, cu excepția unui polițist local, tenente Esposito, care era aproape de pensie și trecea uneori pe la el, neanunțat, să bea o cană de cafea cu un strop de grappa și să se plângă două ore despre copiii lui, mari de-acum –, Bianchi a ieșit în dimineața însorită și geroasă, savanții americani au dreptate, chiar se schimbă ceva, hotărât să termine de tăiat vița de vie care deja se lăsase, înainte să înceapă să sufle sirocco dinspre Africa și să păcălească recoltele cu căldura lui înșelătoare. Vântul Groparului l-a hârșâit pe obraz, târziu, ar fi trebuit să sufle cu mult înainte de răsărit. S-a uitat în jur după Cherubino, ușor surprins că animalul – o santinelă mult mai agresivă decât Garibaldi – nu era la ușă să-l întâmpine și să-l provoace, apoi s-a aplecat să o scarpine după ureche pe Mezzanotte, pisica neagră. S-a îndreptat de spate și a ridicat din umeri în iubita lui jachetă de piele ponosită, spunându-și: e o poezie în haina asta.” (p. 15)
Totul curge într-un dolce far niente cât se poate de firesc pentru sudul însorit al Italiei, până ce, la un moment dat, pe moșia lui se aciuează o licornă (temă centrală și animal-totem în literatura lui Beagle). La început uimit peste măsură, Bianchi începe treptat să accepte intruziunea miraculosului în viața sa, să preschimbe miraculosul în firesc. De altfel, prima jumătate a cărții conturează cu infinită delicatețe relația care se stabilește între fermierul ursuz și cea pe care o poreclește La Signora. „Unicornul nici nu se ferea de el, nici nu se apropia mai mult decât o făcuse vreodată, chiar și atunci când stătea perfect nemișcat, golindu-și mintea pe cât se putea de orice gânduri, fie ele despre poezie, agricultură, ploaie, gătit sau o frumusețe care îi rănea inima dincolo de durere. Din când în când, pe neașteptate și fără vreo intenție conștientă, părea să se concentreze cu toată ființa lui exclusiv pe cornul strălucitor, ca și cum unicornul însuși și tot ce se găsea în jurul lui – nu numai cele câteva hectare ale lui Bianchi, ci și munții îndepărtați și marea plină de turiști – se reduseseră la acel punct precis și luminos pe harta universului. Îl privea până îl dureau și îi lăcrimau ochii și îi bubuia capul, astfel că era nevoit să se întoarcă în casă și să se întindă.” (p. 29)
După ce își dă seama că musafira lui e pe cale să aducă pe lume un pui, Claudio Bianchi simte nevoia de a împărtăși surpriza cu Giovanna, sora tânără și năvalnică a lui Romano. Din păcate însă, vestea se răspândește cu repeziciune, iar pe moșia protagonistului apar rând pe rând ziariști, reporteri, amatori de povestiri cu iz senzațional, vânători de unicorni, ba chiar și membri ai temutei ‘Ndrangheta – o cunoscută grupare infracțională mafiotă din Calabria. Existența tihnită de până atunci devine istorie, iar supraviețuirea personală – precum și cea a musafirei sale – o necunoscută.
În paralel, se dezvoltă un fir narativ secundar, al poveștii de dragoste care se înfiripă între Claudio și Giovanna. Peter S. Beagle dă dovadă aici de o surprinzătoare suavitate și izbutește să rescrie cu personaje contemporane istoria îmblânzirii unei inimi aparent împietrite și îmbătrânite, un veritabil scenariu de tipul Frumoasa și bestia: „Au luat cina la miezul nopții, Bianchi în vechiul halat de baie al tatălui său, iar Giovanna în cămașa de noapte înflorată pe care și-o adusese în rucsac. Așezată în fața lui, cu picioarele strânse sub ea, cu o toropeală fericită în ochii verzi cu sclipiri aurii și părul ca un cuib de pasăre, a declarat că mâncarea este excelentă, florile perfecte, vinul cel mai bun pe care l-a gustat în viața ei și halatul lui antic adorabil. Când Bianchi a întrebat cu ezitare: – Te... gândești la asta de multă vreme? Giovanna a chicotit la început ca o școlăriță; dar apoi și-a coborât privirea și a încuviințat din cap. El a continuat: – La mine? – Și ce e așa de uluitor la asta, Signor Claudio Bianchi? Unicornii vin la tine tot timpul, de ce n-ar veni și o femeie?”
(p. 113)
În Calabria are de asemenea și dimensiunea unei frumoase fabule. Morala-i simplă: atunci când în viața ta apare un miracol (în cazul de față, o licornă), devii capabil de lucruri pe care nici n-aveai habar că le poți îndeplini. Claudio Bianchi scapă astfel miraculos din situații-limită, sub pavăza magică a protectoarei sale, dar, cel mai important, se desparte de umbrele trecutului. Unicornii, deși fac mai degrabă impresia unor personaje episodice, joacă un rol de catalizator al destinului personal, aducând nenorocirea asupra celor ce le vor răul și fericirea celor pe care-i aleg în chip simbolic. „Atunci licorna a făcut un gest straniu: și-a aplecat capul și l-a atins cu cornul ușor de tot pe umărul stâng, de parcă îl făcea cavaler al unui ordin ale cărui însemnătate și scop el nu le va cunoaște niciodată. L-a durut, cu toate că vârful nu a străpuns pielea, nici măcar nu a trecut prin vechea cămașă destrămată; l-a durut atât de tare, încât a țipat și a crezut că o să vomite de durere. Apoi a trecut.” (p. 129)
Roman fantastic de mici dimensiuni, alegorie modernă, poveste de dragoste plină de tandrețe și poezie, În Calabria e un strălucit cântec de lebădă al unuia dintre ultimii fantaști în viață. Nu știu dacă timpul îi va mai îngădui lui Peter S. Beagle să scrie, dar dacă nu o va mai face, cariera lui se încheie discret, cu o mică bijuterie, strălucitoare precum va fi fiind vârful unui corn de inorog.
_______
Peter S. Beagle, În Calabria. Roman. Traducere din limba engleză de Ariadna Ponta, Editura Polirom, Iași, 2018, 176 p.