Categorii

Parteneri

De la proscrişi la salvatori ai Europei?

Tipăreşte pagina versiune gata de tipărire Recomandă articolul prin: Send to friend

De la proscrişi la salvatori ai Europei?

În fapt, expresia „Europa centrală şi orientală” este falsă, fiindcă această parte a Europei n-a existat niciodată. Termenul Mitteleuropa e vechi, e adevărat, dar el a variat în funcţie de jocul diplomatic şi de cuceririle marilor puteri. Europa de Est este o noţiune pur factice, creată artificial în 1945 în timpul împărţirii continentului între Est şi Vest. O parte a continentului a fost smulsă de trupele de ocupaţie sovietice ca o bucăţică oarecare de zahăr şi anexată unui teritoriu care depășea cu mult granițele Europei. Popoarele au trăit cu ideea dezrădăcinării pentru aproape jumătate de secol, revenirea la ţara natală semnificînd normalitatea.
Această divizare artificială între mai multe Europe, rod al unei Istorii tragice, continuă să tragă greu în cîntarul relaţiilor internaţionale şi în modul de a-i percepe pe indivizi. „Ah, tu vii din Europa de Est...!” O asemenea exclamaţie spune mai mult decît multe alte adjective şi e arhisuficientă ca să te claseze imediat într-o anumită categorie. Acest a priori geografic n-a dispărut niciodată. Dimpotrivă, a prins puteri odată cu chestiunea instalatorului polonez* şi cea a muncitorilor din construcţii români. Romii n-au dres nimic. Centrul şi Estul sînt teritorii care trebuie supravegheate, regiuni care trebuie controlate şi cărora e necesar să li se impună tehnocraţia „adevăratei” Europe. Cînd ne vom debarasa de asemenea temeri, Europa Centrală şi de Est va dispărea cu adevărat.
Dar problema e mai gravă, fiindcă ne putem întreba chiar ce mai înseamnă acum Europa. Cu secole în urmă, ea însemna convertirea la creştinism. Azi, moneda unică şi fondurile europene. Preşedintele său nu recunoaşte rădăcinile creştine ale continentului, ci, din contră, aduce un omagiu lui Karl Marx, a cărui ideologie a însîngerat toată Europa centrală şi orientală, precum și o mare parte a lumii! Cine e mai european?? Cel care cauţionează o utopie criminală, sau cel care a suportat-o timp de decenii, luptîndu-se pentru supravieţuire?
Nici măcar nu mai este „noua Europă” contra „vechii Europe”, ci  „adevărata Europă” contra „falsei Europe”.
E adevărat, morbul comunismului a infectat popoarele Europei centrale şi orientale, dar sîngele european s-a regenerat singur. Cu cît aceste ţări au fost mai izolate, cu atît dorinţa, nevoia lor de Europa a fost mai puternică. Întoarcerea la normalitate ar fi trebuit să fie o formalitate, dar teribilul retard economic şi mizeria generată de comunism au făcut-o foarte grea. E imposibil să redevenim europenii de acum o sută de ani, perioada anterioară comunismului. Popoarele din Centru şi din Est au rămas europene, dar nişte europeni infirmi, roşi de boala comunismului. Mai e nevoie de timp pentru însănătoşirea completă.
Dar, paradoxal, inima Europei pare să bată din ce în ce mai mult în Centru şi în Est. Birocraţia, tehnocraţia, reglementările, anumite ukazuri de la Bruxelles au făcut din Europa un continent fără suflet, fără aspirație. Respingerea trecutului şi a rădăcinilor sale au transformat-o într-un corp fără suflu. În ciuda aportului său de netăgăduit la prosperitatea economică, la aplicarea reformelor liberale, la deschiderea faţă de concurenţă în numeroase sectoare economice, Europa nu a ştiut să-şi convingă locuitorii. Corectitudinea politică şi discursurile rupte de realitate au făcut popoarele mefiente. Uitarea particularităților naţionale şi a cutumelor i-au împins pe locuitorii săi în braţele adversarilor Europei. Din cauza flecăritului continuu despre Europa auditoriul a ajuns la dezgust. Tot vrînd să se facă din ea un miracol, s-a ajuns la ceva care respinge. Unii, ca mine, au descoperit în această Europă intelectuali şi oameni politici marxizanţi care n-au învăţat nimic din căderea comunismului. Mijloace de comunicare în masă anti-liberale şi anti-americane şi o şcoală în serviciul propagandei de stînga. Un stat tentacular şi o birocraţie care se ocupă de toate şi ştie mai bine decît indivizii ce e bun şi ce nu e bun pentru ei. Aceasta nu e Europa pe care mi-o imaginam eu.
Eu credeam că pericolul venea din Est, nu de pe celălalt mal al Atlanticului, de unde a apărut libertatea. Or, descopăr că e normal să-l calci în picioare pe ocupantul Casei Albe, făcînd în acelaşi timp temenele în faţa autocratului de la Kremlin. 
Nu e ce ne imaginam în 1989. Tineri, ne gîndeam că putem reuşi şi că vom fi recompensaţi pentru reuşită, dar acum vedem că Statul ne ia mai bine de jumătate din ce cîştigăm. Aceasta nu e Europa pe care o voiam eu.
Europa de azi e pe cale de a se sinucide din punct de vedere politic şi uman. Imigraţia musulmană era deja prezentă printre populaţiile sale, dar noul val a accentuat şi mai mult hiatusul dintre puterile politice şi locuitori. Aproape peste tot în Europa, votul e populist şi protestatar. Dacă lucrurile vor continua la fel, va deveni chiar extremist… Un prieten francez mai în vîrstă decît mine îmi spune mereu: „Viitorul Europei este în Est”. Acolo nu există imigranţi, iar trupele NATO sînt în forţă. Liderii europeni încă n-au înţeles că nu poţi cumpăra popoarele cu ajutoarele europene. Regiunile britanice care au votat masiv în favoarea Brexitului sînt şi cele care au primit cele mai multe ajutoare din partea Bruxelles-ului. Sentimentul anti-european începe să apară şi în ţările Europei Centrale şi de Est, în ciuda fondurilor europene. Reglementările şi normele fac uitate aceste fonduri. Frica de imigraţie, taxele şi alte impozite întrerup visul european. Pe de o parte, taxele forfetare de 10, 13 sau 16%, pe cealaltă, cotele de impozitare de pînă la 65%. Impozitele pe salarii reprezintă adesea în Franţa aproape echivalentul salariului net; în ţările din cealaltă Europă, acestea nu depăşesc 50%. Ce s-ar mai putea spune?
Adevărata Europă nu este decît un întreg compus din state naţionale. Nu este un discurs dojenitor al Bruxellesului, ci uniunea în jurul mai multor valori. Pe de o parte, în Vest, trebuie respectate şi recunoscute ingredientele Europei, recunoscut viitorul continentului înspre mai multă libertate şi, pe de altă parte, în Centru şi în Est, trebuie acceptate anumite schimbări, e necesară debarasarea de tarele trecutului comunist şi adoptarea unei atitudini mai constructive, fără lepădarea de propriile convingeri. Să facem Europa renunţînd la resentiment. Ea nu este un monolit, ci o uniune care împărtăşeşte aceleaşi valori.
 
(Articol preluat din revista poloneză Wszystko Co Najważniejsze)
 Traducere de Mariana CODRUȚ
 
* „Instalatorul polonez” e o expresie intens mediatizată în Franţa primăverii lui 2005, cu ocazia dezbaterilor pe marginea unui proiect de directivă europeană (Directive Services) foarte nepopular în Franţa,  proiect prezentat de ex-comisarul Fritz Bolkestein. „Această problemă e foarte gravă, căci directiva Bolkestein permite unui instalator polonez sau unui arhitect estonian să-şi propună serviciile în Franţa cu salariul şi după normele de protecţie socială din ţările lor de origine. La 11 milioane de persoane active, 1 milion de angajaţi sînt ameninţaţi de această directivă. E vorba de o demantelare a modelului nostru economic şi social” (Ph. de Villiers, om politic şi scriitor) (n. trad.).
 
Nicolas Lecaussin, autor de origine română, este director al IREF, Franţa. Absolvent al Institutului de Ştiinţe Politice din Paris, fost director al IFRAP, fondator al asociaţiei „Entrepreneur Junior”, a publicat mai multe cărţi despre capitalism, stat şi politici publice: Cet Etat qui tue la France (Plon, 2005), L’absolutisme efficace (Plon, 2008), Au secours, ils veulent la peau du capitalisme! (prima ediţie, 2009), A quoi servent les riches, coautor (Lattès, 2012), L’obsession antilibérale française, Anti-Piketty, coautor (Libréchange, 2015).