La Chișinău partidul de guvernământ a decis să declanșeze lupta cu propaganda rusă. O spectaculoasă schimbare de agendă, în stilul consacrat de Vladimir Plahotniuc, coordonatorul majorității parlamentare. „Republica Moldova este vulnerabilă la campaniile de manipulare care vin prin intermediul posturilor rusești retransmise în Republica Moldova, a declarat el în fața jurnaliștilor. Aceste posturi ne defăimează țara. Curg o mulțime de informații false, pe care nimeni nu le poate dezminți. Volumul acestor știri este uriaș”.
E ușor suprarealist să auzi asemenea îngrijorări din partea unui mogul de presă care retransmite, prin cele câteva televiziuni pe care le deține, această deversare toxică, ignorând rapoartele de monitorizare emise de societatea civilă și chiar avertismentele CCA-ului cu privire la pericolele pe care le comportă propaganda rusă asupra securității informaționale a Moldovei. Dar mai bine mai târziu decât niciodată. Totuși această inițiativă este tardivă și parțială. Vor fi eliminate doar emisiunile informativ-analitice, nu și cele de divertisment, „îndrăgite de telespectatori”. Or, dacă te preocupă cu adevărat securizarea spațiului informațional autohton, ar fi trebuit să știi că propaganda rusă nu se limitează doar la știri și dezbateri politice, există o sumedenie de filme artistice și documentare, există o droaie de talk-show-uri care-i îndepărtează în egală măsură pe moldoveni de Europa și alimentează opțiunile electorale pro-rusești, pentru că sunt emisiuni îmbâcsite de teorii imperialiste, conspiraționiste, antioccidentale și xenofobe, servite într-o stilistică agreabilă și relaxantă. Programe care propagă modul rusesc de viață, mentalitățile unei lumi autarhice și conservatoare, fundamental ostile ideii de pluralism și diferență. Efectul acestor „torente de lavă” TV pentru identitatea și conștiința de sine a basarabenilor vorbitori de rusă este devastator. 
Despre faptul că moldovenii au o opțiune majoritară pro-Putin, în pofida imensului sprijin oferit Republicii Moldova de Uniunea Europeană, România și Statele Unite, a vorbit recent și ambasadorul american la Chișinău. Domnul James D. Pettit a numit una dintre cauzele acestei stări de fapt: deziluzia moldovenilor în raport cu guvernările din ultimii ani, autodeclarate „proeuropene”. O altă cauză, despre care domnul ambasador știe la fel de bine, este prezența televiziunilor rusești în Moldova. 
Când vorbim despre nevoia de interzicere a propagandei putiniste, este caducă orice insinuare de rusofobie sau de îngrădire a libertății de exprimare, mai ales când aceste acuzații vin din partea regimului dictatorial de la Moscova sau când le emit agenții de influență ai Moscovei de la Chișinău, în frunte cu Dodon. Ucraina, căreia Rusia i-a răpit Crimeea și alimentează războiul separatist din Donbass, a trebuit să ia măsuri drastice pentru a opri infiltrarea „lumii ruse” în mintea propriilor cetățeni: a sistat în totalitate difuzarea televiziunilor moscovite și a interzis folosirea unor rețele de socializare rusești, cum sunt „Odnoklassniki” și „V kontakte”, ca surse de intoxicare și poluare a spațiului public ucrainean. 
La nivel european, în baza unor studii foarte serioase, s-a constatat nocivitatea propagandei rusești, dirijată de la Kremlin, care și-a propus destabilizarea și chiar dezmembrarea Uniunii Europene, inducerea sentimentului de nesiguranță și neîncredere în valorile democratice. Rușii încearcă prin propagandă și atacuri cibernetice să distorsioneze opțiunile electorale ale cetățenilor din statele occidentale în favoarea unor forțe xenofobe, naționaliste, a unor politicieni și partide finanțate de Moscova. Cel mai relevant episod în acest sens îl are ca protagonist pe noul președinte francez Emmanuel Macron, care a făcut un rechizitoriu ferm și curajos, chiar în prezența președintelui Putin, la adresa agenților de influență ai propagandei moscovite, Sputnik și Russia Today, structuri pe care stafful său electoral a refuzat să le acrediteze. Și din câte se pare, de data aceasta Vladimir Putin nu a încercat să-și intimideze omologul, îndemnându-l, înainte de a-i da lecții de bună purtare, să compare mărimea Franței cu întinderea Rusiei pe hartă, așa cum se spune că ar fi procedat cu președintele Sarkozy, care vizita Moscova în contextul agresiunii rusești din august 2008 din Georgia. Oficialii de la Berlin sau din alte capitale europene n-au avut, deocamdată, curajul unei replici echivalente față de Putin, dar vor fi nevoiți să și-o asume. Dacă vrea să supraviețuiască, democrația trebuie să știe să se apere. 
Inițiativa Partidului Democrat, pentru că e singurul aflat la putere (liberalii, prin vocea unui fost ministru, chiar i-au cerut lui Plahotniuc să nu mai vorbească despre „coaliție de guvernare” în Moldova), e lansată într-un moment în care regimul are acută nevoie de „bile albe” din partea Occidentului, în contextul tensiunilor legate de adoptarea votului uninominal sau mixt, față de care există mari reticențe din partea Uniunii Europene. Cu alte cuvinte, guvernarea folosește vechiul truc: evocă pericolul extern. Însă actuala putere de la Chișinău are o mare problemă: lipsa de credibilitate. E ca o umbră neagră care o însoțește peste tot, de care nu poate scăpa chiar și în crucea amiezii, cum se spune. Bunele sale intenții, deciziile necesare pe care se întâmplă să le aprobe nu o absolvă de suspiciunea că exponenții săi doar profită de anumite conjuncturi. Când guvernezi prost, când manipulezi, când ațâți împotriva societății civile o altă parte a populației, vei fi privit cu mefiență, ți se va reproșa că nu te interesează cu adevărat să rezolvi o problemă, că urmărești alte scopuri decât cele declarate. Și de această dată, experți media avizați de la Chișinău au sugerat că interzicerea emisiunilor de propagandă rusească nu este decât o afacere mascată între Dodon și Plahotniuc, care le va permite celor doi să-și joace în continuare rolurile pe scena politică – de vajnic pro-rus, primul, și de eroic pro-occidental, cel de-al doilea –, și o reîmpărțire a pieței audiovizualului.
Propaganda rusă, în diversele ei forme, trebuie oprită în Republica Moldova, însă pentru a fi eficientă, această măsură trebuie luată de o guvernare care respectă normele democratice pe plan intern, nu atentează la independența justiției, își pleacă urechea la vocea opoziției și a societății civile. În caz contrar, tentația de a asculta „posturi interzise”, ca și alternativa rusă în ansamblul ei, nu-și vor diminua atractivitatea, dimpotrivă: vor recruta noi și noi adepți, așa cum s-a întâmplat în ultimii ani.