Era o zi pe care o așteptase. I-ar fi plăcut însă să zboare în delegație oficială ca președinte al Cataloniei independente și nu ca ultimă soluție pentru ieșirea de sub jurisdicția spaniolă. Se va întoarce oare în calitate de Președinte liber și învingător? Va fi extrădat de Bruxelles? Nu crezuse că se va ajunge atât de departe. Blufase de la început, tot ce își dorea era de fapt o autonomie lărgită a Cataloniei.
Nu putea decât să se lase în voia providenței. Se alegea praful din guvernul pe care îl condusese. O parte din ei erau deja arestați de securitatea spaniolă, în timp ce câțiva membri ai guvernului îl însoțeau. De restul nu mai știa mare lucru.
 
* * *
La Chișinău nimic nu mai e ce pare a fi. O combinație perfidă între cumetrismul moldovenesc și tratatul de manipulare politică orwellian. Sondajele, sau cei ce au încercat să le măsluiască, au eșuat lamentabil. Rezultatul alegerilor pentru Primăria capitalei a fost anulat prin niște decizii judecătorești discutabile și jenante. În replică, UE anunță sistarea ajutorului financiar. Guvernul lui Plahotniuc regretă decizia și, prin vocea celor douăzeci și șapte de președinți de raioane și șapte sute de primari, trimite o scrisoare deschisă către Parlamentul European, manifestându-și dezamăgirea față de decizia dată.
Este constituită Mișcarea de Rezistență Națională și se anunță proteste masive pentru finele lui august. Nici la București situația nu este mult mai roz.
 
* * *
Elveția te subjugă prin măreția peisajelor, prin ordinea și curățenia aproape
(ne)omenești și, îndeosebi, prin senzația că timpul trece altfel. Mai greu și mai eficient.
Un refugiu perfect.
 
* * *
Valencia te învăluie de la început într-un soi de incertitudine. Să te lași copleșit sau să mai amâni senzația pentru câteva ore, pentru o zi? O lăcomie a simțurilor, un festin estetic și arhitectural. Îți pierzi controlul, alergi și cu viteza pasului parcurgi secole de istorie. Și ca într-un text bine scris, la intervale periodice dai peste zone verzi, menite parcă să-ți ofere pentru o scurtă perioadă de timp o pauză de respirație și de gândire. Grădinile Turia șerpuiesc de-a lungul și de-a latul întregului oraș. O punte între vechi și nou.
 
* * *
Leonid a lucrat aproape jumătate din vârsta pe care o are la Moscova. A fost, pe rând, muncitor în construcții, hamal și vânzător cu amănuntul prin trenuri.
Acum are o revelație: filmul ultimilor cincisprezece-douăzeci de ani. Bucățile de puzzle se strâng și se reamestecă. Când totul devine aproape clar se lasă o brumă cețoasă și grea. Cine a cui mână dreaptă a fost? Cine e personajul care a avut cel mai mult de câștigat după 2009?
Marele partid proeuropean se mută în impunătorul sediu al defunctului partid comunist. Ca o frustrare copilărească – „nu-i nimic, mai aștept cât trebuie, dar când Vova nu va fi acasă sau va fi bolnav, îi voi fura bicicleta” –, și-a spus probabil celălalt Vova încă de prin 2005.
El este o proiecție a tuturor tarelor moldovenești. Dorința de căpătuire abruptă și rapidă, admirația pentru cei ce „se descurcă și se învârt”, schimbarea regulilor de joc în timpul jocului, cumetrismul nostru cu tentă siciliană, falsificarea realității. Doar și nouă, basarabenilor, românilor, ne place să ne considerăm ospitalieri, harnici, talentați. Un popor de playmakeri. Cine aduce, totuși, mingea de la margine?
În tot acest timp, într-un cătun din sudul Basarabiei, o fostă profesoară ajunsă la pensie își cheamă tot mai des nepoatele să le citească povești. După o carieră de patruzeci de ani, pensionarea este la fel ca senzația pe care o au pușcăriașii care nu se mai regăsesc în viața de zi cu zi atunci când sunt eliberați. Ca o Ursulă, i-ar plăcea să arate că încă ține totul sub control. Oricum, vor mai trece ani până când lecțiile de română își vor regăsi armonia de altădată în sătucul din sudul fostei republici sovietice.
 
* * *
Simt fiecare moleculă a aerului pe care-l trag în mine. Plajele Spaniei sunt ușor recognoscibile. Întinzi mâna, dai puțin din picior și simți valurile ce-ți excită epiteliul și auzul. Miros de sare, nisip și lavandă într-un cazan cu aburi. La intervale neregulate de timp auzi câte un „s” pronunțat concupiscent în atât de pasionala limbă spaniolă. Simțurile ți se zburlesc imediat ce îi asculți unduirile șerpuitoare.
„Va” este o invitație la renunțare. Îți este permis orice, o relaxare totală a simțurilor, un îndemn venit din cele mai vechi timpuri. Te lași pe spate fără nicio ezitare, simți cum respiri prin toți porii. Briza te ridică în văzduh ca pe un fulg de pescăruș, de acolo privești cum „Va” se ia de mână cu „Lencia”.
O fată simplă, dint-un sat din sudul Spaniei, ce îți aduce un pahar cu lapte proaspăt și un croissant cu mere sau poate o vedenie dintr-o civilizație îndepărtată. Îți este frică să te apropii mai mult. Frumusețea ei te înspăimântă.
 
* * *
E cel mai lung zbor de până acum. Cursa depășește deja trei ore. Când te afli atât de mult în aer, începi să-ți pui tot mai multe întrebări metafizice. Să-ți imaginezi ce ar mai găsi din tine în cazul unui impact cu solul. Încerci să te convingi că ar fi șanse să supraviețuiești. Data viitoare o să aleg o destinație mai apropiată. De fapt, și pe meleagurile autohtone sunt atâtea locuri frumoase.
Zâmbetul stewardeselor este chintesența vidului absolut. Un perete în spatele căruia se găsește, în cel mai bun caz, o brumă de politețe impusă, gratuită.
– Te simți bine? Cum ți se pare? E primul tău zbor, nu? o întreb pe N.
– Ne aflăm deasupra spațiului aerian al Italiei, în aproximativ patruzeci de minute vom ajunge la destinație, la ora locală douăzeci. Temperatura aerului la Veneția este de 24 de grade. Vă doresc un drum bun în continuare!
– Sunt bine. Stai liniștit!
 
* * *
Gondolierii seamănă cu niște matadori ce îmblânzesc laguna printre clădirile istorice. Veneția este un nud grațios de femeie. Cea mai frumoasă femeie pe care ai văzut-o vreodată. Și ca o femeie frumoasă are grijă să te facă să rătăcești cât mai mult, să pierzi orice noțiune de timp și de spațiu, până ce îți golește definitiv și ireversibil trupul și buzunarele. Cei peste opt sute de ani în care Veneția a fost stăpâna mărilor au rămas mărturie prin casele și palatele ce ne însoțesc călătoria. Veneția te face să nu crezi sub nicio formă că Italia s-ar putea afla într-o criză profundă.
 
* * *
Vecinu’ Stiopa așteaptă. Știe că vinul bun se face cu răbdare. A respectat toate canoanele: a spălat butoaiele de cu vară, a pus și frunze de nuc și de pelin. Trebuie să mai aștepte, vinul încă nu e așezat. Cu toate că și așa poate fi băut, pe la Crăciun aproape nimeni nu mai are vin. Dar vecinu’ Stiopa vrea să devină mai bun. Și-a propus să bea cu măsură, visează să se împace cu vecina Anica.
Va suna la radio, va face o dedicație muzicală și din toată pensia îi va cumpăra un buchet mare de trandafiri roșii. Își va lustrui pantofii din tinerețe, va îmbrăca sacoul de sergent și va coborî în beci să scoată o ulcică cu vin.
O vor bea împreună până spre miezul nopții, ascultând la radio ce se mai întâmplă prin lume.
 
August 2018