Parteneri

Canon de citire (Umberto Eco, Scrieri despre gândirea medievală)

Tipăreşte pagina versiune gata de tipărire Recomandă articolul prin: Send to friend

Canon de citire (Umberto Eco, Scrieri despre gândirea medievală)

imaginea utilizatorului Adrian Ciubotaru

Evul Mediu cultural a fost pasiunea de o viață, dar și una dintre temele predilecte de cercetare ale lui Umberto Eco. Ca și alți contemporani ai săi, celebrul autor italian a înțeles că unele discipline filologice ar putea supraviețui numai dacă revin și revalorizează această perioadă, catalogată de pozitivistul veac XIX drept epocă obscură, depășită și, în linii mari, irelevantă a istoriei și culturii occidentale. 
Readucerea „evului de mijloc” în centrul preocupărilor umaniste este, de fapt, opera istoricilor francezi din Școala Analelor, care au creat și o nouă metodologie de abordare a trecutului istoric pornind de la cazul particular al Evului Mediu. Inițiativa a fost preluată mai cu seamă de filologi, cărora epoca „întunecată” le oferea chiar obiectul de studiu: texte vechi, cu glose și comentarii multiple și prost înțelese, cu paternitate incertă și circulând în mai multe versiuni și forme; o rețea încurcată și insuficient cercetată de influențe culturale; o mulțime de lucrări autentice, dar și numeroase falsuri, câteodată la fel de originale și valoroase; traduceri uneori diametral opuse ale acelorași opere de referință ale Antichității, diferențele fiind date nu numai de înțelegerea lacunară sau mediată a originalului, ci și de interpretarea diferită a acestuia; limbi vernaculare vii, impetuoase, în permanentă metamorfoză și gata-gata să spargă zidurile latinei vorbite doar de prelați și cărți etc.
Umberto Eco semioticianul este atras nu numai de vastitatea obiectului de studiu, ci mai ales de „pădurile simbolice” pe care le-a plantat Evul Mediu în cultura Occidentului, de „misterele” veritabilului univers semiotic în care trăiește atât cărturarul și artistul medieval, cât și omul de rând care, neputând citi cărți, citește… catedrale. Umberto Eco filologul și filozoful culturii e atras de urmele pe care le-a lăsat, peste veacuri, această conștiință simbolică și semiotică în omul modern: „Astfel, Evul Mediu a rămas, dacă nu meseria mea, hobby-ul meu – și tentația constantă –, și îl văd în toate, transparând în lucrurile de care mă ocup, care nu par medievale și totuși sunt. Vacanțe secrete sub bolțile din Autun, unde abatele Grivot scrie, azi, manuale despre Diavol, cu legături impregnate cu pucioasă, extaze câmpenești la Moissac și Conques, orbit de bătrânii Apocalipsului sau de diavolii care vâră în cazane clocotite suflete damnate; și, în același timp, lecturi regeneratoare din călugărul iluminst Beda Venerabilis, ajutor rațional cerut lui Ockham pentru a înțelege misterele Semnului acolo unde Saussure este încă obscur. Și așa mai departe, cu neîntrerupte nostalgii după Peregrinatio Sancti Barnardi, după controlul gândirii noastre împlinit cu ajutorul Evangheliarului de la Kells, după Borges revizitat prin kenningars-urile celtice, după raporturile dintre putere și mase convinse de ea, verificate în jurnalele Episcopului Suger…”
Volumul Scrieri despre gândirea medievală (Iași, Editura Polirom, 2016) adună între copertele sale toate lucrările lui Umberto Eco despre filozofia și gândirea estetică a Evului Mediu. Textele reunite (de autor) în carte tratează atât aspecte importante, cât și aspecte minore ale culturii medievale. Astfel, primele două texte – Arta și frumosul în estetica medievală și Problema estetică la Toma d’Aquino – sunt dedicate apariției și formării unei conștiințe estetice în operele scolaștilor. Studiul De la arborele lui Porfir la labirintul enciclopedic ne vorbește despre structura definiției în enciclopedia medievală. Metaforă și cunoaștere în Evul Mediu descrie avatarurile definiției aristotelice a metaforei într-o epocă în care figura de stil dominantă era alegoria. Despre lătratul câinelui este un studiu de arheologie zoosemiotică în care se discută modul în care era percepută și clasificată „limba” animalelor. Falsificarea în Evul Mediu distinge concepția modernă și cea medievală de autenticitate, descriind dificultățile procedurilor de autentificare în epocă. Apocalipsa lui Beatus e o analiză a gloselor, precum și a miniaturilor mozarabe din comentariul abatelui Beatus la Apocalipsa lui Ioan (primul „produs Beatus” dintr-o serie impresionantă de bibliosequel-uri), ce au influențat puternic istoria milenarismului. În Dante între modiști și cabaliști, Umberto Eco analizează concepțiile lingvistice dantești, expuse în De vulgari eloquentia, dar și modul în care a evoluat, cu anii, viziunea florentinului asupra limbii originare, adamice. Studiul Pentru o istorie a denotației prezintă evoluția conceptului de „denotație” de la Platon și Aristotel până la Ockham și urmașii acestuia. Despre Lullus, Pico și lullism demontează clișeul unui Raymundus Lullus cabalist, arătând cât de departe este Arta acestuia de practicile mistice ale Cabalei. Fiind o combinatorică a conceptelor, lullismul anticipă, după Eco, Barocul, pe când Cabala rămâne un pur joc filologic, inclusiv la Pico della Mirandola, considerat în mod fals drept „lullist”. 
Studiul Utilizarea și interpretarea textelor medievale îmbină omagiul adus de încă tânărul Eco (1964) „paleotomistului” Jacques Maritain cu omagiul pe care deja bătrânul Eco (2009) îl face esteticianului belgian Edgar de Bruyne. Maritain era cel care demonstra, cu destulă temeritate, în primele decenii ale secolului XX (sic!), că Evul Mediu avusese o viziune estetică, dându-i, astfel, studentului torinez Umberto Eco un subiect de reflecție și investigație din care vor rezulta atât teza de licență pomenită mai sus și susținută în 1954, cât și, peste ani, prezentul volum. De Bruyne este, pe de altă parte, unul dintre cei mai citați autori din carte, o referință inconturnabilă pentru orice cercetător al ideilor estetice medievale. Ambele manifestări de admirație față de maeștrii săi nedeclarați sunt bine camuflate de Eco într-o analiză comparată și critică a contribuțiilor pe care le-au avut și Maritain, și de Bruyne la formularea și dezvoltarea temei.
Textul Portretul tomistului în tinerețe (parte a studiului Poeticile lui Joyce, tradus românește la Editura Paralela 45), după cum ne sugerează și titlul, examinează raportarea poeticii joyciene la universul catolic și moștenirea medievală, influența tomismului fiind mai evidentă în operele din prima etapă de creație a autorului irlandez. În partea finală a volumului sunt inserate Conferințe, prefețe și alte scrieri de popularizare, toate înscriindu-se în aceeași preocupare a lui Umberto Eco pentru reflecția medievală asupra artei, frumosului, limbii, semnelor etc. 
Într-o cronică de carte nu poți descrie, nici comenta pe larg și nici aprecia studiile adunate de Umberto Eco în culegerea Scrieri despre gândirea medievală. Pentru aceasta, e nevoie de un alt studiu. 
Pot fi apreciate, în schimb, alte lucruri. De exemplu, tenacitatea Editurii Polirom, care promovează, în continuare, autori și cărți fundamentale în ciuda „riscurilor de piață”: chiar dacă pe coperta culegerii figurează un nume foarte popular, cartea este, evident, una de specialitate, fiind destinată mai curând cititorilor împătimiți de „Biblioteca medievală” (o colecție de marcă a editurii ieșene, coordonată de Alexander Baumgarten) decât fanilor romancierului Umberto Eco. Cu toate acestea, autorul însuși nu exclude cu totul interesul publicului nemedievist cel puțin pentru unele studii „de popularizare și extravagante” din volum, lucrări ce „ar tăia avântul unui începător ce aspiră la o carieră universitară”, dar ar oferi, în schimb, „cititorului ocazional” o „introducere mai puțin pretențioasă și mai familiară” în cultura Evului Mediu. 
Pe de altă parte, cartea ar putea fi utilă nu numai cititorului specializat sau curios-ocazional, ci și tuturor celor care vor să pătrundă în atelierul de creație al prozatorului Umberto Eco: de la studenții care îl citează conjunctural, la profesorii care îl predau fără a-l pricepe. Scrieri despre gândirea medievală este o cheie mai sigură pentru codul semiotic generat de Eco în romanele sale decât orice carte de critică, oricât de competentă și comprehensivă în efortul ei hermeneutic. Studenților umaniști de pe la noi le-aș recomanda îndeosebi studiul Problema estetică la Toma d’Aquino, nu atât pentru actualitatea temei, cât pentru a vedea cum se face o teză de licență: incursiunea ecoiană în gândirea Aquinatului poate oferi mai multă expertiză metodologică în acest sens decât faimosul îndrumar scris de același Eco spre rușinea tuturor autorilor de disertații din lume. Recomandare valabilă, de altfel, și pentru autorii indigeni ai tezelor de doctorat.
Gândite și elaborate impecabil de Umberto Eco și traduse excelent de Cezar Radu, Corina-Gabriela Bădeliță, Ștefania Mincu, Cornel Mihai Ionescu, Dragoș Cojocaru, Scrierile despre gândirea medievală sunt o penitență obligatorie pentru orice filolog ce se respectă.
________
Umberto Eco, Scrieri despre gândirea medievală. Editura Polirom, 2016