Textul de față este pentru ultimele numere din anul 2018, moment potrivit reflecției și unui fel de bilanț asupra evenimentului central, sărbătorirea celor 100 de ani de la Unirea tuturor provinciilor românești.
Debutul festiv. Anul Centenarului începea pe o notă festivă, cu avânt încurajator. În perioada ianuarie-aprilie se crease impresia că în 2018 se va întâmpla ceva extraordinar. Acea explozie de declarații de Unire care inaugura practic Centenarul era mobilizatoare și uimitoare totodată. Să fie posibil oare? ne întrebam. Știam că trebuie să urmeze ceva, că acea mare energie a oamenilor trebuie colectată și transformată într-un act memorabil, cu efect în plan administrativ, bunăoară, cu încheierea unui acord de fraternizare administrativ-social-economică, de compatibilizare a unor structuri, de conexiune a circuitelor economice ale celor două state românești, dacă re-Unirea încă nu ar fi posibilă. Asta ar fi fost firesc să se întâmple. În tot cazul, avântul începutului de an sugera că cel puțin câteva momente din lista amintită ar putea fi posibile. Aproape că începeam să fim optimiști.
Deși înțelegeam că situația geopolitică (anume geopolitică, oricât de îndărătnice ar fi afirmațiile acelor care susțin apăsat că în stânga Prutului se face politică) – atât a României, cât și a Republicii Moldova – s-a dovedit a fi și este în continuare complicată, din ce în ce mai complicată: Europa este cuprinsă de frisoanele Brexit-ului; regimul autoritar al președintelui turc dă semne dictatoriale; Rusia dezvoltă consecvent și subtil politici de corupere a fostelor teritorii sovietice; Ucraina nu reușește să iasă din război... Spațiul din jurul nostru este marcat de instabilitate și incertitudini. Dar nici atmosfera internă nu stimulează prognoze optimiste. Atât România, cât și Republica Moldova trec prin contorsionări interne dintre cele mai dramatice.
 
Flux-reflux și valuri sparte. Pe la mijlocul anului Centenar s-a produs o schimbare esențială de accent. Ceva n-a mers. Declarațiile de Unire au pierdut din ritm, iar acum au încetat de-a binelea. În Basarabia, a doua jumătate a anului 2018 a intrat brusc sub retorica campaniei electorale, iar subiectele trecutului și identității noastre au devenit cel mai ieftin mecanism de adunare a voturilor. Așadar, partidele, și cele de la guvernare, și cele din opoziție; și cele parlamentare, și cele extraparlamentare, și-au aliniat obiectivele, discursurile, finalitățile, membrii și simpatizanții pe redutele convenabile. În aceste condiții și din cauza oportunismului iminent al politicienilor, Centenarul Unirii a intrat în reflux, iar valul s-a spart de falezele intereselor de partid, politice și geopolitice, asumate într-o retorică cvasigenerală, nuanțată nițeluș de la caz la caz, și propagandistic, ca în timpurile de pomină: „Totul pentru Moldova!”.
Anul Centenarului a furnizat câteva evenimente în premieră, aproape că le putem spune surprize memorabile. (1) Apariția pe scena politică a câtorva partide, mișcări, platforme unioniste. Idealul unei bune părți a populației Republicii Moldova a fost ambalat ca produs politic, cu tot ce înseamnă activitatea în această zonă. Nu s-a lăsat și de această dată fără implicarea unor servicii adverse ideii de re-Unire. Cei care urmăresc cu atenție acest segment al politicului basarabean au putut să-și dea seama de implicarea acestui factor, extrem de abil și diversificat pe terenul pe care activează de sute de ani. Ce sorți de izbândă are politicul pro-unionist, forfecat și țăndărit metodic într-un număr n de partide, partidulețe, mișcări etc.? Interogația mea nici măcar nu este retorică. (2) Parlamentul a avut șansa istorică de a modifica articolul 13 din Constituția Republicii Moldova. Dar nu și-a asumat-o, tot așa cum niciun deputat nu și-a asumat să fie considerat „extraterestru” (cu acest cuvânt a fost etichetat de capii politicii de pe Bâc ministrul care a reintrodus în circuitul didactic denumirea disciplinei „Istoria românilor și universală”). Până și-un deputat-filolog care și-a luat doctoratul în publicistica lui Eminescu s-a eschivat de la obligația deontologică pe care o avea ca cercetător științific. A fi om politic, de departe, este mai comod și mai util decât savant. Câtă importanță poate avea poetul Eminescu pe lângă deputatul Pleșca? (3) În cele din urmă, căpșuna culeasă de Igor Dodon și Filip Kirkorov, prieteni la cataramă, a ajuns pe tortul „prieteniei de veacuri ruso-moldovenești”. Vă mai amintiți acest clișeu al neaoșei noastre limbi de lemn, nelipsit din toate manualele de istorie și de literatură moldovenească de acum două decenii și ceva? Cine întoarce roata?
 
Dodon în Duma Rusă. Cea mai mare ispravă a președintelui actual al Republicii Moldova este discursul ținut recent în Duma Rusă. Scria cu aplomb cineva (cine îi va fi scriind pe contul din rețelele de socializare) că este primul președinte care vorbește de la tribuna centrală a Dumei Ruse. Este adevărat, niciunul dintre președinții aleși sau interimari ai Republicii Moldova nu și-a pus țara la picioarele unei alte țări, care nu a încetat niciodată să manifeste pretenții imperiale, decât acest Igor Dodon. Oamenii politici, analiștii și comentatorii, armata de jurnaliști angajați care au lansat, agreat și promovat „alegerea președintelui de către întregul popor” în Republica Moldova, parte importantă a laboratorului ce alimentează războiul hibrid din zona de sud-est a Europei, pot fi felicitați și cred că merită câte „o înaltă distincție de stat” de la Igor Dodon. Moldova-i juruită practic Rusiei. Trecerea va fi lentă și aproape nedureroasă în brațele „prieteniei de veacuri”, ale „istoriei noastre comune de 500 de ani”. După retragerea cetățeniei ex-președintelui României Traian Băsescu, cel de-al doilea gest simbolic în memorabilul an al Centenarului Unirii este discursul lui Dodon în Dumă. Jocurile sunt prea riscante ca acest om s-o facă pe scamatorul pe cont propriu. El o face pe contul nostru, al tuturor. În Dumă, „царь Додон” s-a purtat ca un suzeran, raportând obedient centrului care l-a înscăunat.
Mai putem spera? Așteptăm ziua de 1 Decembrie 2018. Va fi sărbătoare!
 
22 noiembrie 2018