Parteneri

Alegerile la moldoveni – varianta 2016

Tipăreşte pagina versiune gata de tipărire Recomandă articolul prin: Send to friend

Alegerile la moldoveni – varianta 2016

imaginea utilizatorului Vasile Gârneţ

Dodonia: calomniază, fură și minte
 
Chiar dacă se va vedea până la urmă președinte confirmat, Igor Dodon pornește la drum cu un imens handicap de imagine. Toată lumea a văzut cum și-a dobândit el victoria (încă disputată) în aceste alegeri: calomniind, mințind și furând voturi. Ajutat de cel împotriva căruia ne anunța fals și demagogic că luptă – Vlad Plahotniuc și holdingul său media. Nu mai are rost să reluăm șirul scabrozităților și al minciunilor sfruntate prin care și-a clădit Dodon victoria, folosind resurse financiare uriașe (începând din vară, mi s-a pus aproape zilnic în cutia poștală un nou exemplar colorat al ziarului „Socialiștii”). Să mai amintesc și de corturile de campanie ale PSRM, presărate prin tot orașul, cu tineri activiști, dar și cu femei îndoctrinate, de regulă rusoaice, care te acostau obraznic, spunându-ți că trebuie să alegi „Кандидат который спасёт страну” (Candidatul care va salva țara). Banii veniți pe filieră străină, din offshore-uri (s-au citat insulele Bahamas) ar fi trebuit să servească un temei mai mult decât suficient pentru ca Dodon să fie scos din cursa electorală. Dar acest lucru nu intra în planurile strategilor, pentru că foarte repede s-a văzut că Dodon era unul dintre scenariile pe care le-a lansat în această campanie Plahotniuc și stafful său.
Pot exista voci care să spună că n-ar trebui să facem caz de discursul mincinos și toxic al lui Dodon, pentru că așa sunt în general campaniile electorale, se vorbește mult, iresponsabil, pe după ureche, cu destule născociri, exagerări, speculații menite să surprindă vulnerabilitățile adversarului. Nu este tocmai așa. Pentru un public cum e cel basarabean de la țară, care se informează doar de la televizor, mai precis, de la 2-3 posturi cu acoperire națională, având același patron, aceste minciuni au prins, și-au făcut lucrarea. Maia Sandu, care făcea rost cu mare greu de bani pentru a se deplasa în teritoriu, trebuia să combată toate aceste min­ciuni, să le spună oamenilor că nu vor veni sirienii, că nu este împotriva bisericii, că nu va închide școlile, că nu vor veni soldații NATO și nici jandarmii români, că nu-l va grația pe Filat și că nu va semna decretul privind Unirea cu România a doua zi după depunerea jurământului de președinte…
Una dintre cele mai perfide manipulări de care s-a folosit Dodon a fost să spună că Maia Sandu este susținută în campanie de Vlad Plahotniuc. Pentru că oligarhul a declarat, la retragerea lui Lupu, că va susține candidatul proeuropean cu cele mai bune șanse, adică pe lidera PAS. În realitate, holdingul lui Plahotniuc, instituțiile statului și Partidul Democrat, cu majoritatea primarilor săi din teritoriu, au lucrat împotriva Maiei Sandu. Declarația falsă pe care a făcut-o Plahotniuc cu privire la sprijinirea candidatului proeuropean i-a servit lui Dodon pentru a debita pe toată durata campaniei electorale că Maia Sandu aparține sistemului, că a furat și fură alături de ei. Și toate aceste enormități se spuneau despre un candidat care nu a avut bani pentru a tipări măcar un singur billboard pentru fiecare sector din Chișinău.
La cât de supărată e lumea pe sărăcie și corupție, Maia Sandu ar fi câștigat aceste alegeri dacă guvernarea oligarhică, lipsită de legitimitate, nu ar fi ridicat obstacole în fața ei: sabotând/limitând votul diasporei, organizând turismul electoral care a stimulat, contra plată, „statalismul moldovenesc” al transnistrenilor, trezindu-i din apatie și dispreț pe găgăuzi, profesând votul multiplu și falsificând procesele-verbale ale secțiilor de vot ș.a.
Dodon va câștiga poate Președinția, dar legitimitatea sa este mânjită de metodele ilegale prin care a ajuns în acest post. Asta-l va lipsi de credibilitate și de respectul pe care s-ar cuveni să-l aibă cetățenii pentru cea mai înaltă funcție în stat. Dodon va trebui să demonstreze că elanul său anticorupție din campanie, demagogic, și mai ales torpilat de propria biografie și de averile mari pe care le-a adunat, este unul real. Va trebui să-l confrunte deschis pe Plahotniuc, omnipotentul coordonator din Moldova. Nu vor mai ține sloganurile generale: „să scăpăm țara de corupție”, „să înlăturăm oligarhii și mafia de la putere”. Dodon va trebui să le spună pe nume acestor persoane și să ceară eliberarea justiției de sub controlul politic. Toate acestea vor constitui un test foarte serios pentru credibilitatea și așa avariată a lui Igor Dodon, cel care chiar în primele zile de după alegeri a ales să vorbească într-un limbaj dublu: unul pentru moldoveni și altul pentru televiziunile rusești. Moldovenilor le promite unitate și pace, iar rușilor le spune că Moldova va fi federalizată, că va încuraja o împăcare grabnică cu Transnistria și că prietenia noastră seculară cu Rusia va căpăta un impuls revigorant.
Igor Dodon, ca președinte, va avea o mare problemă cu intelectualitatea din R. Moldova, în fața căreia n-are nicio autoritate și în mijlocul căreia n-are aderenți (poate doar câțiva, dar și aceia, via Plahotniuc, ei însă n-ar recunoaște-o niciodată). La această falie, ca și comunistul Voronin, Igor Dodon a lucrat permanent: intrând cu bocancii în cultură și în istorie, indicându-le scriitorilor în ce limbă să scrie („moldovenească”) și spunându-le artiștilor cărei culturi îi aparțin. A și amenințat în campanie că va face ordine la Academie, deranjat de proromânismul ei. Sper să nu inițieze, cum făcuse Voronin la vremea lui, cu rezultate lamentabile, rușinoase, „uniuni de alternativă” ale scriitorilor și jurnaliștilor.
Într-un text mai vechi al meu foloseam termenul „Dodonia” ca pe o posibilă proiecție pentru viitorul țării. Acum Dodonia pare să se fi instaurat, cu toate calificativele pe care le vedeți în primul subtitlu al acestui editorial. Mă gândesc că ar trebui, poate, să mai adăugăm un prefix nou: „PlahoDodonia”. Ce va fi, vom vedea. În Moldova, ca și-n alte părți, e valabilă aceeași regulă: trebuie să trăiești mai mult ca să vezi cum se termină.
 
Peisaj după alegeri: cum să eviți o temă care te descalifică
 
În toată forfota de după alegerile prezidențiale din 13 noiembrie, este interesant să urmărești evoluția comentatorilor și analiștilor din holdingul lui Plahotniuc, experți care și-au ales drept țintă predilectă prestația Maiei Sandu în alegeri. Nu faptul că opțiunea de vot a basarabenilor a fost deturnată de o clică mafiotă se discută în emisiuni, în pagini de ziare și pe rețelele de socializare, ci se comentează copios, cu detalii și analize sofisticate, pe marginea defectelor Maiei Sandu: că este un lider slab, nepregătit, naiv, motiv pentru care a pierdut alegerile, și că, prin urmare, ar trebui să-și dea demisia, că așa se procedează în partidele din Occident. Cum observa, scurt, dar foarte plastic, Sorin Ioniță, Maia Sandu – care n-a avut bani de campanie și nici expunere mediatică – se face vinovată, în opinia acestor mercenari, de înfrângerea la care tocmai ei, simbriașii lui Plahotniuc, au contribuit decisiv.
I s-a reproșat Maiei Sandu că a abordat cu prea puțină hotărâre chestiuni de geopolitică: n-a punctat decisiv pericolul Rusiei, nu l-a demascat pe Dodon ca agent plătit al unui stat străin, n-a insistat pe aderarea noastră la NATO, ca singură umbrelă protectoare a Moldovei, a neglijat strategia sau miza votului etnic și a vorbit despre o iluzorie „națiune civică moldovenească” (deși despre așa ceva n-a vorbit niciodată!). Pe de altă parte, tot acești comentatori i-au reproșat că n-a știut să atragă de partea ei mișcarea unionistă, fiind reticentă și evitând deliberat acest subiect. (Acum stau și mă gândesc, cunoscând realitățile din Moldova: ar fi câștigat Maia Sandu mai multe voturi, dacă îi dădea un ultimatum lui Putin să-și retragă trupele de ocupație din Transnistria și dacă ar fi declarat că va face Unirea în 2018?) S-au rostit și alte reproșuri la adresa Maiei Sandu: că este arogantă, că n-are priză la omul simplu, că e prea intelectuală...
Toate aceste interpretări și acuzații nu sunt decât o eschivă în fața adevăratei teme pe care analiștii holdingului ar trebui să o ia în discuţie: capturarea statului de către clanul lui Plahotniuc și faptul că nimic în Moldova nu se va schimba atâta timp cât această grupare deține frâiele puterii. Ei, acești comentatori pasionați, îngrijorați de destinul Moldovei, n-au voie să rostească numele celui care a ales pentru siguranța și confortul său personal – nu pentru binele Moldovei! – să-l facă pe Dodon președinte. Și tot acești „experți ai inefabilului” se feresc să vorbească despre campania absolut jegoasă pe care a avut-o Dodon și susținătorii săi în aceste alegeri. Doar la ruși mai găsești o revărsare atât de intensă de calomnii și diversiuni – socialistul nostru de acolo și-a luat modelul. Și toxicitatea pe care a degajat-o Dodon a dat roade. Am văzut cu toții, după alegeri, interviuri cu persoane din provincie care își motivau opțiunea de vot pentru Dodon, spunând că acesta este un adevărat patriot statalist și că-i iubește pe moldoveni. El va da ordin să fie prețuri sovietice la pâine și la salam, iar celălalt candidat va aduce pe capul nostru refugiați sirieni, jandarmi români și trupe NATO – „nu sunt minciuni, s-a spus la televizor, am citit despre asta și în ziarul „Socialiștii”.
Dodon trebuie condamnat pentru că a răspândit în toată Moldova zvonuri false și murdării la adresa oponentului său, bulversând mintea basarabenilor, creând teamă, ațâțând fobii, instaurând o stare de insecuritate națională, așa cum o face și după 13 noiembrie, certându-ne cu vecinii și cu partenerii noștri de dezvoltare – pesemne i s-a urcat „președinția” la cap. Un asemenea șef de stat nu poate avea niciun fel de legitimitate, nu se poate pretinde „președinte al tuturor cetățenilor”. Ca să ai respectul lor, trebuia să fi învins într-o luptă dreaptă și cinstită.
După o repliere rușinoasă, când a fost obligat să-și anunțe de pe foaie retragerea din campanie (cu un ton de parcă și-ar fi citit propria sentință), supravegheat atent de adevăratul șef al PD-ului, Vlad Plahotniuc, ca prin minune a reapărut și Marian Lupu. Și el este supărat pe Maia Sandu că n-a învins în alegeri, că n-a știut să profite de ajutorul dezinteresat pe care i l-a oferit Partidul Democrat, că a dat cu piciorul în alegătorii PD, isterizând populația cu sintagme de genul „stat captiv”, „oligarhi pușcăriabili”, „hoți și mincinoși”. E șocantă și penibilă revenirea lui Marian Lupu, dar n-ar trebui să ne mai mire acest „atlet al nesimțirii” – calificativ cu care este de mai mult timp gratulat liderul formal al PD. Ieșirea la rampă a lui Marian Ilici vrea să însemne că șocul în rândurile PD s-a mai atenuat. Lumea este preocupată de orice, numai nu de lipsa de legitimitate a unui partid care și-a subordonat toate instituțiile statului. Așa că, pentru a îngroșa ceața, e mai bine să spui că, da, Dodon este „periculos”, dar să continui să o acuzi pe Maia Sandu de toate păcatele, chiar dacă tu, patronul și partidul tău ați fost aceia care ați atacat-o și subminat-o consecvent în campanie.
Iată semnele unei dedublări, ale unei schizofrenii în politica și în presa moldoveană aservită. Purtătorii acestui virus însă nu sunt victime inocente, ei sunt conștienți de boala pe care o răspândesc.