Categorii

Parteneri

Al VII-lea Congres internațional „Lingüística Coseriana”

Tipăreşte pagina versiune gata de tipărire Recomandă articolul prin: Send to friend

Al VII-lea Congres internațional „Lingüística Coseriana”

imaginea utilizatorului Eugenia Bojoga

Între 14-17 ianuarie 2020, la Universitatea din Cádiz (Spania), s-a desfășurat cel de-al VII-lea Congres Internațional Eugeniu Coșeriu. Impus deja pe plan internațional cu titulatura Lingüística Coseriana, congresul a fost organizat de Catedra de Filologie a Facultății de Filosofie și Litere a acestei prestigioase universități cu scopul de a aduce în actualitate concepția științifică a lui E. Coșeriu.
Comitetul științific care a dat pondere și prestigiu congresului a fost format din nume celebre din domeniul lingvisticii: Johannes Kabatek (Universitatea din Zürich, Elveția), Óscar Loureda (Universitatea din Heidelberg, Germania), José María García Martín (Universitatea din Cádiz, Spania), Manuel Casado (Universitatea din Navarra, Spania), Miguel Ángel Quesada Pacheco (Universitatea din Bergen, Norvegia), Carlos Garatea (Universitatea Catolică din Lima, Peru), Jorge Wiesse (Universitatea Pacifico din Lima, Peru), Gerda Hassler (Universitatea din Potsdam, Germania), Wolf Dietrich (Universitatea din Münster, Germania) ș.a. Echipa care s-a ocupat de organizarea propriu-zisă i-a avut ca membri pe José María García Martín, Maryia Maiseyenka, Benito Gutiérrez Santaella, Francisco Ruiz Fernández și Juan Manuel López Muñoz.
Spre deosebire de congresele precedente cu genericul Lingüística Coseriana care au abordat întreaga problematică a teoriei lui E. Coșeriu, congresul din anul acesta s-a axat pe o tematică punctuală: La Historia de la Lengua, la Dialectología y el concepto de Cambio Lingüístico en el pensamiento de Eugenio Coseriu („Istoria Limbii, dialectologia și conceptul de schimbare lingvistică în gândirea lui E. Coșeriu”)1.
De altfel, în apelul de participare difuzat în 2019 de către organizatori, se afirma că E. Coșeriu, din momentul în care a publicat Sincronía, diacronía e historia: el problema del cambio lingüístico (Sincronie, diacronie și istorie: problema schimbării lingvistice, Montevideo, 1958), a devenit un nume de rezonanță internațională în domeniul lingvisticii istorice („una autoridad mundial indiscutible en el campo de la lingüística histórica”). Iar studiile pe care le-a elaborat ulterior l-au consacrat pe deplin în această sferă. La fel cum nu există compartiment al lingvisticii în care Coșeriu să nu fi dezvoltat ceva, tot așa nu există subdomeniu disciplinar al istoriei lingvisticii în care el să nu fi adus o contribuție substanțială.
În ce privește istoria limbii și a lingvisticii, aceasta a constituit o preocupare permanentă pentru savant încă din anii ’60 ai secolului trecut, deoarece, în opinia sa, cercetarea devenirii în timp corespunde mult mai bine decât descrierea sistematică și analiza funcțională sincronică „felului de a fi” al limbilor, care nu sunt altceva decât forme tradiționale ale limbajului uman. Or, în ipostază de formă specifică a limbajului, limba istorică este un ansamblu complex de dialecte, niveluri și stiluri de limbă sau, altfel spus, un ansamblu și mai complex de limbi funcționale istoric legate între ele. În practică, orice subiect vorbitor este plurilingv în cadrul limbii sale istorice, întrucât cunoaște, în mod activ sau pasiv, și în grade diferite, mai multe dialecte și mai multe niveluri de limbă și, prin definiție, mai multe stiluri și deci, mai multe limbi funcționale pe care le utilizează în mod efectiv în vorbire.
Prin urmare, o limbă nu este niciodată „făcută”, ci ea se creează permanent, se face și se reface în mod continuu (chiar dacă nu integral, ci doar parțial), în deplin acord cu tradiția. Iar ceea ce se numește „schimbare lingvistică” nu este altceva decât obiectivarea istorică a creativității, cu alte cuvinte, nu este chiar o „schimbare” sau o „evoluție”
(ca în cazul obiectelor naturale), ci o „creare și re-creare” a tradițiilor lingvistice: emergența însăși a limbii și constituirea sa ca tradiție. Or, în acest sens, ființa limbii coincide cu devenirea ei istorică.
De aceea, în viziunea lui Coșeriu, istoria corespunde ființei reale a limbii. Într-adevăr, doar istoria poate să țină cont, în același timp, de varietatea și de omogenitatea limbii. Doar istoria poate lua în considerare limba în proces de permanentă constituire: realizarea progresivă în normă și în sistem a unei tehnici lingvistice latente la nivelul sistemului și, respectiv, la nivelul tipului lingvistic.
Istoria poate privi limba în relațiile sale cu celelalte forme ale culturii și ea poate, astfel, să dea seama de tot ceea ce în vorbire (chiar în calitate de conținut lexical sau de structură sintactică) este determinat nu prin cunoașterea idiomatică (adică nu este condiționat de limba în sine), ci prin cunoașterea extralingvistică. În sens invers, descrierea sistematică și coerentă se limitează la „limba ca atare”, prin urmare, fie că o interpretează într-o anumită perspectivă, fie că renunță să mai interpreteze determinările extralingvistice ale vorbirii.
Cât privește descrierea, ea se conține, de fapt, în istorie. Mai mult, ea este deja istorie, chiar dacă sub forma unei secvențe parțiale și provizorii, care cere să fie confirmată de istoria propriu-zisă. Coșeriu arată că, „în realitate, descrierea nu se află în afara istoriei, și indiferent ce obiect descrie într-un moment dat al devenirii sale, ea este o parte a acestei istorii”.
Istoria limbilor (inclusiv descrierile sistematice pe care le conține în mod necesar) departe de a fi, cum s-a spus uneori, o știință hibridă și incoerentă, sistematică și atomistă, sincronică și diacronică, este lingvistica integrală prin definiție, disciplina care aspiră să ia în considerare propriile sale obiecte de studiu – limbile – sub toate aspectele și cu toate determinările lor interne și externe.
Revenind la congres, în cadrul festivității de inaugurare, Prof. Dr. Francisco Piniella, rectorul Universității din Cádiz, a afirmat că E. Coșeriu a lăsat o operă monumentală care, iată, continuă să dăinuiască. Proiecția teoriei coșeriene în diverse limbi demonstrează imensul său potențial aplicativ și actualitatea sa. De aceea, prin organizarea acestui congres, Universitatea din Cádiz îi aduce un omagiu binemeritat, el fiind unul dintre cei mai importanți lingviști ai sec. XX.
În cuvântul său de salut, Prof. Dr. José María García Martín, organizatorul congresului, a subliniat că pentru Universitatea din Cádiz este o onoare să fie gazda celui de-al VII-lea congres internațional dedicat lui E. Coșeriu, unul dintre cei mai mari lingviști ai secolului XX, poate cel mai mare lingvist. În acest context, congresul își propune să mențină aprinsă flacăra operei sale și să o transmită mai departe, reflecția asupra lucrărilor lui Coșeriu fiind mereu benefică pentru toți acei care am fost inspirați să-i citim studiile și să-i asimilăm ideile.
Există manuscrise inedite ale lui Coșeriu (în cadrul Arhivei Coșeriu de la Universitatea din Tübingen, unde a fost profesor de lingvistică și a format o Școală), care ne fac să sperăm la o lectură proaspătă și „integrală” a tuturor textelor sale și, deci, la noi revelații și descoperiri. E. Coșeriu avea o competență activă în 40 de limbi și s-ar putea ca manuscrisele sale să ne ofere multe surprize în acest sens și să ne conducă la noi abordări ale lingvisticii actuale.
Prestanța Congresului a fost asigurată de cele trei conferințe în plen, prezentări magistrale ale unor aspecte importante din activitatea savantului: „Eugenio Coseriu y su „Historia de la lingüística románica” (E. Coșeriu și a sa Istorie a lingvisticii romanice”), de Dietrich Wolf, Universitatea din Münster, în care a fost prezentată contribuția coșeriană în domeniul istoriei lingvisticii romanice, „Eugenio Coseriu y la filosofía” (E. Coșeriu și filosofia), de Ana María Agud (Universitatea din Salamanca, Spania), care a scos în evidență importanța filosofiei în activitatea de ansamblu a lui Coșeriu, „El orígen y el olvido de tradiciónes discursivas: Coseriu y la historia de la lingüística” (Emergerea și uitarea tradițiilor discursive: Coșeriu și istoria lingvisticii), de Gerda Haßler de la Universitatea din Potsdam, Germania. Iar printre participanți – lingviști, doctoranzi, studenți și cercetători din mai multe țări (Spania, Germania, Italia, Rusia, Japonia, Peru, Mexic, România) – s-au numărat distinși profesori, precum Emma Tamaianu Morita, Universitatea Kindai (Osaka, Japonia), Giovanni Gobber, Universitatea Catolică (Milano, Italia), Jorge Wiesse și Carlos Gatti, Universitatea Pacifico (Lima, Peru), Dmitry Gurevich, Universitatea Lomonosov (Moscova, Rusia) etc. Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj a fost reprezentată de Oana Boc, Cornel Vîlcu și subsemnata.
În linii mari, lucrările participanților la congres au acoperit următoarele axe tematice: istoria (și istoriografia) lingvisticii cu conceptele formulate în Sincronía, diacronía e historia și în alte studii coșeriene, dialectologia sau varietatea diatopică a limbilor, schimbarea lingvistică din pespectivă funcțională. Buni cunoscători ai teoriei lingvistice coșeriene, aceștia, pornind de la teze și idei ale Maestrului de la Tübingen, au dezvoltat aspecte și problematici particulare legate de propriile lor arii de cercetare, demonstrând astfel în mod explicit actualitatea concepției lui E. Coșeriu, valențele sale aplicative și perenitatea sa.
Partea ştiinţifică a fost completată cu o vizită ghidată în orașul Cádiz, întemeiat de fenicieni în urmă cu trei milenii (Cádiz este considerat a fi cel mai vechi oraș din Europa Occidentală), ce a cuprins: Muzeul din Cádiz, Teatrul roman (sec. I î. de H.), Torre Tavira, Parcul Genovez (o grădină istorică din sec. al XVIII-lea situată pe malul Oceanului Atlantic), Catedrala Santa Cruz din Cádiz, Casino Gaditano (1844) etc. Dacă mai adăugăm și cina festivă la celebrul restaurant „El Faro” din Cádiz, se poate afirma că toate acestea au contribuit substanțial la reuşita deplină a congresului Lingüística Coseriana, ediția a VII-a.
_______
1 https://bit.ly/31KVFb3