Categorii

Parteneri

„Acolo-ai vrea să fii” (Simona-Grazia Dima, „Havuz”)

Tipăreşte pagina versiune gata de tipărire Recomandă articolul prin: Send to friend

„Acolo-ai vrea să fii” (Simona-Grazia Dima, „Havuz”)

imaginea utilizatorului Grigore Chiper

Domeniile de interes cultural-artistic ale Simonei-Grazia Dima sunt diverse, între care un loc aparte îl ocupă bineînțeles poezia sub diferite forme: compunere, traducere sau comentariu. În ce privește propria creație poetică, autoarea se străduiește să mențină un ritm. Astfel, până în prezent, poeta a reușit să editeze în jur de cincisprezece plachete. Ultima publicată până în prezent se numește Havuz, un titlu amintind de departe de Bacovia. Poezia ei nu este însă bacoviană nici în tonalitate, nici în obiectualitate. Ea se situează în altă parte decât spleenul poetului băcăuan. Este evident că Simona-Grazia Dima caută să urmeze drumul ei propriu, pe marginea căruia a presărat destule semne recognoscibile ale discursului poetic. Mai întîi de toate, trebuie menționat că poeta practică o poezie abstractă, dar nu cerebrală. Cel puțin în această ultimă plachetă, ea abdică rareori de la stilistica unei poezii încărcate cu simboluri și imagini, semănând în felul acesta pictorilor cantonați în maniera abstracționistă de lucru. Construcțiile non-figurative pun în contra-balanță lumea spirituală în diferitele ei manifestări, așa încât niciun fel de obiect material nu își are rostul în ecuație decât ca pretext, ca trambulină. Mai exact, materialitatea versului este chemată să susțină imaterialitatea universului zugrăvit. Tocmai această apetență pentru abstracțiune este remarcată de Gheorghe Grigurcu pe pagina a patra a copertei.
Epigraful pe care și-l alege din Mathew Arnold enumeră reperele transcendentalului: inimă, suflet, spirit, mister, pe care poeta le va aborda în continuare în propria poezie. Din acest punct de vedere, Simona-Grazia Dima este mai curând blagiană. Dacă ar fi să îi găsesc un echivalent mai apropiat în timp, acesta ar fi în poezia Leonidei Lari din perioada Marelui Vânt. Doar că poeta de la București nu este atașată de simbolurile romantice, de care făcea atâta uz poeta basarabeană. Desigur că aceste paralele merită a fi verificate mai profund pentru a calcula gradul de înrudire între spiritele elective.
Ars poetica a volumului se află în poemul de început, care a și dat titlul volumului. Mai sunt și alte două poezii care conțin în titlu cuvântul havuz, dispuse strategic la mijlocul și sfârșitul volumului. Așadar, volumul dovedește o simetrie circulară, procedeu uzitat îndeosebi în proză.
Havuzul este descris la început în materialitatea sa, ca obiect. Apoi trăsăturile lui trec metonimic asupra omului/poetului, ca într-un final să ne alegem doar cu resorturile pur spirituale ale acestei fântâni arteziene închipuite. Atunci când se realizează transferul din material în ideal, discursul devine echivoc, dificil de prins într-un comentariu metaliterar. După Simona-Grazia Dima, în acest fel asistăm la degajarea poeziei într-o formă imaculată, devenită ceva de genul eterului. „Senină, împăcată, dincolo de lucruri și vis,/ doar vine. Acolo-ai vrea să fii,/ în sulul ei lunecător, unde nu-i niciun ornament/ și fericirea-absoarbe. Gata să pleci, e deja-n tine,/ fără s-o fi atins, ți se lovește, zglobiu, de ghizdul/ inimii.” Tehnica „eterizării” sau a transcendenței va fi aplicată și în alte texte.
Al doilea poem, Havuz. Rotundul marmurei, constituie un pas făcut îndărăt. E havuzul „din care apa nu mai cade”. Intervine schimbarea. Pe malul unei „falnice Veneții” care începe să apună, se deschid mai clar două perspective: trecutul și visul.
Al treilea poem, Havuz. Dar o intensitate vede, cuprinde întregul volum asemeni unei agrafe. Motivul muzicii introdus în poemul precedent, având în centru havuzul, revine aici în forță. Mai mult, poemul e conceput într-o tehnică muzicală. Mai întâi, trebuie spus că acest poem reprezintă o oglindă întoarsă a primului poem „havuzian”. Ceea ce părea că prinde contur acum este redus completamente la tăcere: „niciun sunet după”. Semnele decăderii sunt mai vizibile: apa e o bulboană, căci „nu mai țâșnește niciodată apa”, peste tot bântuie „trunchiul tăcerii vijelioase”, „zvâcnesc în vid/ inele de mușchi și spori”, iar în final se conturează tabloul „unei țări golite pe deplin”, „nimeni aici să nu mai tresară” etc. Principiul muzical despre care aminteam constă în faptul că aglomerarea de metafore și simboluri sugerează o stare generală de mare tensiune și neliniște, fără ca această stare să poarte un nume concret. Altminteri, un poem de pe la începutul cărții este intitulat Dăruirea numelui, în care poeta ne îndeamnă: „dă-le tu un nume”, „Numele dăruit din parte-ți le va părea/ un clopot ce zboară dezlegat la cer”, „Un nume/ de la tine-i întotdeauna bun, fără cusur”. Poezia Simonei-Grazia Dima etalează intangibilul și inefabilul și e în căutare de nume pentru ele. De fapt, ceea ce încearcă să facă poeta este de a reașeza lumea printr-o redenumire a „lucrurilor”.
Actul poetic ca reinterpretare a lumii poartă un dialog permanent și inevitabil cu religia. Biblia afirmă despre cuvântul primordial care a stat la temelia lumii. Simona-Grazia Dima crede în cuvântul poetic. Poezia Legământ este consacrată acestei teme și oferă o perspectivă descrisă poetic. Într-o scenă mai degrabă sugestivă decât univocă, poeta Simona-Grazia Dima își exprimă cu fermitate credința supremă în poezia regeneratoare: „stoluri de păsări, capre negre,/ înțelepți și regi,/ adăpostiți în somn lângă izvoare,/ la căpătâiul cu pietre scumpe-n loc de perne,/ însă, atunci când se arată poezia – treji.”
Eden e un alt poem emblematic în care se focalizează laitmotivele volumului. Mai întâi, Edenul este situat la izvoarele muzicii. Pe lângă ceea ce se știe factual: „E numai pace, briză/ și liniște densă”, Edenul apare și în latura sa paradoxală: „tufele, întotdeauna verzi,/ se zbat – însă nu fiindcă ar fi neliniștite”, „uși se izbesc de ziduri/ singure” ș. a. Poeta întredeschide una din aceste uși spre Sfânta Sfintelor: „nouă ni se arată cheagul lumii:/ un tremur de petale, nu mai mult.”
Cine va deschide volumul Havuz nu va avea parte de o lectură facilă. Nu va găsi nici răspunsuri sau dezlegări miraculoase, căci poezia este arta de a vorbi despre incertitudinile celui care scrie și ale lumii.
_______
Simona-Grazia Dima, Havuz. Poeme. Editura Tracus Arte, București, 2020