Parteneri

28 iunie – Decretul care a răscolit Moldova

Tipăreşte pagina versiune gata de tipărire Recomandă articolul prin: Send to friend

28 iunie – Decretul care a răscolit Moldova

imaginea utilizatorului Vitalie Ciobanu

Nedumeriţi, copiii îi întrebau pe părinţi ce se întâmplă şi de ce curgeau lacrimile în valuri. Trei minute mai târziu, şirul lung de vagoane s-a prelins pe lângă Biserica Mazarachi, bătrâna ctitorie a domnitorului Vasile Lupu, şi plânsetele s-au înteţit. Părintele paroh Păduraru, rămas să-i înfrunte cu crucea în mână pe invadatori, ieşise în odăjdii de sărbătoare în umbra vechii zidiri, cu faţa, de asemenea, scăldată în lacrimi, spre a-i binecuvânta pe bejenarii din tren. Curând s-au ivit în privirile tuturor pietrăriile Ghidighiciului şi Chişinăul a dispărut după siluetele lor albicioase. În gările de popas, lumea de pe peroane nu ştia ce să facă: să urce sau să lase trenul să treacă? La rândul lor, călătorii din tren coborau cu iuţeală pe terasamente şi reveneau în compartiment sau pe culoare cu bulgări de pământ, cu smocuri de iarbă, cu flori. Fiecare dorea să rămână cu o ultimă amintire din Basarabia, cât mai consistentă şi vie….” (Din volumul lui Mihai Pelin „Săptămâna patimilor (23-28 iunie 1940). Cedarea Basarabiei şi a nordului Bucovinei”. Ed. Compania, Bucureşti, 2008)
 
* * *
Decretul preşedintelui interimar Mihai Ghimpu, cel care proclamă ziua de 28 iunie drept „Zi a ocupaţiei sovietice” şi cere Rusiei, ca succesoare de drept a URSS, să-şi retragă trupele din Moldova, a inflamat scena politică şi media de la Chişinău. Oficialităţile de la Moscova au calificat în termeni foarte duri gestul lui Mihai Ghimpu. O previzibilitate penibilă, anacronică şi de prost gust, ce demonstrează că în ciuda semnelor de reconciliere din ultimul timp, intervenite în relaţiile ruso-poloneze, după tragicul accident aviatic (încă neelucidat) de la Smolensk, al morţii preşedintelui Lech Kaczynski, Moscova nu renunţă la comportamentul său imperialist. Basarabia îşi are propriul „Katyn”, marcat pe 28 iunie, iată, de-acum încolo, şi la nivel oficial (deşi, deocamdată, fără opere de artă de valoarea filmului omonim al lui Andrzej Wajda – una din marile restanţe ale intelectualilor, scriitorilor şi cineaştilor basarabeni!). Însă Republica Moldova nu este Polonia şi „răzvrătirea” unei foste gubernii/colonii sovietice, renumită pentru docilitatea sa în faţa „Centrului”, pentru uşurinţa lepădării de sine a elitelor indigene, pesemne nu poate fi iertată. Iritarea ruşilor se leagă şi de faptul apariţiei decretului de la Chişinău în contextul solicitării cancelarului Angela Merkel privind retragerea trupelor ruseşti din Transnistria, în schimbul negocierii unui nou acord de securitate în Europa. În consecinţă, presa de la Moscova a răsturnat o avalanşă de injurii la adresa lui Mihai Ghimpu. Este o jignire adusă nu numai preşedintelui interimar, ci întregii Moldove, generaţiilor de azi şi sutelor de mii de basarabeni pieriţi în gulagul stalinist – acest aspect, din păcate, nu l-au sesizat partenerii din AIE, care au evitat să se solidarizeze cu colegul lor. 
La Chişinău cel mai vocal contestatar al decretului „28 iunie” a fost PCRM, care a cerut în maniera-i caracteristică – isterică şi agresivă – demisia lui Mihai Ghimpu. Mai mult, Voronin l-a acuzat de boli psihice pe preşedintele interimar al Moldovei şi de alcoolism pe preşedintele României, cel care i-ar fi inspirat liderului Partidului Liberal buclucaşul decret, după care, în aceeaşi luare de atitudine, şeful comunist a schiţat rapid un „curs scurt” al istoriei de acum 70 de ani, declarând, pentru cei ce încă nu aflaseră, că Basarabia a aparţinut „de drept” Uniunii Sovietice, care a eliberat-o de sub „ocupaţia României burghezo-moşiereşti”.
Unii lideri din Alianţa pentru Integrare Europeană au cerut anularea decretului pe motiv că un preşedinte interimar nu poate să-şi asume responsabilitatea emiterii unui document de o asemenea gravitate, alţii au spus că decretul este just pe fond, dar inoportun în perspectiva alegerilor anticipate, şi cu toţii i-au reproşat lui Mihai Ghimpu că nu şi-a coordonat decizia în cadrul Coaliţiei. Ultimul argument îşi are valabilitatea lui, de vreme ce dl Ghimpu îşi datorează funcţiile de stat pe care le ocupă unor acorduri şi înţelegeri încheiate între partidele componente ale arcului guvernamental. Însă toată lumea înţelege că, dacă nu ar fi purtat un caracter atât de tranşant, dacă nu ar fi conţinut sintagma „ocupaţie sovietică”, decretul nu ar fi stârnit atâtea pasiuni. În realitate, decretul lui Mihai Ghimpu marchează un fel de Rubicon, o bornă esenţială ce desparte apele de uscat, întrerupând lunga tradiţie a duplicităţii naţionale, păguboasa filozofie a supravieţuirii „cu orice preţ”. Moldovenii au fost mereu campioni ai echivocului, meşteri la metafore şi eufemisme, „specialişti” ai jumătăţilor de măsură. Unii au reuşit performanţa să manipuleze până şi condamnarea crimelor stalinismului, considerând că acestea nu pot să anuleze „slăvitele legături istorice moldo-ruso-ucrainene”. Or, când spui „ocupaţie sovietică” denunţi însăşi legitimitatea prezenţei ruşilor în Moldova după cel de-al Doilea Război Mondial. Nu înseamnă asta, pe cale de consecinţă, anularea statalităţii moldoveneşti, nu vom deschide o Cutie a Pandorei care va conduce la discriminări, segregări, expulzări, persecuţii pe criterii etnice?... Este refrenul comuniştilor şi al unor grupări gen „Moldova unită” sau „Partidul Umanist”, cumpărat recent, ca la tarabă, de ex-directorul SIS Valeriu Pasat, fostul „prizonier de conştiinţă” al regimului Voronin, „paraşutat”, mai nou, de Moscova pentru a submina orientarea pro-occidentală a Republicii Moldova prin activarea ortodoxismului panslavist (exact ca pe timpurile războaielor ruso-turce din secolul al XIX-lea, când, pentru a-şi justifica pretenţiile expansioniste în Balcani, ruşii invocau pretextul „eliberării fraţilor creştini de sub robia otomană”). Mai este apoi şi frica, frica ancestrală injectată basarabenilor de-a lungul celor 200 de ani de ocupaţie ruso-bolşevică. Această frică a devenit o zestre ereditară, aproape o componentă a identităţii naţionale între Prut şi Nistru.
În istorie au câştigat întotdeauna popoarele care au pus accent pe demnitate şi morală în politică. Un exemplu elocvent este Václav Havel pentru cehi. Dezbaterile în jurul datei de 28 iunie 1940 erau inevitabile, nu se putea sări peste această etapă dureroasă de limpezire a trecutului, după 8 ani de tabuuri comuniste, la fel cum nu se mai poate escamota – dacă se întâmplă să credem în ceea ce afirmăm: democraţie, europenitate, modernitate – verdictul sugerat de Comisia Cojocaru la adresa comunismului. Fireşte, „niciodată nu va fi momentul” să se spună lucrurilor pe nume, mereu cineva va face trimitere la conjuncturi politice interne, la gazele ruseşti, la supărările transnistrenilor… Însă nimeni nu ştie cum poate rodi în conştiinţa oamenilor o idee, un mesaj, o temă de discuţie, dacă acestea ating fibrele profunde ale unui popor. Adevărul nu va submina existenţa Republicii Moldova, doar dacă am considera că însăşi Declaraţia de Independenţă, pe care au încercat să o distrugă comuniştii în timpul incendiilor din 7 aprilie 2009, ar fi împotriva statalităţii moldoveneşti şi odată cu ea limba română, Eminescu, Arghezi, Brâncuşi, Blaga, Noica, Enescu, Porumbescu ş.a.m.d., adică întregul patrimoniu cultural care modelează profilul nostru identitar. După cum, se pare, era inevitabil să auzim şi etichetări de felul: mancurţi, trădători, laşi, fascişti, stalinişti, kaghebişti... Moldova e populată de „regnuri” ideologice foarte variate, un adevărat „paradis” de studiu pentru antropologii occidentali.
Marea problemă este: ce vom face a doua zi după solemna proclamare a adevărului? Despre 28 iunie 1940, despre deportări, gropi de var, foamete organizată, arestări, persecuţii ale intelectualilor etc. s-a vorbit, emoţionant, patetic, şi la începutul anilor ‘90. Aceste revelaţii nu au împiedicat, câţiva ani mai târziu, revenirea comuniştilor la putere. De aceea este fundamental ca discuţiile, controversele pe teme ale istoriei recente să nu erodeze unitatea actualei guvernări pro-europene de la Chişinău. Numai continuarea reformelor democratice şi după alegerile din toamnă ne va permite ca MÂINE să putem rosti şi alte adevăruri, la fel de incomode, dar necesare pentru sănătatea conştiinţei publice din Moldova.
Adevărurile istoriei nu trebuie doar să fie rostite, ele mai au nevoie şi să fie administrate cu grijă, în vederea forjării unui consens naţional în jurul lor, prin campanii de educaţie şi informare a cetăţenilor, într-un climat de pace socială şi evoluţie stabilă a ţării. Oricât de patrioţi şi oricât de animaţi de spirit justiţiar ar fi, oamenii politici au datoria să nu uite acest lucru.
 
 * * *
Prin gloata ostilă, cu mâinile fluturânde, cu pumnii strânşi, cu rânjete ameţite pe buze, coloana înainta încet. Mulţi ne asigurau că fuga era inutilă: „Opriţi-vă, curând vin tancurile sovietice!” Alţii strigau: „Basarabeni, rămâneţi la casele voastre, la ai voştri!” Dar ostaşii, câţi ar fi fost îndreptăţiţi să răspundă acestui apel, căzuţi în muţenie, nu se clinteau din maşini. Nu se poate, gândeam, să nu fi înţeles, singuri şi neajutoraţi, ce tragedie se petrecea. Aşa, bravi prin muţenia noastră cum arătam, am străbătut umiliţi străzile botezate cu nume de voievozi iluştri, mai viteji decât noi sau, s-o spunem pe nume, mai viteji decât cei din ordinul cărora evacuam Basarabia. Şi ce altceva s-ar mai putea spune? Am suportat cu o semeţie ciudată efluviile de simpatie ale celor ce ne-au condus din priviri cu ochii împăienjeniţi de lacrimi. Şi tot aşa am suportat şi dispreţul celor ce ne arătau pumnii…” (Idem)

ASASINATE KGB

blog V. Stavila via Unimedia:
“Primarul Nicolae Costin a fost omorât cu cesiu radioactiv ?”

http://blog.nistru-prut.info/?p=2232#comment-7508
john connor spune:
27 martie 2011 la 2:32

UN FOST KGB-st,CHISINAUIAN, (care in afara serviciului iubea paharelul) TIMP DE CITIVA ANI A POVESTIT DESPRE MULTE CRIME INFAPTUITE IPOTRIVA PATRIOTILOR DIN CAPITALA. ACUM CITIVA ANI CIND DEPARTAMENTUL DE LICHIDARE AU AFLAT SURSA DE SCURGERE A INFORMATIILOR SECRETE SI IN URMA HOTARIRILOR PRIMITE A FOST LICHIDAT LUCRATORUL LOR SI UN COLEG DE-AL SAU DE PAHAR. IN SCURT TIMP SA AFLAT CA DESPRE SECRETELE ACELUI-A STIU MAI MULTI… UNII DINTRE EI AR VREA SA SPUNA CE STIU, DAR AU FRICA DE CEI DIN SIS MODOVENESC, INTREBAREA E, UNDE AR PUTEA SA SE PLINGA ACELE PERSOANE, DEOARECE ESTE VORBA DE 19 PERSOANE LICHIDATE IN PERIOADA ULTIMILOR …. ANI???