Apostolul, teologul şi palimpsestul

În memoria domnului Octavian Paler, împreună cu care, pe 20 noiembrie 1994, am hălăduit printre ruinele Efesului.

Afară ploua din abundenţă, cum nu se întâmplă, totuşi, prea des la Efes, polis căruia Roma imperială i-a conferit rangul de capitală a provinciei proconsulare Asia. Cetăţeanul Pavel, care încă nu găseşte de cuviinţă să-şi decline supremul titlu de apostol, – adevărul că ar fi apostol mai trezeşte animozităţi, autorităţile, la insistenţa mozaicilor agresivi, se văd nevoite să-l mai hărţuiască, să-l mai întemniţeze din când în când, să-i pricinuiască alte şi alte strâmtori, strâmbături şi pedepse, încât el, ca apostol, poate face mai puţine decât, tot el, când e luat de simplu cetăţean, – care, iată, astăzi, nu-şi poate contramanda ieşirea în polis: a convenit cu copistul Heraklis – sau Heraklitis, cum îi zice corect? – cetăţeanului Pavel i-au scăpat  nuanţele onomastice, dar este important că ştie sigur unde locuieşte copistul; a convenit ferm cu acesta să-i dea să transcrie, în câteva exemplare, o nouă scrisoare către efeseni. Aceştia, cetăţenii cam sturlubatici ai Efesului, cred că scrisorile de la moralistul cetăţean Pavel le vin de undeva de departe, de foarte departe, de peste ape, de pe insula Creta sau din Roma, pe când, de fapt, autorul epistolelor către efeseni le scrie chiar în polisul lor, în Efes... Şi acest mod clandestin de a se adresa celora pe care speră să-i convertească este benefic creştinismului în permanentă extindere; benefic credinţei întru Iisus Hristos, care a făcut lumea şi toate cele ce sunt în ea... Domnul cerului şi al pământului, care nu locuieşte în temple făcute de mâini, nici nu este slujit de braţe omeneşti... Căci în El trăim, ne mişcăm şi suntem...

Aşadar, noua epistolă către efeseni trebuie copiată, multiplicată, după care va avea grijă ca ea să ajungă unde gândeşte el că e bine să ajungă. Şi cetăţeanul Pavel, văzând că ploaia toarnă precum cu găleata, se gândeşte cum să ajungă la copist. Pune pergamentul epistolei la piept, sub cămaşă, apoi – brusc! i se luminează ce ar fi bine să facă în acest caz de forţă majoră, impus de ploaia torenţială! – scotoceşte ici, colea prin ungherele încăperii, desface un sul, altul de pergament, trecând cu ochii peste ele, în fine alegând unul care i s-a părut aproape netrebuincios – cele scrise pe el nu erau decât o ciornă, aşternută, în straturi de palimpsest, peste alte ciorne de texte, pe care cetăţeanul Pavel le scrisese cu săptămâni, poate cu luni în urmă, – astfel că a luat acel pergament, l-a desfăcut, a ieşit în prag, acoperindu-şi cu el, palimpsestul, creştetul, şi luând-o prin ploaia abundentă spre copistul... Herakles sau, poate Heraklitos... Nuanţele onomastice nu contează... Merge grăbit, plescăind, lat, cu sandalele sale cu nojiţele cam uzate, una dintre ele chiar i se rupsese şi el o legase-nod, ca să mai ţină cât o fi ea să mai reziste. Cu o mână îşi ţine pledul subţire strâns la piept, peste pergamentul epistolei de sub cămaşă, cu altă mână poziţionează, pe cât se poate, celălalt pergament, palimpsestul peste cap, să se ferească oarecât de abundenţa ploii.

§

În pragul Bibliotecii Publice din Efes, un tânăr elin, dar, poate că roman, sau român, ceea ce nu este exclus în acest polis al melanjului de cetăţeni ce provin din diverse popoare, – deci, tânărul îşi strânge umbrela neagră, mare în circumferinţa ei, o reazemă de una dintre coloanele de la intrarea în Bibliotecă, îşi potriveşte laptopul pe genunchi, îl deschide şi prinde a scrie: „Cetăţeanul Pavel, care nu-şi dă în vileag supranumele de apostol, merge  grăbit, plescăind, lat, cu sandalele sale cu nojiţele cam uzate, una dintre ele chiar i se rupsese şi el o legase-nod...” Însă tânărul nu doar scrie acestea, ci, pe display-ul laptopului, chiar modelează, vizual, gen film de animaţie, situaţia în cauză – cu plecarea spre copist a autorului epistolelor către efeseni etc. După care tânărul, roman sau elin, sau urmaş al dacilor, închide laptop-ul, desface umbrela neagră, imensă, şi, atent la şuvoaiele apei ce şerpuiesc pe caldarâmul polisului, o ia pe urmele cetăţeanului Pavel care, cu palimpsestul ţinut deasupra capului, înaintează, pe lângă amfiteatru, spre locuinţa copistului, cu care se înţelesese să-i multiplice noua sa epistolă către efeseni.

Când ajunge la copist, în pragul locuinţei, cetăţeanul Pavel scutură „de ploaie şi de vânt”, cum avea să scrie peste secole poetul nostru, pergamentul-palimpsest care i-a servit de umbrelă şi, ca să nu producă deranj cu umezeala lui în casa copistului, lasă palimpsestul-sul rezemat de perete, dându-l după colţul marginii de piatră ce iese înafară pe lângă canatul uşii, nu care cumva vântul să ia palimpsestul, pergamentul care, de nu se opreşte ploaia cât timp apostolul va pune la cale cele necesare cu copistul, i-ar mai putea servi şi la întoarcere.

§

În partea opusă a străzii, vizavi de casa copistului, tânărul, elin sau roman, sau român, se lăsă în pirostrii, strânse tija umbrelei la subsuoara braţului stâng care îi rămânea şi el liber, îşi puse laptopul pe genunchi, deschise, cercetându-i îngândurat monitorul. Oare unealta aceasta i-ar fi putut oferi unele informaţii, fie ele oricât de vagi, ce ar putea fi – ce ar fi putut să mai rămână, – cât de cât lizibile, pe palimpsestul lăsat de cetăţeanul Pavel, alias – apostolul, precum ştie deja foarte bine tânărul, elin sau roman, poate că român din timpurile noastre?... Spre norocul său, Pavel se reţinea în casa copistului, astfel că junele avea timp să pună în funcţie mai multe programe ale soft-sofisticatului laptop, în fine – răbdare răsplătită! – pe display apărând câteva rânduri din palimpsestul pe care Pavel, cetăţean şi apostol, îl foloseşte (l-a folosit, se poate spune deja; peste câteva rânduri ale prezentului text veţi înţelege de ce: deja – acest adverb al unei acţiuni trecute) drept rudimentară apărătoare de ploaie. Textul pe care îl desluşeşte tânărul e: „Şi aceasta mă rog, ca iubirea voastră să prisosească tot mai mult şi mai mult, întru cunoştinţă şi întru orice pricepere...”

– Nouă din primul! exclamă tânărul nostru, în plin Efes potopit de ploaie.

Şi, ca unul ferm, ce ştie ce face, intră în curtea copistului, se apropie de prag, ia palimpsestul-sul, rezemat după muchia de piatră a canatului uşii, îl bagă în buzunarul mantiei sale largi, în locul lui, al petecului de piele de viţel, al pergamentului adică, lăsându-şi umbrela made in Japan pe care o pliază. Cetăţeanul, alias apostolul Pavel, de cum va ieşi din casa copistului, ar putea să se mire de marea minune: Cel de Sus i-a preschimbat palimpsestul în umbrelă! Pentru că anume în acest scop, – drept apărător de ploaie, folosise respectivul palimpsest, după care nu are nici zare de motiv să-i regrete metamorfoza sau, poate, dispariţia...

§

Însă palimpsestul nu avea să dispară. Precum scrisese în studiul său tânărul teolog, – exact, anume acel june, elin sau roman, sau român care îşi lăsase umbrela în locul pergamentului, ce servise de ciornă mai multor rânduri de texte, şterse, suprapuse, şi iar de la început, – atunci când, lăsându-se în pirostrii, sub umbrelă, în plin Efes ploios a citit pe monitorul laptopului: „Şi aceasta mă rog, ca iubirea voastră să prisosească tot mai mult şi mai mult, întru cunoştinţă şi întru orice pricepere...”, el îşi dăduse seama neamânat că e vorba de versetul 9 din primul capitol al Epistolei către filipeni. Adică, pe palimp­sestul lăsat la uşa copistului se afla ciorna uneia dintre cele patru epistole numite „ale captivităţii” lui Pavel şi anume – cea către filipeni care, alături de cele către Coloseni, Filimon şi efeseni fusese scrisă în timp ce apostolul se afla în temniţă la Roma, şi anume în timpul primei captivităţi, în jurul anului 63.

§

...Astfel că palimpsestul nu avea să dispară. Iar tânărul teolog, ingenios în cercetările sale, în scopul cărora recurgea la cele mai recente descoperiri şi înaintări ştiinţifice, astăzi trăieşte, aievea, emoţia posibilităţii de a recupera, precum se presupunea că s-ar putea, vocea Apostolului. Din imensităţile Universului, via cel mai performant laptop, în care se vede până şi „particula lui Dumnezeu”, să răsune glasul Apostolului Pavel: „Căci totdeauna, în toate rugăciunile mele, mă rog pentru voi toţi, cu iubire, pentru împărtăşirea voastră întru Evanghelie, din ziua dintâi până acum”, – precum citeşte tânărul teolog din palimpsestul pe care „l-a sustras”– prin răscumpărare! – de acolo, de la pragul locuinţei copistului din Efes: citeşte 1/ 3-4...

1