Ce ştiu tinerii despre Mihail Grecu?

Reprezentanţii generaţiei mele tratează cu oarecare scepticism şi neîncredere creaţia artiştilor basarabeni din perioada sovietică. Odată cu cravata roşie şi paradele de 7 noiembrie am dat uitării şi numele unor personalităţi care nu au avut altă vină decât aceea de a fi activat în epoca totalitară. Tinerii de azi se lasă influenţaţi de falsa convingere că întreaga cultură de până la 1989 e un produs propagandistic al fostei Uniuni Sovietice, negându-i astfel dreptul la supravieţuire.

Una dintre victimele indiferenţei noastre poate fi considerat şi pictorul Mihail Grecu. Noi nu ştim, bunăoară, că la vârsta noastră, între anii 1937 şi 1940, Grecu a frecventat cursurile Academiei de Arte Frumoase „N. Grigorescu” din Bucureşti. Noi refuzăm să ne imaginăm decepţia lui Grecu atunci când a fost nevoit să se repatrieze în Basarabia şi nici nu-i împărtăşim disperarea la care ajunsese în 1941, pe vremea când se evacuase în Kazahstan.

Noi nu conştientizăm faptul că interesul lui Mihail Grecu pentru arta populară basarabeană şi itinerariile lui prin satele noastre la întoarcerea din exil se explică printr-o necesitate instinctivă de a-şi salva propria identitate. Poate nici nu bănuim bucuria cu care maestrul regăsea, în vara anului 1957, tablourile lui Theodor Pallady, Alexandru Ciucurencu şi Lucian Grigorescu la expoziţia de pictură română inaugurată la Chişinău.

De asemenea, ni se pare curios să aflăm că tabloul „Fetele din Ceadâr-Lunga” a fost criticat la Plenara Comitetului Central al Partidului Comunist din Moldova (PCM) în ianuarie 1962 şi nu putem înţelege ce l-ar fi putut indigna pe prim-secretarul PCM Ivan Ivano­vici Bodiul într-un asemenea hal, încât să declare: „El, (M. Grecu) într-adevăr face – cum să spun? - nu modernism, căci asta nu poate fi numit modernism, ci un fel de mâzgăleală. Se impune altă întrebare: de ce este expusă această mâzgăleală? La fel cum tovarăşul M. Grecu poate mâzgăli liber, la fel există şi libertatea de a arăta sau de a nu arăta cutare sau cutare tablou. Atunci de ce am expus tablourile acestea la muzeu şi le demonstrăm?”...

Nu insistăm să descifrăm motivul pentru care valoarea picturii lui Grecu era recunoscută în toată Uniunea Sovietică şi denigrată de către oficialităţile de la Chişinău. Unii dintre noi nu înţeleg de câtă îndrăzneală a avut nevoie artistul când a ales un titlu arghezian pentru un tablou de referinţă al său – „Flori de mucegai” (1977). Mai mult decât atât, noi nu ne dăm seama de importanţa includerii numelui pictorului Mihail Grecu în prestigiosul „Dicţionar de artă modernă şi contemporană” al lui Constantin Prut, apărut în 1982, la Bucureşti.

Pe mulţi dintre noi nu-i emoţionează nici măcar senzualitatea femeii din lucrarea „Maternitate” (1944), inocenţa tulburătoare a privirilor „Băiatului cu boii” (1967). E de-a dreptul teribil că nu mai există suficientă sensibilitate în noi pentru a remarca energia pozitivă emanată de tabloul „Ospitalitate” (1965–1967) şi nici destul curaj pentru a ne dizolva în dimensiunile calme din „Linişte deplină” (1978).

Modul radical şi, în mare măsură, intolerant, de a concepe arta de până la noi ne poate reduce şansele de a descoperi fascinaţia biografiei şi creaţiei lui Mihail Grecu redate în albumul „Mihail Grecu” (seria „Maeştri basarabeni din secolul XX”, Editura Arc, 2006) sau în Biobibliografia „Mihail Grecu”, editată recent de Biblioteca Naţională a Moldovei.