Fragmentaria

<<...şapte opt nouă, şapte opt nouă, şapte opt nouă, şapte... Opreşte-te! Şi gata. Mă opresc. De ce să nu ascult de supra-eu, my better half sau cum i-o fi zicând? Şi, totuşi, unde a dispărut zece? Zece, zece, cifra cifrelor, nu-i aici. Nu aş vrea să fiu înţeleasă greşit, dar... (de fapt,aş vrea să fiu înţeleasă greşit, aş vrea ca, în loc să auzi ceea ce îţi spun, tu să auzi ceea ce aş vrea să spun, dar las-o baltă, Nora, tu oricum ştii ce aş vrea să îţi spun şi dacă ai înţelege altceva s-ar supăra pe noi toate persoanele extrem de importante şi, desigur, nimeni nu vrea ca asta să se întâmple) Aşa că: aş vrea să fiu bine înţeleasă (cei care înţeleg greşit pot interpreta după bunul plac „aş vrea”), numerele nu au legătură cu ceasurile, nu au cum să aibă, pentru că eu urăsc ceasurile (mai termină cu revoltele astea desuete, Nora, uiţi tot timpul că nu eşti o zână, învaţă o dată pentru totdeauna că zâna de la Bâlea-lac e o parodie a lui Nedelciu, o parodie, ai înţeles? – bine, dar, totuşi, ştii, eu chiar puteam porni atunci furtuna, mai ţii minte, spuneam „piatră, piatră” – cuvintele nu aveau nimic de a face cu asta – şi vântul pornea, îmi era chiar frică de mine, eram foarte mică, dar asta nu înseamnă că e mai puţin adevărat...)... Atunci: ceasurile îmi sunt indiferente, pur şi simplu nu mă interesează, aşa cum nici eu nu le interesez pe ele (speri tu, speri...) şi numerele au legătură numai cu treptele (sunt nouă trepte, crede lumea) şi dacă am noroc să nu fie nimeni în jur, să fie întuneric şi să îmi închid ochii ele ar putea să nu se mai termine niciodată, după nouă să urmeze zece, de aceea număr, ca să verific, cu toate că nu îmi plac numerele... ştiu, ştiu, astea sunt pentru tine fabulaţii, tu nu mai crezi de mult în aşa ceva, dar ce să fac, „I'm acting strangely, don't know why, 'scuse me while I kiss the sky”, ştiu, Nora, ştiu, 'Purple Haze' nu e un argument, mi-ai mai spus că mitizările astea ale propriilor amintiri mă vor face să cred că zbor atunci când mă voi arunca de pe bloc, poate chiar aş încerca să o fac dacă nu aş avea în faţă imaginea mizeriei care rămâne după (acum tu zâmbeşti şi te gândeşti cu cinism: „cât cinism, Nora, pentru o zână - e prea mult narcisism în termenul ăsta, ţi-am mai spus, cred”, precis te gândeşti chiar în termenii ăştia)... Oricum, de câte ori trebuie să îţi repet că astea nu sunt amintiri, poate tu ai amintiri la care ţii, eu am (ce ciudat sună verbul ăsta posesiv aici) poveşti care trebuie spuse, şi dacă în ele Nora trăieşte pe altă lume e treaba ei, eu doar scot ficţiunea şi o pun pe masă, cine vrea o mănâncă, tu, Nora, parcă ai vrea să o diseci, deşi ştii că e şi a ta... te uiţi acum mirată la mine şi te gândeşti „a, da, şi eu urc scările cu lumina stinsă, dar nu pentru fantasmele tale, vrei să mă faci tot timpul să cred că există mai multe Nora, ăsta e un simptom al maniaco-depresivilor, când, de fapt, există una singură, care urăşte coridoarele unsuroase ale blocurilor cu lumina lor de spital, pe care o lovesc în fiecare zi figurile de oameni ipocriţi, care o salută pe drumul spre casă (care casă? „Oh, Dorothy, you're so far from Kansas”) şi care le preferă tuturor întunericul...” O, cinismul tău se topeşte (şi al meu tocmai se naşte)... povestea îmi rămâne prinsă la mijloc şi cui îi mai pasă dacă pe fata care urcă scările o cheamă sau nu Nora...>>

Şi te încâlcesc aşa în propriile gânduri, mă văd repetându-te la infinit, şi imediat o să îţi strig ajunge, Nora, ai prea multe feţe pentru câte pot încăpea în oglinzile (puţine, recunoaşte) care vor să te reflecte şi „I tell you this, no eternal reward wiil forgive us for wasting the dawn” şi tu nu vezi că deja totul trece şi tu nu vezi că acum cu mine, cu Nora, nu ar mai trebui să vorbeşti... Şi nu ar mai trebui să mă asculţi, deloc nu ar mai trebui. Lasă-mă pe mine să vorbesc singură, o să mă mulţumesc să fiu o pernă pe care să îţi aşezi capul (cu mine o să te obişnuieşti repede, cu toate că nu îţi plac pernele). Şi muzica din cameră o să se adune, cu timpul, în puf...

Nora Labo este studentă în anul I, Facultatea Filozofie, Universitatea „Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca

1