|
Premiul UNITER pentru cea mai bună piesă românească a anului 1992 • Piesa a mai fost publicată de Modern Internaţional Dramă din New York în 1996 • Volumul apărut la Cartea Românească este ediţia definitivă
Evangheliştii, cea mai controversată piesă de teatru a anului 2005, a apărut de curând la Editura Cartea Românească. Pusă în scenă în premieră naţională, la sfârşitul anului 2005, la Ateneul Tătărăşi din Iaşi, în regia lui Benoit Vitse, piesa Alinei Mungiu-Pippidi a stârnit puternice controverse din partea Bisericilor Ortodoxă şi Catolică, dar şi reacţii ale celor mai importante personalităţi culturale din România (Nicolae Manolescu, Mircea Mihăieş, Adrian Papahagi, Theodor Baconsky ş.a.).
Volumul editat la Cartea Românească reuneşte textul propriu-zis, un amplu interviu cu autoarea, istoria scandalului stârnit de montarea de la Ateneul ieşean, precum şi o secţiune cu reacţiile personalităţilor culturale din România.
Evangheliştii a primit premiul UNITER pentru cea mai bună piesă românească a anului 1992. A mai fost publicată de Modern Internaţional Dramă din New York în 1996.
Este o piesă în care autoarea atacă cea mai grea şi mai controversată temă: Isus. În piesă, Sfântul Pavel vine în anul 70 după Hristos împreună cu Isus (la început incognito, apoi dezvăluit) şi le comandă unui profesor de retorică şi celor patru ucenici ai săi, Ioan, Luca, Marcu şi Matei, scrierea unei povestiri în patru variante despre naşterea, faptele, crucificarea şi învierea Mântuitorului. Dar, la un moment dat, Pavel adaugă în povestire, de la el, o replică pe care Isus nu ar fi spus-o: „Nu pacea am venit să vă aduc, ci sabia”. Însoţitorul său, martor al vieţii lui Isus, chipurile, se dezvăluie: „Dar n-am spus replica asta!”. În continuare, Isus este cel care povesteşte procesul de la Ierusalim: cum nu el ar fi fost crucificat, ci Baraba. Alina Mungiu-Pippidi este una dintre cele mai cunoscute voci ale societăţii civile din România de astăzi. Încă din anii facultăţii a scris critică literară şi eseu pentru revistele Opinia studenţească şi Cronica, iar din 1990 a devenit un colaborator frecvent la revista 22. A fost redactor-şef la Opinia studenţească (1991-1992), apoi la Expres (1993-1994), corespondent pentru cotidianul Le Monde (1992-1993) şi director al Departamentului Emisiunilor Informative al TVR (1997-1998). Predă la Şcoala Naţională de Ştiinţe Politice şi Administrative din Bucureşti şi a fondat Societatea Academică din România (SAR) în 1995. Scrie în română şi engleză, iar cărţile şi articolele sale au fost traduse în mai multe limbi. A publicat cărţi de non-ficţiune: Românii după ’89 (1996, tradusă în germană), Transilvania subiectivă (1999), Politica după comunism (2002) şi Naţionalism after Communism (cu Ivan Krastev, CEU Press, 2004), Secera şi buldozerul. Scorniceşti şi Nucşoară (2002, varianta franceză cu Gérard Althabe publicată de L’Harmattan, Paris, în 2004), şi două volume de ficţiune: Moartea lui Ariel (teatru, 1997) şi Ultima cruciadă (2002). A predat şi a conferenţiat pe teme legate de tranziţia lumii postcomuniste în mai multe universităţi, printre care Harvard, Stanford, Princeton, Oxford.
|
Inapoi la cuprinsul numarului