Comunism: recomandat istoricilor, interzis procurorilor

Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei şi-a pus, miercuri, 25 ianuarie, problema generală a Comunismului. Semn că, între timp, tema s-a răcit îndeajuns. Ororile comunismului au alunecat mult spre trecut, iar prezentul, spectaculos, capitalist şi ispititor, le face o concurenţă fatală. Dispariţia comunismului - retras din istorie fără sancţiuni – a lăsat, totuşi, o amintire incomodă. Nici unul din marile organisme supranaţionale, de la ONU la Comisia Europeană, nu s-a grăbit să preia tema. Discuţia e delicată, nu toţi participanţii sunt inocenţi, iar stânga politică e peste tot o forţă redutabilă. În faţa atâtor obstacole, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei s-a dovedit singurul loc potrivit. Aici lumea bună a Europei se poate descărca de datorii, în mod discret şi fără obligaţii. Căci, în ciuda numelui lung, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei are doar prestigiu, nu şi influenţă.

Adunarea a avut în faţă un Raport, o Rezoluţie şi o Recomandare. Raportul a fost scris de un parlamentar suedez şi a făcut sumarul vinovăţiilor istorice ale comunismului. Rezoluţia a propus membrilor Adunării să ia o anume atitudine. Recomandarea a cerut Guvernelor celor 46 de state membre să treacă la (anumite) fapte. Adunarea a făcut o jumătate de pas. Ea a aprobat Rezoluţia, dar a respins Recomandarea. Pe scurt, Adunarea a reuşit să ia atitudine, dar nu a îndrăznit să oblige şi pe altcineva.

Ce spune Rezoluţia: ea condamnă trecutul de abuzuri comuniste, fără să meargă până la capăt. Astfel, Rezoluţia aminteşte lupta de clasă şi dictatura proletariatului, ideile care au ucis milioane de oameni, dar învinuieşte regimurile comuniste doar de încălcarea masivă a drepturilor omului. Diferenţa e importantă. Drepturile omului au o conotaţie pozitivă şi legalistă. Încălcarea lor face din comunis­m un delincvent aproape obişnuit, nu un pericol istoric şi global. Rezoluţia vorbeşte de lagăre, asasinate în masă şi deportări, dar nu pare să înţeleagă că un aparat de represiune de asemenea proporţii presupune o ideologie de stat, iar aceasta o Idee centrală. Tocmai Ideea Comunistă rămâne, astfel, în afara discuţiei. Spre deosebire de Ideea nazistă, ea e, în continuare, o valoare admisă şi legală. Rezoluţia adoptată de Adunare notează această deosebire flagrantă, dar nu insistă. Chestiunea e prea delicată. Scoaterea ideii comuniste în afara legii şi apariţia delictului de simpatie comunistă (după modelul delictului de simpatie nazistă) e justificată istoric, mai mult decât suficient: 60 de milioane de morţi nu pot fi mai puţin importante decât milioanele de cadavre lăsate în urmă de nazişti. Palmaresul celor două Idei diferă însă altundeva: în istoria învingătorilor, nu în istoria victimelor. Nazismul a fost acea ramură a socialismului radical, distrusă după un război în care democraţiile liberale au fost silite să intre în alianţă cu cealaltă ramură a socialismului radical, comunismul. Această realitate istorică e vie şi plină de consecinţe. Comunismul a rămas drapat în antifascism şi foloseşte în continuare această impostură. O decizie de punere a comunismului în ilegalitate ar fi un atac direct asupra valorilor de la care statul rus se revendică, încă, mai mult sau mai puţin declarat. Partidele stângii militante occidentale ar fi fost puse în situaţia de a renunţa la jocul excitant şi diversionist de-a romantismul revoluţionar. Europa nu are forţa necesară pentru asemenea gesturi. Conduse şi modelate, astăzi, de veteranii pro-marxişti ai mişcării 1968, guvernele şi instituţiile vest-europene pot face gesturi formale dar nu pot renunţa la nostalgii. În consecinţă, Rezoluţia APCE se mărgineşte să ceară partidelor comuniste existente şi urmaşilor fostelor partide comuniste să condamne practicile trecutului. Această clauză va încăpea pe mâini pricepute. Ea va da, probabil, naştere unui al doilea revizionism: după ce au falsificat o dată istoria, la sosire, comuniştii şi adepţii lor o vor falsifica, încă o dată, la plecare. Voronin şi Iliescu vor fi fericiţi să se distanţeze de un trecut îndepărtat şi să pozeze astfel în mesageri ai vremurilor noi.

Rezoluţia adoptată de APCE aduce, totuşi, câteva câştiguri ce trebuie speculate rapid: ea încurajează modificarea sistemului public de educaţie, în primul rând, în şcoli. Bine folosită, această şansă poate aduce istoria adevărată în manuale şi poate construi, în România sau în Moldova, un climat ostil ideilor comuniste. Însă dezbaterea APCE s-a încheiat cu un eşec politic total. Participanţii nu au aprobat o Recomandare care cere guvernelor statelor membre să înceapă anchete penale împotriva demnitarilor comunişti suspecţi de crime. La capătul dezbaterilor, comunismul a rămas un monstru care poate fi cercetat de istorici, dar nu de procurori. Foştii demnitari comunişti pot citi, dacă au cheful şi înclinaţia, noile cărţi de istorie, dar nu trebuie să se teamă de o citaţie.

1